Centrul „Mitropolit Firmilian” din Craiova a găzduit marţi, 17 noiembrie, întâlnirea preşedinţilor asociaţiilor şi fundaţiilor din Arhiepiscopia Craiovei, organizată de Sectorul de Învăţământ, activităţi cu Tineretul şi de Catehizare. Au participat la eveniment, din partea Sectorului preot dr. Gabriel Sorescu, Consilier Eparhial şi preot Ştefan Bărbulescu, Inspector pentru Asociaţii şi Fundaţii în cadrul Sectorului Învăţământ, activităţi cu Tineretul şi de Catehizare al Arhiepiscopiei Craiovei. Din partea celor nouă asociaţii şi fundaţii care intră în grija acestui sector au fost prezenţi: Pr. conf. univ. dr. Adrian Ivan, preşedinte al Asociaţiei Pastoral…
Browsing: Imagine
Forurile de conducere ale PNL Dolj, întrunite statutar, au decis, astăzi, 18.11.2020, excluderea din partid a consilierului municipal Dan Diaconu, momit de administraţia toxică PSD-Olguţa Vasilescu să se alăture grupului de consilieri PSD. Decizia de excludere a acestuia a fost votată în unanimitate, prin vot secret, de către membrii Biroului Politic Local al PNL Craiova şi validată de către Biroul Politic Judeţean al PNL Dolj. Organizaţia PNL Dolj condamnă gestul consilierului Dan Diaconu, care a ales să se alăture grupului PSD din Consiliul Local Craiova şi să voteze candidaţii PSD…
PSD a pregătit măsuri concrete de sprijinire a populației după alegerile de pe data de 6 decembrie. Una dintre acestea este Programul „Un loc de muncă pentru fiecare” care implică extrem de multe beneficii atât pentru angajatori, cât și pentru angajați. Vorbim despre o primă de ocupare de 600 de euro împărțită pe jumătate între angajator și angajat, cu condiția ca locul de muncă să fie menținut încă un an pe lângă perioada inițială de 12 luni. Beneficiarii acestui program pot fi tinerii NEET (aflați în situații de risc), șomerii…
În cursul nopții trecute, polițiști din cadrul Sectiei 4 Poliție Rurală Cosoveni au fost sesizați de către un tânăr de 23 ani cu privire la faptul că, în timp ce executa serviciul de patrulare împreună cu alți 5 paznici de vânătoare, în extravilanul comunei Teasc, au depistat mai multe persoane care braconau. La fața locului s-au deplasat polițiști din cadrul secției precum si polițiști din cadrul Serviciului Arme Explozivi și Substanțe Pericoase Dolj care au stabilit faptul că în extravilanul comunei Teasc, ar fi izbucnit un conflict între paznicii de…
Tragedia de la Piatra Neamț devoalează, din nou, șubrezimea sistemului medical din țara noastră. Vinovăția reală aparține unei întregi clase conducătoare care în 30 de ani a făcut un singur spital nou-nouț din bani publici, cel de la Mioveni și el închis, nefuncțional din motive birocratice!!! Voci publice autorizate vorbesc despre un jaf de cca. 400 milioane de euro anual din banii publici alocați sănătății. Dacă ținem cont de faptul că un spital județean de urgență nou-nouț, cu toate dotările necesare costă cca. 90 milioane de euro, avem imaginea clară…
Sâmbătă 14.11.2020 în BUCUREȘTI la Rin Grand Hotels în sală Berlin, s-a desfășurat în condiții speciale de distanțare, având în vederea pandemia de COVID-19, CAMPIONATUL NATIONAL DE KUNG-FU, unde 24 de sportivii de la clubul craiovean WU QUAN-LI „Forta celor cinci pumni “ au reușit o performanță deosebita, obținând 70 de medalii. La această competiție s-au reunit peste 160 de sportivi de elită ai wushu-ului românesc, din București, Baia Mare, Craiova, Târgoviște, Târgu Mureș, etc, care după o pauză forțată generată de pericolul răspândirii virusului SARSCov2, au reușit să se…
Ford își extinde gama de SUV-uri electrificate Kuga cu noul Ford Kuga Hybrid – capabil să livreze 1,000 Km autonomie în modurile de condus benzină-electric și pur-electric fără a fi nevoie de alimentare de la pompă sau încărcare la priză. Bateria de 1.1 kWh cu funcție de autoîncărcare a noului model Kuga Hybrid este alimentată automat atât de motorul pe benzină de 2.5 litri, cu ciclu Atkinson, cât și prin utilizarea unei tehnologii de încărcare regenerativă la frânare sau coborâre în pantă. Energia stocată alimentează un motor electric pentru a…
S.C.M. Craiova organizează în perioada 21-23.11.2020, două turnee în Campionatele Naţionale de volei masculin şi feminin. În intervalul 21-23.11.2020, în Sala Polivalentă din Craiova se va desfăşura al doilea turneu al Diviziei A1 la volei masculin, unde SCM “U” Craiova va întâlni echipele: CSS CNE LAPI Dej SCM Zalău şi “U” Cluj. Programul turneului va fi: Sâmbătă, 21.11.2020, ora 18:00: SCMU Craiova – CSS CNE LAPI Dej SCM Zalău Duminică, 22.11.2020, ora 18:00: CSS CNE LAPI Dej SCM Zalău – „U” Cluj Luni, 23.11.2020, ora 17:00: SCMU Craiova – „U” Cluj…
Nicolae Ciucă, candidatul Partidului Național Liberal pentru un fotoliu de senator al doljenilor, este “generalul deșertului”, cel care i-a condus pe militarii craioveni în misiunile din Afganistan și Irak, este militarul care a condus prima luptă a militarilor români de după cel de-Al Doilea Război Mondial. Generalul deșertului Om al locului, s-a născut la Plenița, într-o familie de doljeni get-beget, și a crescut în Craiova, unde a fost și elev al Liceului Militar. Ca tânăr ofițer, în 1988, a fost repartizat în Bănie, unde a urcat toate treptele unei cariere…
Primele șase containere modulare provenite de la Guvernul României, prin Administrația Națională a Rezervelor de Stat, au ajuns la Craiova. Reprezentanții spitalelor au înaintat necesarul de module, iar acestea au fost repartizate în prezența prefectului de Dolj. -2 containere pentru Spitalul Clinic Județean de Urgență Craiova; -2 containere pentru Spitalul Municipal Filantropia; -2 containere pentru Spitalul de Boli Infecțioase ”Victor Babeș” Containerele modulare provin de la Guvernul României, prin Rezervele de Stat şi urmează să fie folosite pentru organizarea punctelor de triaj în spitalele din județul Dolj, izolarea potențialelor persoane…