Pașii urmați de operatorul de distribuție la fața locului în situația constatării intervenției de către persoane neautorizate asupra instalațiilor electrice (suspiciune de consum fraudulos) sunt reglementați prin Regulamentul de furnizare a energiei electrice la art. 60, aprobat prinOrdinul ANRE nr. 64 din 14 iulie 2014.
Sustragerea de energie electrică constituie infracțiune de furt și se pedepsește conform legilor în vigoare. Pentru a combate acest fenomen, operatorul Distribuție Oltenia realizează periodic, în colaborare cu autoritățile locale și instituțiile abilitate sesiuni de conștientizare asupra riscurilor la care se supun persoanele care sustrag energie electrica prin intervenții neautorizate în rețeaua electrica. Este important de menționat faptul că pe lângă verificările periodice realizate de operatorul Distribuție Oltenia, consumatorul trebuie să-și verifice periodic propriul sistem de măsurare pentru evitarea unor situații neplăcute. În cadrul verificărilor periodice Operatorul Distribuție Oltenia parcurge următoarele etape:
Operatorul de distribuție ridicăim ediat grupul de măsurare/ elementele grupului de măsurare/elementele fizice prin care se ocolea grupul de măsurare și asupra cărora exista suspiciunea că s-ar fi intervenit, le sigileazăîn prezența titularului locului de consum, daca acesta este prezent sau a unui martor. Locul de consum al clientuluiva rămâne sub tensiune, întreruperea va fi strict limitată la durata necesară pentru înlocuirea grupului de măsurare/elementelor grupului de măsurare.
Dacă suspiciunea de consum fraudulos implică elemente relevante ale grupului de măsurare a energiei electrice, OD transmite spre verificare aceste elemente care prezintă suspiciuni, prelevate de echipa de teren de la fața locului către un laborator independent ce beneficiază de certificare valabilă.
Dacă există un contract de furnizare a energiei electrice, operatorul de rețea:
sesizează organele de cercetare penală;
întrerupe eventuala conexiune ilegală a locului de consum la rețeaua proprie și ia măsuri de înlocuire a instalației de racordare cu sisteme cu siguranță antifraudă mărită;
li>după stabilirea vinovăției clientului final prin hotărâre judecătorească definitivă, întrerupe alimentarea cu energie electrică a acestuia, dacă clientul final nu respectă condițiile de plată stabilite de instanță.
Dacă nu există un contract de furnizare a energiei electrice, operatorul de rețea:
întrerupe alimentarea cu energie electrică realizată neautorizat;
sesizează organele de cercetare penală.
Coform angajamentelor asumate de către operatorul Distribuție Oltenia și acceptate de Consiliul Concurenței prin Decizia nr. 45 din 31.10.2014, pașii parcurși în situația în care suspiciunea de consum fraudulos/ neînregistrat vizează un consumator non-casnic sunt:
Clienții non-casnici, precum și furnizorul acestora sunt invitați să ia parte la discuții alături de o comisie tehnică de analiză din cadrul Distribuție Oltenia. În cadrul acestor discuții:
se analizează și se dezbat constatările din teren;
se stabilește calea procedurală de urmat în funcție de situația de fapt (sustragere de energie sau consum neînregistrat);
se stabilește metoda de calcul utilizată pentru determinarea cantității de energie electrică consumate și neînregistrate;
se stabilește perioada de calcul conform prevederilor legale în vigoare;
se coordonează pregătirea documentației aferente în vederea inițierii procedurilor legale în fața autorităților abilitate.
Deși angajamentele asumate nu au impus același mod de lucru și pentru consumatorii casnici, operatorul Distribuție Oltenia a extins modul de lucru, astfel că, în situația în care suspiciunea de consum fraudulos/ neînregistrat vizează un consumator casnic sunt parcurși următorii pași:
Consumatorii casnici au posibilitatea de a se prezenta la comisia tehnică de analizaDistribuție Oltenia pentru analiza situației identificate la respectivul loc de consum, prin transmiterea unei solicitări în scris la orice Centru de Relații cu Clienții sau prin alte canale de comunicare (e-mail: distributie@distributieoltenia.ro, relatiiclienti@distributieoltenia.ro, fax 0251216471/ 0372526471);
Fiecare caz în parte este analizat obiectiv, fiind verificate documentele întocmite la fața locului, probele video-foto realizate, istoricul de consum, documentele contractuale existente, dupa care este luată o decizie privind încadrarea cazului respectiv. Se decide astfel, daca s-a influențat sau nu înregistrarea corectă a consumului de energie electrică, perioada de recalculare, metoda de recalculare;
Operatorul Distribuție Oltenia se angajează ca, în situațiile identificate (în care există suspiciunea de sustragere de energie electrică sau în care a fost constatat un consum neînregistrat), să efectueze expertiza grupului de măsurare sau a elementelor grupului de măsurare, dupa caz. Această expertiză se realizează la un laborator independent care beneficiază de certificare valabilă. Laboratorul este ales de client dintr-o listă de cel puțin 3 – 5 laboratoare, pusă la dispoziție clientului final non-casnic de către Distribuție Oltenia cu ocazia întocmirii bonului de mișcare.
Atât clienții non casnici, cât și clienții casnici au posibilitatea de a solicita, pe cheltuiala lor, o contra-expertiză efectuată de un laborator independent din România, ce deține certificare valabilă, selectat de aceștia și/sau de la producătorul grupului de măsură a energiei electrice în cazul în care acesta își desfășoară activitatea și în România.
Clientul poate solicita efectuarea contra-expertizei imediat dupa comunicarea rezultatului expertizei realizate la solicitarea Distribuție Oltenia. În acest sens, Distribuție Oltenia va acorda acces, în prezența unui reprezentant al său, la probele ridicate de la fața locului (spre exemplu, grupul de măsurare a energiei electrice sau o parte a acestuia, transformator, etc.).