Un adolescent de 16 ani care vrea să vorbească cu un psiholog are nevoie, azi, de semnătura părinților. De cele mai multe ori, a amândurora. Un proiect de lege voia să schimbe asta. Pe 28 octombrie, Senatul l-a respins.
Pe internet, discuția s-a aprins imediat. Unii au spus că senatorii au ales „conspirațiile” în locul copiilor. Alții s-au bucurat că „au apărat familia”. Am citit documentele proiectului ca să vedem ce s-a întâmplat de fapt.
Ce propunea proiectul
Ideea era simplă: un tânăr care a împlinit 16 ani să poată cere singur ajutor psihologic, la un cabinet sau la consilierul de la școală. Părinții nu erau scoși din joc. Dacă psihologul vedea un pericol real, trebuia să anunțe familia sau autoritățile.
Proiectul a fost depus de parlamentari USR și a fost susținut public de 42 de organizații și de Consiliul Național al Elevilor.
Cum s-a votat
56 de senatori au votat pentru respingere, 18 au vrut ca proiectul să treacă, iar 15 s-au abținut. AUR și PSD au votat să-l respingă. L-au susținut USR, UDMR, un liberal și senatoarea independentă Victoria Stoiciu. Cei mai mulți liberali s-au abținut.
Un detaliu aproape amuzant: unul dintre autorii proiectului trecuse de la USR la PNL chiar în ziua votului. Și s-a abținut la propriul proiect.
Ultimul cuvânt îl are Camera Deputaților.
De unde vine, de fapt, regula
Mulți cred că legea interzice adolescenților să meargă singuri la psiholog. Nu chiar. Legea cere, în general, acordul părinților pentru minori. Dar regula cea mai strictă vine din codul de etică al psihologilor, adoptat de Colegiul Psihologilor din România. Din 2023, acesta cere semnătura ambilor părinți pentru orice consiliere sau terapie a unui minor.
Legea e mai îngăduitoare: dacă un părinte nu răspunde, poate decide cel cu care stă copilul. Codul psihologilor nu permite asta. Pentru un copil cu mama sau tatăl plecat la muncă în străinătate, diferența e uriașă.
Și încă ceva: legea le permite deja tinerilor de 16 ani să meargă singuri la medic pentru probleme de sănătate sexuală. Pragul de 16 ani nu e o idee nouă.
Ce scrie în dosar
Proiectul a primit avize favorabile de la instituțiile care analizează legile. Guvernul l-a susținut, dar a cerut ca textul să fie scris mai clar. Autorii au făcut corecturile. Una dintre ele rezolva o problemă gravă: în prima variantă, psihologul trebuia să anunțe părintele chiar dacă tocmai acel părinte îi făcea rău copilului. Varianta corectată spunea că, în asemenea cazuri, psihologul anunță direct autoritățile.
Senatorii au respins și corecturile.
Partea cea mai ciudată: în documentul oficial prin care comisiile Senatului au cerut respingerea nu există niciun argument. Scrie doar că s-a votat „cu majoritate de voturi”. La discuții au fost invitate doar organizațiile care se opuneau proiectului. Niciun psiholog, nimeni de la Colegiul Psihologilor, niciun reprezentant al elevilor.
Ce au spus cei care s-au opus
Unele obiecții sunt de înțeles. Un adolescent de 16 ani nu e încă adult. Nu toți tinerii sunt la fel de maturi. Părinții au dreptul să știe ce se întâmplă cu copilul lor. Asociațiile care s-au opus au propus chiar o variantă de mijloc: câteva ședințe fără acordul părinților, apoi informarea lor.
Alte argumente nu au stat în picioare. O senatoare a spus că 96% dintre părinți sunt responsabili, fără să spună de unde are cifra. Iar datele oficiale arată peste 20.000 de cazuri de abuz și neglijare a copiilor într-un singur an, 2024.
Nici susținătorii nu au fost fără greș. Au folosit mai multe emoții decât cifre și au prezentat sprijinul Guvernului fără criticile care îl însoțeau.
Ce nu s-ar fi rezolvat oricum
Chiar dacă legea ar fi trecut, rămânea o întrebare: cine plătește? Un adolescent nu are bani de cabinet privat. Iar la școală, un consilier are în grijă, în medie, cam 700 de elevi.
Mai e ceva. Cel mai des, copilul nu e oprit de un părinte abuziv, ci de rușine. În multe familii încă se spune că „la psiholog merg nebunii”. Sunt părinți care își iubesc copiii, dar se tem de ce va zice lumea. Iar un copil care simte asta nu le mai cere semnătura.
Ce urmează
Proiectul ajunge la Camera Deputaților. Deputații au acum tot ce le-a lipsit senatorilor: avizele, corecturile și întrebările rămase fără răspuns. Pot îmbunătăți legea sau o pot respinge din nou. Dar, de data aceasta, ar fi corect să explice de ce.
Varianta completă, cu toate sursele, poate fi citită pe Urmele.ro.
