Browsing: Imagine

Consiliul Concurenței a declanșat, din oficiu, două investigații ce vizează un posibil comportament abuziv al companiilor Distribuție Energie Electrică România SA și, respectiv, Distribuție Energie Oltenia SA, pe piața distribuției de energie electrică aferentă zonelor geografice pentru care cei doi operatori dețin licență de distribuție. Autoritatea de concurență are indicii privind implicarea operatorilor de distribuție în procesul de schimbare a furnizorului de energie electrică, în scopul favorizării companiilor de furnizare din cadrul grupului din care fac parte (Electrica, respectiv CEZ), în detrimentul concurenților acestora. ”Comportamentul suspectat are potențialul de a…

Parohia Motru II din judeţul Gorj, împreună cu Parohiile învecinate, au donat Grădiniţei cu Program Prelungit nr. 1 din municipiul Motru luni, 12 aprilie, 20 de paturi cu saltele şi lenjerie, necesare pentru formarea unei noi grupe de preşcolari. De asemenea, Parohiile din municipiu au donat şi o mochetă specifică activităţilor pentru copii. Acţiunea caritabilă a avut loc în colaborare cu Primăria Municipiului Motru şi se înscrie într-un proiect mai amplu pe care Biserica ce poartă hramurile „Sfânta Treime” şi „Sfânta Cuvioasă Parascheva” l-a demarat. Astfel, în luna martie, preoţii…

Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Dolj deschide joi, 15 aprilie 2021, ora 13:00, la Galeriile „Cromatic“, expoziția de pictură „Pas prin anotimpuri“, realizată de Ilinca Butucea, artist plastic și designer vestimentar, care din anul 2013 organizează la Craiova tabere naționale și internaționale de pictură, grafică, sculptură. A deschis expoziții personale încă din anul 1973 și a participat la expoziții de grup de la începutul anilor ’80. A expus în România, în Belgia, Italia. Expoziţia „Pas prin anotimpuri“ va rămâne deschisă la Galeriile „Cromatic“ până miercuri, 28 aprilie…

Conform datelor publicate de DRPCIV, Ford România a înregistrat o cotă de piață de 10,88% în primele 3 luni din 2021, în creștere cu 3,94 puncte procentuale, comparativ cu aceeași perioadă din 2020. Această creștere vine pe fondul unei scăderi de 22% a pieței totale auto de la 33,000 de unități înmatriculate în primul trimestru din 2020, la 25,800 în aceeași perioadă din 2021. În ceea ce privește autoturismele, cel mai bine vândut model a fost de departe, Ford Puma. În primele 3 luni din 2021, s-au înmatriculat 648 de…

Începând cu anul 2011, IGSU s-a alăturat inițiativei desfășurate la nivel european astfel că în fiecare zi de marți – 13 este marcată Ziua Informării Preventive, fiind ales ca logo pisica neagră. Astăzi, marţi, 13 aprilie 2021, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Oltenia” al judeţului Dolj a desfăşurat activităţi specifice de informare preventivă, parte a unei campanii coordonate la nivel naţional de către Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă. Acţiunile au fost organizate în cadrul evenimentului generic denumit „Ziua Informării Preventive”, devenit deja o tradiţie în domeniul informării populaţiei cu…

Ford a dezvăluit astăzi noile Ranger Stormtrak și Ranger Wolftrak – două modele în ediție limitată, care valorifică stilul și capacitatea pick-up-ului premiat al companiei. Ranger Stormtrak este un pick-up premium cu un stil distinctiv destinat clienților care apreciază performanțele remarcabile în combinație cu specificațiile generoase pentru a le susține stilul de viață activ. Ranger Wolftrak este un pick-up îndrăzneț, robust, conceput în jurul nevoilor clienților care lucrează în aer liber și doresc performanțe off-road impresionante fără a compromite confortul și utilitatea. „Clienților le place stilul îndrăzneț și capacitatea robustă…

Începând de vineri, 9 aprilie a.c., s-a instituit prohibiţia generală pentru pescuitul în habitatele piscicole naturale, în scop comercial, recreativ/sportiv şi familial, iar pescarii îşi vor putea relua activitatea începând cu 8 iunie a.c., conform ordinului prohibiţie nr. 58/462/17.03.2021 emis de Ministerul Mediului şi cel al Agriculturii. Reamintim faptul că: pescuitul recreativ/sportiv în habitatele piscicole naturale, prin orice metode şi mijloace în perioada de prohibiţie, conform art. 59 lit. f) din O.U.G nr. 23 din 5 martie 2008 (actualizata) privind pescuitul si acvacultura, constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă…

Oferta de formare a Casei Corpului Didactic Dolj pentru anul școlar 2020-2021 a fost avizată de către Ministerul Educației și Cercetării. Programele de formare vizează dezvoltarea competențelor profesionale și personale ale cadrelor didactice în contextual actual, facilitând predarea online, generată de contextul actual al pandemiei Covid-19. Pe site-ul Casei Corpului Didactic Dolj, secțiunea FORMARE https://www.ccddj.ro/formare.php, se găsesc informații despre fiecare program de formare, înscrierea la programele de formare se realizează prin completarea formularului de înscriere: https://www.ccddj.ro/formular.php Casa Corpului Didactic are ca obiectiv principal formarea continuă a personalului din învăţământul preuniversitar…

Ministrul Tineretului și Sportului, Eduard Novak, a fost astăzi prezent la Craiova, pentru a vizita o serie de obiective de infrastructură sportivă – Stadionul Ion Oblemenco, Stadionul de Atletism și Stadionul Tineretului – și pentru a purta discuții cu autoritățile locale pe tema unor viitoare investiții în acest domeniu, prin edificarea unei săli polivalente la standarde internaționale. „Ne-am dorit să avem o consultare publică la care să participe personalități din lumea sportului, oameni care, prin întreaga și bogata lor activitate, au făcut cinste României. Atunci când pregătim o investiție în…

Detasamentul 1 Pompieri Craiova intervine, la această oră, pentru localizarea și lichidarea unui incendiu de locomotivă a CFR marfă în Gara Podari. La locul incendiului au fost trimise 2 autospeciale de lucru cu apă și spumă. La sosirea echipajelor de pompieri, incendiul se manifesta la filtrele de aer care se aflau deasupra generatorului principal al locomotivei cu degajare mare de fum, fără posibilități de propagare la restul locomotivei și la vagoanele încărcate cu cereale. Au ars filtrele de aer și cabluri electrice. Pompierii de la ISU Dolj au stabilit că…

1 661 662 663 664 665 1.562

Te rugam dezactiveaza functia ADBLOCK din browserul tau pentru a avea acces pe site ! Multumim !