Specialiştii Administraţiei Bazinale de Apă Jiu au fost sesizați privind o posibilă poluare a pârâului Teslui. În zona Drăgoteşti – Popânzăleşti au fost găsiţi peşti morţi, iar pe suprafaţa râului, pe luciul de apă se vedea motorină. Angajaţii S.G.A Dolj s-au deplasat imediat la faţa locului unde au constatat că într-o secțiune exista un peștișor mort care a fost prelevat împreună cu proba de apă și în următoarea secțiune, în aval, sub un pod s-au gasit câțiva peștișori morți.
În urma analizelor probei de apă efectuate în Laboratorul A.B.A Jiu s-a determinat că în apă nu sunt produse petroliere.