În fiecare an, de Ziua Europei (9 mai) sărbătorim pacea și unitatea în Europa. Data marchează ziua istorică în care a fost pronunțată declarația Schuman. În cadrul unui discurs ținut la Paris, în 1950, ministrul francez al afacerilor externe de atunci, Robert Schuman, propunea stabilirea unei noi forme de cooperare politică în Europa, care să înlăture pentru totdeauna posibilitatea izbucnirii unui nou război între națiunile Europei.Viziunea sa era de a crea o instituție europeană care să centralizeze și să gestioneze producția de cărbune și oțel. Un an mai târziu, a fost semnat tratatul care prevedea crearea unui astfel de organism. Propunerea lui Robert Schuman este considerată a fi piatra de temelie a Uniunii Europene.Și la Craiova, autoritățile locale, județene precum și paramentarii au sărbătorit, în această dimineață, Ziua Europei. Prefectul judeţului Dolj, Dan Narcis Purcărescu, prezent la ceremonia militară dedicată celebrării Zilei Independenţei de Stat a României, Zilei Victoriei Coaliţiei Naţiunilor Unite în cel de-al Doilea Război Mondial Şi Zilei Uniunii Europene a amintit faptul că „se împlinesc 142 de ani de când ministrul de externe Mihail Kogălniceanu a declarat, la 9 mai 1877, în plenul Parlamentului, în numele guvernului, că România doreşte să rupă legăturile cu Turcia. Ca urmare, Parlamentul a votat, în aceeaşi zi, o moţiune prin care a fost proclamată independenţa de stat a României. Un alt moment important în istoria ţării noastre este ziua de 9 mai 1945, când Germania nazistă a semnat actul capitulării necondiţionate. Bravii ostaşi români au luptat pentru păstrarea independenţei şi suveranităţii ţării, dar şi pentru instaurarea păcii într-o lume zguduită de război, contribuţia armatei române la obţinerea victoriei fiind de o deosebită importanţă. Iar 9 mai 1950 reprezintă ziua în care ministrul de externe al Franţei, Robert Schuman, rosteşte celebrul discurs prin care propune planul ce va sta la baza Comunităţii Europene a Cărbunelui şi Oţelului, precursoarea Uniunii Europene de astăzi. Consiliul European, întrunit la Milano în anul 1985, a hotărât ca ziua de 9 mai să devină Ziua Europei”.
La rândul său, președintele Consiliului Județean Dolj, Ion Prioteasa s-a referit la „consolidarea statutului nostru, ca națiune demnă și respectată în Europa, reprezintă modul în care generația actuală este datoare să sporească prețioasa moștenire primită din mâinile predecesorilor – ca o dovadă de înțelegere și o expresie a omagiului pentru toate sacrificiile care ne-au adus până aici”.
Nu în ultimul rând, Mihail Genoiu, primarul urbei, a amintit și o altă conotație pentru craioveni: „Iar pentru noi, craiovenii, ziua de 09 mai capătă, în contextul anului 2019, o importanță deosebită pentru că putem spune cu mândrie că am fost gazde bune și parteneri de încredere în organizarea a două dintre cele mai importante evenimente de pe agenda președinției Consiliului Uniunii Europene. Este vorba despre Forumul Industriei Auto și Conferința legată de problematica diasporei. Au fost cele mai bune ocazii pentru a prezenta orașul nostru delegațiilor oficiale din țări ale Uniunii Europene. Sărbătorirea zilei de 9 mai este pentru noi un prilej de îndreptare a gândurilor pline de recunoştinţă către generaţiile de eroi, dar și o ocazie de a veni cu proiecte noi care să ne ridice standardele la înălțimea așteptărilor unei Europe unite a secolului 21”.