Opera de la Muzeul Național de Istorie a României va intra în restaurare!
O apariție spectaculoasă în piața de artă din România readuce în discuție destinul uneia dintre imaginile-fanion ale istoriei românești: „Atacul de la Smârdan” de Nicolae Grigorescu! O excepțională variantă de mai mici dimensiuni, replică a celebrei picturi aflate în patrimoniul Muzeului Național de Istorie, considerată una dintre cele mai valoroase opere de artă ale României, va fi oferită în licitație de Casa A10 by Artmark. Lucrarea scoasă acum la vânzare este realizată de pictorul româno-francez Emilian Lăzărescu, în 1903, la doar 18 ani după finalizarea, în 1885, a cunoscutei capodopere a lui Nicolae Grigorescu, la rândul său proaspăt întors de pe frontul Războiului de Independență din 1877-1878.
Momentul are o puternică miză culturală: readuce în atenția publicului nu doar forța iconică a compoziției lui Grigorescu, dar și importanța procesului de restaurare la care va fi supusă capodopera de foarte mari dimensiuni aflată în colecția Muzeului Național de Istorie a României.
„Este, fără discuție, una dintre cele mai importante opere aflate în patrimoniul instituției noastre și sigur una din cele mai importante piese din patrimoniul cultural național. După deschiderea muzeului, în 1972, a făcut parte din expoziția permanentă, unde a stat până în 2002. L-am expus în anul 2023, pentru a putea fi admirat de publicul vizitator înainte de a intra în restaurare și este foarte important ca acest proces să aibă loc, pentru ca pictura să-și recapete strălucirea de altădată și pentru a putea fi prezentată, din nou, în cadrul expozițiilor noastre. Am încredere în echipa de restauratori cu care lucrăm, doamna Sorina Gheorghiță și domnul lector univ. Romeo Gheorghiță, pentru că și-au dat deja dovada măiestriei, și acest lucru poate fi văzut chiar acum, pentru că avem o expoziție dedicată restaurării picturilor din patrimoniul muzeului, inclusiv un Grigorescu, pictura intitulată «Dorobanțul», de asemenea una de mari dimensiuni”, declară Cornel Constantin Ilie, managerul interimar al Muzeului Național de Istorie a României.
Nicolae Grigorescu a construit această compoziție pornind de la experiența directă a frontului Războiului de Independență, fiind unul dintre pictorii oficiali ai campaniei românești din Bulgaria și realizând pe teren numeroase crochiuri și schițe care au stat la baza marilor sale compoziții istorice. Tocmai această încărcătură de autenticitate, dublată de anvergura plastică a scenei, face din „Atacul de la Smârdan” una dintre capodoperele artei vechi românești și, probabil, cea mai importantă operă de artă românească cu temă istorică aflată încă pe teritoriul României.
Astfel, prin „Atacul de la Smârdan” realizat de Emilian Lăzărescu Artmark propune nu doar o lucrare rară, ci și o poveste care depășește granițele pieței de artă: aceea a unei imagini istorice care continuă să emoționeze, să circule și să mobilizeze atenția publică, în timp ce marele ei model așteaptă să revină, restaurat, acolo unde îi este locul — în fața publicului larg.
„Nu este de mirare că Emilian Lăzărescu a dorit să se raporteze la opera lui Nicolae Grigorescu. A fost atras de această lucrare și a reprodus-o, așa cum am văzut, aproape identic, ceea ce este mare lucru, pentru că e foarte greu să transpui în opera ta, la o scară mai mică, opera identică a celui pe care, poate, l-ai considerat a fi un maestru al tău. Deci, evident că lucrarea l-a provocat. Și opera sa este, de asemenea, remarcabilă”, este de părere directorul Muzeului de Istorie a României.
„Atacul de la Smârdan” poate fi admirat în expoziția dedicată Licitației de Primăvară, la Palatul Cesianu-Racoviță, zilnic, de luni până duminică, mereu cu intrare liberă, în generosul interval orar 10.00-20.00.