Pompierii militari din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă “Drobeta” al judeţului Mehedinţi au intervenit la 91 de situații de urgență, în acest weekend.

Pompierii mehedințeni au acționat pentru stingerea a 45 de incendii, acordarea primului-ajutor medical și asigurarea măsurilor de apărare împotriva incendiilor la două accidente rutiere, dar și pentru căutarea unei persoane dispărute în fluviul Dunărea, misiune desfășurată în sprijinul  ISU Olt.

Totodată, paramedicii SMURD au acordat asistență medicală de urgență unui număr de 43 de persoane, ca urmare a apelurilor primite prin 112.

În acest weekend, pompierii mehedințeni au intervenit pentru stingerea a 45 de incendii, 42 dintre acestea izbucnite la vegetație uscată, care s-au manifestat pe raza a 19 unităţi administrativ teritoriale: Bălăcița(3), Breznița-Ocol, Corcova, Devesel, Drobeta Turnu Severin, Gruia, Izvoru Bârzii, Jiana(2), Pădina Mare(2), Pătulele(3), Pristol, Prunișor(3), Punghina(2), Salcia(3), Strehaia (2), Șimian(2), Vânju-Mare(10), Vânjuleț și Vlădaia(2).

Pompierii mehedințeni au depus eforturi susţinute pentru limitarea incendiilor, care au cuprins peste 300 de hectare de teren, opt dintre acestea manifestându-se și la miriști.

În comuna Pătulele, un incendiu izbucnit la vegetație uscată, în cursul după-amiezii de sâmbătă, a fost stins în limitele găsite de pompierii mehedințeni. Două echipaje din cadrul Stației de Pompieri Vânju-Mare au intervenit cu două autospeciale cu apă și spumă, pentru stingerea flăcărilor care au cuprins circa 20 de hectare de miriște, dar și 5 hectare de litieră de pădure. La intervenție, au participat și doi voluntari din cadrul Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență Pătulele.

Un alt incendiu de amploare a avut loc duminică seara, în localitatea Salcia, unde pompierii din cadrul Stației Vânju-Mare au intervenit pentru localizarea și stingerea flăcărilor, care au cuprins circa patru hectare de vegetație uscată și circa 50 de hectare de miriște.

Pentru a preveni izbucnirea unor incendii, ca urmare a folosirii focului pentru igienizare, reamintim cetățenilor că arderea se execută în condiții meteorologice fără vânt, numai pe timp de zi, sub supraveghere permanentă și în zone, care să nu permită propagarea focului la fondul forestier sau construcţii şi să nu afecteze reţelele electrice şi de comunicaţii.

Totodată, cetăţenii să dispună de mijloace şi materiale pentru stingerea eventualelor incendii și să nu părăsească locul arderii până la stingerea comple-tă a focarelor.

Facem precizarea că arderea miriștilor, vegetației uscate, resturilor vegetale, deşeurilor şi a altor materiale combustibile, fără obţinerea permisului de lucru cu focul – emis de Primărie, cu avizul Gărzii de Mediu, şi fără luarea măsurilor pentru împiedicarea propagării focului la vecinătăţi, precum şi amenajarea locurilor pentru utilizarea focului deschis în condiţii şi la distanţe care favorizează propagarea focului la construcţii, depozite, culturi agricole, păduri, plantaţii şi alte vecinătăţi constituie contravenţii şi se sancţionează cu amenda de la 1.000 la 2500 lei.

În perioadele de caniculă și secetă prelungită, arderea miriștilor, vegetației uscate și a resturilor vegetale este INTERZISĂ.

Comentarii

comentarii

Comments are closed.

Te rugam dezactiveaza functia ADBLOCK din browserul tau pentru a avea acces pe site ! Multumim !