Browsing: Imagine

În acest week-end, Teatrul pentru copii și tineret Colibri deschide Stagiunea 2020/2021 și odată cu ea sala de spectacole, pornind într-o nouă, frumoasă, dar și atipică aventură, plină de reguli pentru spectatori: numărul maxim admis de persoane în sala de spectacole este de 90; accesul în sală cu 45 de minute înainte de începerea spectacolului, după măsurarea temperaturii, dezinfectarea mâinilor și efectuarea triajului observațional epidemiologic; casa de bilete, închisă cu 15 minute înainte de începerea spectacolului; purtarea obligatorie a măștii; distanțare fizică, prin păstrarea a 3 scaune libere între spectatori,…

Anul acesta, pe 29 septembrie, marcăm Ziua internațională de conștientizare asupra risipei alimentare, potrivit deciziei luate anul trecut în Adunarea Generală a Națiunilor Unite. Acum jumătate de secol și chiar mai puțin, posibilitatea unei alerte mondiale în sfera risipei de alimente ar fi părut, probabil, bizară spre absurdă. Dar iată că lucrurile se schimbă în viteză și, astăzi, mapamondul se află în situația de a constata că mâncarea devine gunoi în multe state dezvoltate, în timp ce, în zone sărace sau de conflict de pe glob, populații întregi sunt amenințate…

Candidatul PSD la funcția de primar al municipiului Craiova, Lia Olguța Vasilescu, a declarat duminică seara, după încheierea procesului electoral, că primele rezultate estimative indică faptul că Partidul Social Democrat a reușit să-și transmită mesajul către alegători, în ciuda modului în care contracandidații au înțeles să deruleze campania. „Le mulțumesc tuturor craiovenilor care s-au prezentat astăzi la vot, le mulțumesc tuturor doljenilor. Conform rezultatelor exit-poll, la ora actuală avem funcția de primar al Craiovei pentru PSD, avem, de asemenea, președintele Consiliului Județean câștigat de PSD. La Consiliul Local al Municipiului…

Candidatul PSD la funcția de primar al municipiului Craiova, Lia Olguța Vasilescu, a declarat duminică, la ieșirea de la urne, că și-a acordat votul unei echipe care a făcut deja dovada performanței în administrația publică și care a înțeles să se prezinte și de această dată în fața electoratului cu proiecte realistepentru viitorul orașului și al județului. „Am votat astăzi pentru cea mai bună echipă a unui partid politic, o echipă care, de-a lungul timpului,a demonstrat că știe să facă administrație performantă.Că știe, că poate, că vrea! În acești ultimi…

Președintele Organizației Județene Dolj a PSD, deputatul european Claudiu Manda, a declarat duminică, la ieșirea de la urne, că a votat ca primar al municipiului Craiova candidatul care a făcut performanță de fiecare dată în activitate, indiferent de funcția ocupată, iar la președinția Consiliului Județean Dolj a optat pentru „predarea de ștafetă“, cu păstrarea importantului avantaj al experienței în administrație. „Votul meu a fost unul cât se poate de rațional, pentru că am ales cel mai bun candidat pe care îl avem în acest moment în Craiova, un candidat care…

Președintele Consiliului Județean Dolj, Ion Prioteasa, a afirmat că la scrutinul de duminică a votat din convingerea că municipiul Craiova și județul Dolj trebuie să beneficieze și în viitor de implicarea unor aleși capabili să asigure continuarea parcursului favorabil al ultimilor ani. „Am votat cu gândul că organizația din Dolj va fi, din nou, printre cele mai performante din țară, dacă nu chiar cea mai performantă. Am votat cu gândul ca strategia pe care am trasat-o pentru această campanie – aceea de a câștiga cele mai importante două funcții la…

Partidul Social Democrat nu se dezminte. Astazi a distribuit mediei craiovene un clip trunchiat in care se vedeau mai multe persoane care luau parte la o altercatie. Ce s-a intamplat de fapt? O batrana a solicitat ajutorulunui membru al sectiei de votare deoarece nu vedea, indicand o persoana anume. Acest lucru l-a deranjat teribil pe fiul candidatului PSD la primaria Castranova si a inceput scandalul. In urmaaltercatiei, atat primarul in functie, Dumitru Macesanu, cat si candidatul Partidului National Liberal la un post de consilier judetean, Laurentiu Mitrea, s-au ales cu…

Reprezentanţii PNL şi USR în Secţia de votare nr. 447 din comuna Podari, judeţ Dolj, au sesizat, de mai multe ori, în cursul zilei de astăzi, tentative de fraudare a alegerilor locale. Practic, au observat cum vicepreşedintele secţiei de votare a găsit un buletin cu menţiunea VOTAT, pe care l-a introdus în urnă, cu toate că persoana căreia i-a căzut buletinul introdusese deja patru buletine de vot. Concluzia este că unul dintre membrii secției de votare ar fi înmânat câte două buletine de vot,alegătorilor. Tentativa a fost sesizată de către…

Delegatul Partidului National Liberal in sectia de votare din comuna Carna a sesizatfaptul ca o persoana avea in mana mai multebuletine de vot pentru primar. In momentul sesizarii presedintelui sectieide votare, s-a iscat scandal care a fostaplanat numai dupa interventia fortelor de ordine. Reprezentantul nostru in sectia de votare a depus intampinare.

Primarul municipiului Craiova, Mihail Genoiu, a afirmat că a votat pentru ca și în următorul mandat să funcționeze excelenta conlucrare care definește relația dintre Consiliul Local și Consiliul Județean. „Am votat pentru continuarea modernizării orașului, pentru continuarea proiectelor care sunt începute și derulate în ultimii 8 ani. Am votat pentru menținerea aceleiași atmosfere impecabile de colaborare între Consiliul Local și Consiliul Județean. Vreau să vă spun că, în atletism, una dintre cele mai grele probe este cea de ștafetă, iar unul dintre cele mai dificile momente este schimbul numărul 2,…

1 746 747 748 749 750 1.568

Te rugam dezactiveaza functia ADBLOCK din browserul tau pentru a avea acces pe site ! Multumim !