Constantin Dobrescu, omul care a adus lumina în Vârtop, și la propriu și la figurat. Din această toamnă speră să continue revitalizarea comunei pe care o păstorește de 8 ani Vârtop, o localitate cu puțin peste 1500 de locuitori, a suferit o transformare extremă în ultimii ani. Totul i se datorează unui singur om care s-a concentrat mai mult pe administrație decât pe orice altceva. Nu s-a sfiit să bate la ușile mai-marilor din județ, dar nici la cele ale sus-pușilor din Guvern. Așa se face că a reușit să…
Browsing: Imagine
Pregătirea pentru meseria viitorului continuă dincolo de băncile școlii, printr-o nouă ediție a programului de internship plătit, Electrician Junior. De dată aceasta, 19 tineri absolvenți din Argeș, Dolj și Gorj – cel mai nou județ adăugat în program – își vor transforma pasiunea într-o carieră de succes, alături de specialiștii Distribuție Oltenia și ai companiilor partenere. Continuăm să creștem echipa Distribuție Oltenia prin intermediul programului de internship Electrician Junior Inspirați de rezultatele primei ediții a programului Electrician Junior, prin intermediul căruia tinerii participanți au devenit angajați Distribuție Oltenia încă de…
Domnule Giugea, Am citit, așa din ”curiositate”, scrisorica dumneavoastră de amor pentru USR. Vă înțeleg curtea asiduuă pe care le-o faceți. Și unii și alții sunteți de stânga. Dumneavoastră ați demonstrat-o din plin în această campanie în care ați făcut mai multe promisiuni sociale fără acoperire decât toți candidații PSD-ului la un loc. Ocolirea strategică a cuvântului dreapta în rândurile adresate confraților dvs. de stânga de la USR nu este altceva decât un argument în plus. În fapt nu faceți decât să cerșiți un vot al milei votanților USR Craiova…
Astăzi, în cadrul unui eveniment special găzduit la Ambasada Statelor Unite ale Americii la București de către Excelența Sa, Adrian Zuckerman, și în prezența Premierului României, Ludovic Orban au fost prezentate trei unități ARTEMIS-RO pe bază de Ford Transit din lotul în curs de livrare către Inspectoratului General al Poliției de Frontieră, parte a unui proiect complex care a început în urmă cu aproape doi ani. Proiectul este rezultatul unei colaborări strânse între inginerii Ford care au lucrat la adaptarea modelului, dealerul Ford- Transit Center Țiriac Auto și compania Pro…
Atitudinile ostile structurale împotriva romilor trebuie oprite, potrivit eurodeputaților – este nevoie de acces egal la locuințe, educație, asistență medicală și ocuparea forței de muncă. Într-o rezoluție adoptată joi cu 545 voturi pentru, 96 împotrivă și 54 abțineri, Parlamentul subliniază că, având în vedere atitudinile ostile persistente față de romi, populația de etnie romă din Europa este expusă la cele mai ridicate rate ale sărăciei și excluziunii sociale. Prin urmare, eurodeputații fac apel la promovarea unei educații incluzive, dezvoltarea copiilor preșcolari și combaterea discriminării și a segregării. Situația persoanelor de…
Un număr de 12 jandarmi din cadrul Grupării de Jandarmi Mobile Craiova vor participa în perioada 19-20 septembrie a.c. la un cros caritabil, în parcul “Nicolae Romanescu” din municiul Craiova, începând cu ora 10.00. Jandarmii craioveni vor alerga pentru copiii cu autism, în cadrul unui ultramaraton. “AUTISM24HMarea Neagră” este un eveniment dedicat celor ambițioși, determinați și responsabili, spune organizatorul evenimentului, Adrian Gemănaru. “Noivom alerga pentru acești copii, pentru care viața le-a scris un alt destin, iar donațiile pe care le-am făcut și efortul depus, sperăm să le ofere posibiliatea la…
Osiac Săndică este alegerea Partidului Social Democrat pentru comuna Seaca de Pădure, care are planuri mari pentru noul mandate de primar: Imediat după alegeri vrem să monitorizăm video întreaga comună. Avem semnat un contract de finanţare pe fonduri europene. Ne-am mutat ]ntr-un sediu nou şi vrem să mutăm arhiva din vechiul sediu într-o clădire a acestui sediu. De asemenea,vrem să asfaltăm satul Răchita de Sus, să introducem canalizare în Seaca de Pădure, sat care este alimentat deja cu apă. Intenţionăm ca pe fonduri guvernamentale să alimentăm cu apă şi canazare…
Ați auzit multe lucruri despre mine în această campanie și foarte puține dintre ele sunt adevărate. De aceea, am decis să mă adresez direct dumneavoastră pentru că aveți dreptul să știți adevărul. Aparent ne despart multe lucruri, dar, în realitate, mai multe ne apropie. Tot ceea ce afirm mai jos este bazat pe informații publice pe care le puteți găsi pe internet. Când USR a lansat campania ”Fără penali în funcții publice” am fost printre cei care m-am alăturat acestei inițiative. Am făcut asta în public, într-o conferință de presă,…
Definițiile, criteriile de sănătate și metodologiile comune sunt esențiale pentru a combate în mod eficient pandemia actuală și consecințele sale economice în UE, în opinia eurodeputaților. Îngrijorați de creșterea recentă a numărului de cazuri pozitive de COVID-19 în Europa, eurodeputații deplâng faptul că statele membre nu au tras învățăminte de pe urma primei faze a crizei și au luat din nou măsuri diverse și necoordonate. Într-o rezoluție adoptată cu 595 voturi pentru, 50 împotrivă și 41 abțineri, PE indică lipsa unei metodologii armonizate de colectare și evaluare a numărului de…
Teatrul pentru copii și tineret Colibri are deosebita bucurie și onoare de a-l avea din nou alături pe actorul Marcel Iureș, de data aceasta cu prilejul Galei Premiilor UNITER – ediția a 28-a, în cadrul căreia Festivalul „PUPPETS OCCUPY STREET“ / „PĂPUȘILE OCUPĂ STRADA“, EDIȚIA 2019 cu tema „Evoluție prin Revoluție“ este distins cu Premiul special pentru teatru de păpuși și marionete. În calitate de prieten al Teatrului Colibri și al Festivalului Puppets Occupy Street, actorul Marcel Iureș și-a mărturisit mereu admirația față de păpușari și marionetiști, dorința și curiozitatea…