„Școala de la Cluj”, în prim-plan la Artmark! Cel mai influent fenomen artistic românesc al ultimelor două decenii – cunoscut în lumea artei drept „Școala de la Cluj” – ocupă un loc central în „Licitația de Artă Postmodernă și Contemporană” organizată de Artmark în data de 14 iulie, printr-o selecție de lucrări semnate de artiști care au schimbat statutul artei românești pe scena internațională.
În fruntea selecției se află Adrian Ghenie, unul dintre cei mai bine cotați artiști europeni ai prezentului, reprezentat printr-o serigrafie digitală semnată și numerotată, „Charles Baudelaire”, din seria „Nevermore” realizată în 2020 – cu prețul de pornire de numai 1.000 de Euro. Alături de acesta se regăsește și Victor Man, unul dintre cei mai influenți artiști ai generației sale, care a contribuit decisiv la consacrarea internațională a „Școlii de la Cluj”. În 2007 a reprezentat România la Bienala de la Veneția, iar în 2014 a fost desemnat „Artist of the Year” de Deutsche Bank, una dintre cele mai prestigioase distincții acordate unui artist contemporan – este prezent în licitația Artmark tot cu o serigrafie, „Self-portrait at Father’s Death”, de la un preț de 800 de Euro.
Selecția continuă cu Mircea Suciu, care a consolidat prestigiul internațional al „Școlii de la Cluj”, fiind apreciat pentru picturile sale monumentale, inspirate din memoria istorică și psihologia colectivă. „Licitația de Artă Postmodernă și Contemporană” organizată de Artmark cuprinde o astfel de pânză de mari dimensiuni a artistului, intitulată „The Innocent Pope (Study)” și realizată în 2013 – are în eveniment prețul de pornire de 10.000 de Euro. Un alt reper al „Școlii de la Cluj” este Marius Bercea, prezent cu pictura în ulei pe pânză „Breaking Dance II”, din 2006, de la 5.000 de Euro. Licitația aduce, de asemenea, lucrări semnate de Corneliu Brudașcu – „Floarea-Soarelui” (de la 2.000 de Euro), unul dintre precursorii generației clujene, precum și de artiști reprezentativi ai acesteia, Radu Băieș – „Grădină” (de la 4.000 de Euro), Sergiu Laslo – „Private Garden” (de la 800 de Euro) și Hortensia Mi Kafchin – „Untitled” (de la 1.000 de Euro).
„Atât marele public, cât și critica de specialitate, a remarcat noutatea pe care acești artiști ai Școalii de la Cluj au adus-o și o aduc în spațiul artistic, respectiv un interes pentru recitirea istoriei recente, pentru revizitarea avangardelor și pentru ceea ce a-nsemnat istoria artei în legătură cu arta din România. Sunt artiști care au profitat de schimbările care-au avut loc în relația României cu lumea după anul 2005, când s-a produs aderarea la NATO, la Uniunea Europeană și României i s-au deschis niște porți extraordinare, care până atunci nu erau accesibile. Au adus un spirit nou unui spațiu istoric aflat timp de aproape 50 de ani în afara centrelor de cultură europene”, declară Călin Stegerean, critic de artă.
Evenimentul Artmark reunește însă și alte nume importante ale artei românești postbelice și contemporane, precum Viorel Mărginean, Alexandru Țipoia, Sever Frențiu, Ștefan Ungureanu și Constantin Piliuță. Dintr-o selecție de artă contemporană a casei Artmark nu putea să lipsească nici Felix Aftene, prezent de data aceasta cu mai multe lucrări, între care și o pictură de anul acesta, intitulată „Mozart”, ce are un preț de pornire de 7.000 de Euro. Anul 2026 marchează consacrarea artistului prin ampla expoziție retrospectivă „Jurnal”, organizată de Art Safari la noul său sediu din Amzei 13, una dintre expozițiile-eveniment ale sezonului, dedicată parcursului artistic al unuia dintre cei mai apreciați artiști contemporani români.
Privirea spre viitor este completată de prezența unor artiști ai noii generații, precum Alina Ondine Slimovschi, Irina Dragomir, Robert Lőrincz, Mihai Mureșan, Ana Maria Dranga, Heidi Tradnik, Lucian Smău, Paul Baraka Marat, Vlad Paraschiv, Artmark confirmând astfel interesul pentru dialogul dintre numele deja consacrate și vocile emergente ale artei contemporane.
„Licitația de Artă Postmodernă și Contemporană” și-a deschis astăzi expoziția, la sediul Galeriilor Artmark, la Palatul Cesianu-Racoviță. Rămâne deschisă publicului, ca de obicei, cu intrare liberă, până la data evenimentului (14 iulie). Programul de vizită este zilnic, de luni până duminică, în intervalul orar 10:00-20:00.
Pot participa la licitație, atât la Palat, cât și pe Platforma Artmark Live.