Mai multe persoane angajate ale uni companii de procesare a cărnii din Olanda s-au infectat cu COVID-19. Printre aceștia de află și 28 de cetățeni români. „Cei 28 de cetățeni români confirmați pozitiv pentru infecția cu COVID-19 au fost plasați în carantină. Starea de sănătate a acestora este bună, toți fiind asimptomatici”, precizează angajatorul acestora.
Serviciul de Sănătate Publică olandez monitorizează constant situația acestora, fiind vizitați zilnic de către medici. De asemenea, reprezentanții angajatorului au menționat că cetățenilor români le sunt asigurate toate condițiile de cazare și masă, inclusiv plata concediului medical pe întreaga perioadă cât aceștia se vor afla în carantină. MAE menționează că locația în care cetățenii români sunt cazați este folosită de regulă pentru petrecerea vacanțelor.
Până în prezent, la Ambasada României la Haga nu au fost primite solicitări de asistență consulară din partea cetățenilor români în cauză sau din partea membrilor de familie ai acestora. Totodată, misiunea diplomatică a solicitat angajatorului facilitarea dialogului direct cu cetățenii români afectați.
Ambasada României la Haga menține legătura atât cu autoritățile locale, cât și cu angajatorul cetățenilor români, fiind pregătită să acorde asistența consulară necesară, în limita competențelor legale și cu stricta respectare a măsurilor adoptate de autoritățile locale în contextul pandemiei de COVID-19.