Ordine regale din argint, medalii care au consemnat momente fondatoare ale României moderne, monede antice și bizantine, cărți fundamentale și un document emis în urmă cu peste patru secole recompun istoria într-o formă spectaculoasă și tangibilă, exclusiv la Artmark, în prima licitație dedicată iubitorilor de istorie din noul sezon – Licitația Colecției de Medalistică și Artă Istorică a muzeografului și omului de arte Giuseppe Sabbarese. Evenimentul este programat în data de 29 septembrie, de la ora 12:00, exclusiv online, pe Platforma Artmark Live.
O secțiune importantă din licitație provine din colecția alcătuită de Giuseppe Sabbarese, muzeograf și om de arte pentru care obiectul istoric nu a reprezentat doar o raritate, ci și un martor direct al epocii sale. Decorațiile, medaliile și cărțile reunite de acesta urmăresc transformarea statului român, de la monarhie până la schimbările ideologice de după 1945.
Între piesele-emblemă ale colecției se află Ordinul „Coroana României”, primul model, în cel mai înalt grad – Mare Cruce. Instituit de Carol I în 1881, odată cu proclamarea Regatului, ordinul celebra meritele excepționale aduse statului. O altă piesă remarcabilă, Ordinul „Virtutea Aeronautică”, în grad de cavaler, model Carol al II-lea (din 1938), evocă un moment important din istoria aviației românești. Medalia „Încoronarea regelui Ferdinand la Alba Iulia” (gravată de Constantin Kristescu în 1922) fixează în metal ceremonia prin care Ferdinand și Maria au devenit suveranii României Mari, Ordinul „Vulturul Parlamentar”, în grad de comandor (realizat din argint în jurul anului 1933) este o remarcabilă decorație interbelică acordată parlamentarilor pentru activitatea legislativă, iar dintr-o epocă politică radical diferită provine medalia din argint „Centenarul anului revoluționar 1848–1948 – Nicolae Bălcescu” – o mărturie a felului în care memoria revoluției pașoptiste a fost reinterpretată după instalarea regimului comunist.
Și selecția dedicată bibliofililor cuprinde loturi foarte importante, după cum remarcă Ioan Cristescu, directorul Muzeului Literaturii Române. Dintre acestea, cel mai importante este un uric – hrisov de împroprietărire, emis de Gavril Movilă (1618-1620), voievodul Țării Românești, ce are în eveniment un preț de pornire de 1.800 de Euro. Este o piesă extrem de rară, de tezaur! „Are o mare valoare istorică, este un obiect muzeal, de colecție. Este un zapis scris pe pergament în perioada în care doar domnitorii erau cei care puteau să împroprietărească. Acest document care este o împroprietărie de moșie, de fapt, are și elemente de ornamentație specifice Țării Românești, mici florilegii, care îi dădeau și o nuanță de obiect decorativ, de pus în ramă în casa proprietarului”, explică Ioan Cristescu, directorul Muzeului Literaturii Române.
„Pentru cei care iubesc cu adevărat literatura română, «Istoria literaturii române de la origini până în prezent» a lui George Călinescu, aici în ediție princeps, din 1941, nu poate să lipsească. Pentru că, dincolo de valoarea științifică, ea poate fi citită și ca un roman. Este remarcabilă și prima ediție a colecției de trei volume «Sărbătorile la români», a lui Simion Florea Marian, un mare folclorist, bucovinean. Iar «Enciclopedia României», care ar putea părea acum, în perioada digitalizării, pentru că putem găsi ceea ce vedem acolo și în alte surse. Dar acest volum este nu doar unul de colecție, cu totul deosebit, ci poate fi în continuare și foarte practică”, adaugă Ioan Cristescu.
Sunt prezente în același eveniment și hărți foarte rare, precum cele cu referire la Imperiul Otoman. „Sunt făcute cu un talent deosebit și un simț al detaliului remarcabil. Aceste hărți sunt foarte rare și pentru că atunci nu aveam tehnologii prea multe pentru multiplicare, așa cum avem astăzi”, completează directorul Muzeului Literaturii Române.
În cadrul licitației Artmark este inclus și un segment numismatic ce cuprinde monede reprezentative pentru toate perioadele istorice. Moneda Solidus din aur emisă de Constantin V și Leon IV (Imperiul Roman de Răsărit, 756-764) este una dintre cele mai importante piese ale evenimentului, în care intră la un preț de pornire de 800 de Euro. „Este cea mai reprezentativă piesă a Imperiului Bizantin, fiind folosită pentru relații comerciale foarte importante, ceea ce înseamnă că avea și un rol diplomatic excepțional. Și este o piesă specială și pentru că avem un arbore genealogic și o întreagă ideologie politică reprezentat direct pe monedă. Și este și dintr-o perioadă fascinantă pentru istorie, cea a disputei iconoclaste”, explică Tătaru Cristiana, muzeograf al Muzeului Național de Istorie a României.
Iar una dinte cele mai importante și timpurii piese din eveniment este moneda Denarius, Traian, Imperiul Roman, cu Dac îndurerat (datată 103-111 d.Hr.) – disponibilă de la 200 de Euro. „Aceste monede, care au fost emise de Împăratul Traian după cucerirea Daciei și transformarea ei în provincie, sunt prezente în colecții muzeale, dar sunt foarte rar întâlnite și la vânzare, așadar sunt foarte urmărite și dorite de colecționari. Imaginile de pe aceaste monede vorbesc despre propaganda imperială. Cel mai probabil, acest tip de monedă este bătut din argintul confiscat de romani de pe teritoriul Daciei, o parte din anticul teritoriu al României”, completează Cristiana Tătaru.
Până la data licitației toate acestea sunt disponibile spre vizionare și marelui public, în cadrul expozițiilor de la Palatul Cesianu-Racoviță din București (str. C.A. Rosetti nr. 5), evenimentele ce sunt mereu cu intrare liberă, zilnic (de luni până duminică, de la 10:00 la 20:00). Pot fi deja depuse și oferte de licitație, pentru fiecare eveniment Artmark. Este necesară doar întocmirea unui cont de colecționar, aici, proces care este, de asemenea, gratuit.

Comentarii

comentarii

Comments are closed.

Te rugam dezactiveaza functia ADBLOCK din browserul tau pentru a avea acces pe site ! Multumim !