Consilierul local AUR, Anka Koc a solicitat edililor Craiovei repararea și repunerea în funcțiune a cișmelelor stradale de apă potabilă existente.
„Nu vorbim despre lux, ci despre necesitate și demnitate”, a precizat aceasta pe o rețea de socializare.
„Din păcate, realitatea din teren vorbește de la sine, nu am observat nicio schimbare concretă în oraș:
În fața Teatrului Colibri, la Piața Mare, în fața Liceului Elena Cuza – zone centrale, intens circulate – cișmele murdare, defecte, mecanisme legate cu sârmă. Am fost acolo înainte de depunerea solicitării, iar astăzi, 17.07.2025, totul arată la fel. Nimic nu s-a schimbat.
In unele dintre cele mai populate zone din cel mai mare cartier craiovean (Craiovița), aceste facilități lipsesc cu desăvârșire.
Totodată, am propus inițierea unui proiect de investiții pentru construirea unor cișmele noi în fiecare cartier, cu prioritate în zonele aglomerate și frecventate: piețe, parcuri, stații de transport în comun și zone comerciale, in apropierea sau incinta școlilor.
Este un demers pentru sănătatea cetățenilor, pentru o Craiovă mai prietenoasă și echitabilă”, a mai precizat consilierul local.
Sursa: facebook,com/Anka Koç
Sursa: facebook,com/Anka Koç