Browsing: Imagine

După două săptămâni de la solicitarea ministrului educației și cercetării, Monica Cristina Anisie, ca toate instituțiile de învățământ superior din România să opereze modificările necesare în Registrul Matricol unic al Universităților din România (RMUR), situația se prezintă astfel: Instituții de învățământ superior din România care au introdus în proporție de 100% datele solicitate (absolvenți) în RMUR: Universitatea de Arhitectură și Urbanism „Ion Mincu” din București; Universitatea de Medicină și Farmacie „Carol Davila” din București; Universitatea de Medicină și Farmacie din Craiova; Academia Navală „Mircea cel Bătrân” din Constanța; Institutul de…

De Ziua Mondială a Diabetului, ne gândim cu empatie la cei care suferă de această afecțiune și luptă în fiecare zi pentru o viață mai bună. Reflectăm asupra modului profund în care diabetul zaharat afectează viața celor bolnavi, a apropiaților, precum și a personalului medical dedicat. După 2019, anul consacrat pacientului diabetic și familiei sale, 2020 îi pune în prim plan pe lucrătorii din sănătate, prin tema “Asistenții medicali fac diferența”, reliefând rolul fundamental al personalului medical în gestionarea și prevenirea acestei maladii, precum și în îngrijirea acordată pacienților diabetici…

Ministrul Apărării Naţionale, Nicolae Ciucă, s-a întâlnit la sfârşitul săptămânii trecute cu mai mulţi rezervişti militari din Dolj. Principala problemă discutată a fost aceea a pensiilor militare de stat, subiect care îi preocupă pe toţi militarii care nu mai sunt în activitate. La întâlnirea cu rezerviştii militari, care s-a desfăşurat în cadrul Comisiei de Apărare a PNL Dolj condusă de colonelul în rezervă Marinel Florescu, au participat preşedintele PNL Dolj – Ştefan Stoica, ministrul Tineretului şi Sportului – Ionuţ Stroe și senatorul Mario Ovidiu Oprea. Participanţii au arătat că pensiile…

În scopul prevenirii și limitării răspândirii CORONAVIRUSULUI (COVID-19), Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară (OCPI) Dolj prelungește măsura sistării activității de relații cu publicul. Cetățenii și partenerii OCPI pot opta pentru serviciile disponibile on-line prin intermediul sistemului informatic de cadastru si carte funciară. Sesizările, petițiile și memoriile vor putea fi transmise prin e-mail (dj@ancpi.ro) sau poștă. Astfel, în perioada 16 noiembrie – 27 noiembrie 2020, persoanele fizice/juridice autorizate, delegații notariali, executorii judecătorești și cetățenii pot depune on-line cererea de înscriere, recepție sau avizare, însoțită de înscrisul prin care se constată…

Ford, liderul mondial pe segmentul autoutilitarelor pentru transportul mărfurilor, prezintă astăzi noua autoutilitară E-Transit, un vehicul inteligent care le va oferi clienților productivitate superioară datorită sistemului de propulsie complet electric, soluțiilor software, serviciilor și opțiunilor Pro Power Onboard. „Ford este liderul pe piața de vehicule comerciale din America de Nord și Europa. Așadar, tranziția flotelor de vehicule către emisii zero, în special pe segmentul livrărilor la nivel local, aflat într-un stadiu de dezvoltare rapidă, este esențială pentru a ne atinge obiectivul de 0 emisii de carbon până la finele anului…

Parlamentul European și-a finalizat prin votul de vineri propunerile pentru a asigura cel mai bine tranziția verde spre activități economice sustenabile și cu emisii neutre de dioxid de carbon. Eurodeputații au votat o rezoluție fără caracter obligatoriu referitoare la Planul de investiții pentru o Europă durabilă (SEIP) și la finanțarea Pactului verde. Aceasta a fost adoptată cu 471 voturi pentru, 134 împotrivă și 83 abțineri. Deputații au subliniat că planul de investiții ar trebui să asigure trecerea de la activități economice nesustenabile la activități economice sustenabile. Ei insistă că tranziția…

Biserica “Sfântul Nicolae” – Βrânduşa încheie duminică, 15 noiembrie, proiectul umanitar „Τârgul Jucăriilor, altfel”, ediţia XI, proiect dedicat sprijinirii copiilor şi famiilor aflate în dificultate. Campania, iniţiată în data de 15 octombrie, constă în colectarea în condiţii de siguranţă sanitară de pachete cu jucării, haine şi alimente neperisabile şi ajutorării cât mai multor familii şi copii din Parohiile Câmpeni, Apele Vii, Amărăşti, Colegiul Naţional “Fraţii Buzeşti” din Craiova, precum şi donarea de lemn pentru foc Bisericii Parohiei Celaru. “De ce «Târgul Jucăriilor, altfel»? Pentru cei care nu cunosc, «Târgul Jucăriilor»…

Parlamentul European avertizează cu privire la „riscul apariției unor abuzuri de putere” și invită Comisia să își intensifice eforturile prin luarea de măsuri juridice atunci când este necesar. Vineri, Parlamentul a adoptat o rezoluție care face un bilanț al situației valorilor democratice europene în contextul măsurilor naționale de combatere a pandemiei de COVID-19, cu 496 de voturi pentru, 138 împotrivă și 49 abțineri. În cadrul dezbaterii de joi cu Comisarul pentru justiție, Didier Reynders, aproape toți vorbitorii și-au exprimat îngrijorarea cu privire la drepturile cetățenilor și ale grupurilor vulnerabile din…

Monica Cristina Anisie, ministrul educației și cercetării, a dispus începerea demersurilor pentru a se realiza o evidență informatizată a actelor de studii din învățământul preuniversitar. Astfel, în sistemul informatic, baza de date a Ministerului Educației și Cercetării va fi interconectată cu Compania Națională „Imprimeria Națională” – S.A. (CNIN-SA), care va tipări actele de studii completate cu datele absolvenților, inclusiv cu fotografia candidatului. Prin această interconectare a bazei de date, vor fi tipărite actele de studii aferente examenului de bacalaureat, certificărilor profesionale, precum și actele aferente examenului național de definitivare în…

Numele meu este Dumitru Cosmin Durle, am 35 de ani, sunt căsătorit și am o fiică în vârstă de trei ani și jumătate. Am absolvit Facultatea de Electrotehnică finalizându-mi studiile universitare cu un master în Managementul Organizațiilor Publice – Facultatea de Economie și Administrarea Afacerilor, ambele din cadrul Universității din Craiova. În activitatea profesională, desfășurată atât în mediul privat cât și cel public, am reușit să fiu aproape de oameni, să cunosc îndeaproape nevoile comunității și mă implic activ în proiecte menite să vină în sprijinul celor din jur. Activitatea…

1 727 728 729 730 731 1.568

Te rugam dezactiveaza functia ADBLOCK din browserul tau pentru a avea acces pe site ! Multumim !