În cadrul proiectului TRADEM (Taifasuri Rânduite Artistic Despre Emoții Manifestate), Casa de Cultură „Traian Demetrescu” organizează vineri, ora 18.00, la Salonul Medieval, conferința cu tema „Împletitul miresei în Țara Oașului” susținută de Mihaela Grigorean, doctor în filosofie (studii transdisciplinare) al Facultății de Studii Europene, Universiatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca. În timpul conferinței se vor vizualiza filmulețe și fotografii documentare ce vor ilustra subiectul ales spre discuție. Mihaela Grigorean (n. 1979 la Turț) este profesoară de limba și literatura română la Liceul Teoretic Negrești Oaș și agent de turism la Centru de…
Browsing: Imagine
Șeii de stat și de guvern din cele 27 de state membre ale Uniunii Europene s-au reunit, astăzi, la Roma, pentru a celebra 60 de ani de la semnarea tratatului de înființare a Uniunii. Tratatul de la Roma, care a fost semnat în 1957, a stabilit modul de funcționare al Uniunii Europene, care este valabil și la ora actuală. „Exact acum 60 ani, politicieni vizionari au lansat un proiect de pace și reconciliere. Astăzi, marcăm debutul unei adevărate aventuri politice. Aceste șase decenii de integrare europeană ne-au adus securitate, stabilitate…
Astăzi celebrăm o victorie a libertății. Dorința de libertate ne-a făcut să renaștem din cenușa războiului. O libertate pentru care am plătit un greu preț, și de care ne-am bucurat și datorită celor care, de dincolo de ocean, au venit să se sacrifice pentru noi. Asidui, ajutați de Planul Marshall, ne-am recâștigat libertatea de a munci și de a ne putea construi viitorul și casele. Libertatea stă la baza marelui spațiu economic conturat de tratatele pe care le celebrăm astăzi. Marea noastră aventură a început aici, în această sală, la…
Mesaj Isabelle Huppert „Iată că au trecut 55 de ani de când, în fiecare primăvară, are loc o Zi Mondială a Teatrului. O zi, adică 24 de ore, care încep în zona teatrului Nō şi Bunraku, trec prin opera în stil Beijing şi prin Kathakali, fac popas între Grecia şi Scandinavia, între Eschil şi Ibsen, între Sofocle şi Strindberg, apoi între Anglia şi Italia, între Sarah Kane şi Pirandello, dar şi în Franţa, unde ne aflăm şi unde Parisul este, totuşi, oraşul din lume care primeşte cele mai multe trupe străine.…
„Considerăm că decizia de a organiza Congresul Extraordinar imediat după sărbătorile pascale este o decizie înţeleaptă. Ce este de clarificat trebuie clarificat fără pierdere de vreme. Prin dezbatere şi vot democratic pentru fiecare persoană care vrea să fie în conducerea partidului. În litera şi spiritul Statului partidului nostru”, se arată într-un comunicat remis presei de Ion Cupă, președinte ALDE Dolj.. „ALDE Dolj va merge cu un mandat clar la Congres pentru susţinerea orientării liberale moderne a partidului şi pentru alegerea ca preşedinte a celui care are cea mai mare încredere…
Duminică, începând cu ora 8,30, craiovenii, și nu numai, sunt așteptați la Crosul Primăverii în Parcul Nicolae Romanescu. Până la această oră, sunt înscriși deja peste 500 de participanți. Organizatorul competiției este Direcţia Judeţeană pentru Sport şi Tineret (DJST). Craiovenii pot participa la trei categorii de curse: Cros (6800 m) – start ora 10.00, Family (400 m) – start ora 10.40, Fun (1400 m) – start ora 11.00. Participanţii trebuie să fie prezenţi cu 40 de minute înainte de startul cursei pentru care au optat. Partenerii oficiali, în organizarea evenimentului,…
Peste 1.600 de acțiuni au fost desfășurate pe parcursul anului trecut în Oltenia pentru a combate furtul de energie electrică. Actiuni ce reprezinta un pericol in alimentarea cu energie electrica Sustragerea energiei electrice din reteaua de joasa tensiune reprezinta un risc atat pentru cei care se racordeaza in mod ilegal, cat si pentru consumatorii din vecinatate. Orice interventie neautorizata, precum si utilizarea unor instalatii improvizate, pot genera oricand accidente grave sau incendii, ducand la pierderi de vieti omenesti si daune materiale semnificative. De asemenea, aceste interventii au impact direct asupra…
Comisia Socială constituită la nivelul Consiliului Local al Municipiului Craiova va analiza până la data de 01 Noiembrie a anului în curs cererile pentru locuințele sociale, sociale destinate familiilor evacuate din imobile retrocedate foștilor proprietari și locuințe din fondul de stat și va prezenta spre aprobare Consiliului Local lista cuprinzând solicitanții îndreptățiți să primească în anul următor o locuință socială/socială-familii evacuate/fond de stat, în ordinea de prioritate stabilită. Repartizarea unei locuinţe sociale/sociale-familii evacuate / din fondul de stat se face în ordinea listei de priorităţi aprobate anual de Consiliul Local,…
Asociaţia Studenţilor Basarabeni şi Asociaţia Studenţilor Timoceni, ambele din Craiova, în parteneriat cu Biblioteca Judeţeană “Alexandru şi Aristia Aman”, Consiliul Judeţean Dolj şi cotidianul regional “Cuvântul Libertăţii”, organizează cea de-a doua dezbatere din cadrul proiectului “Românii de dincolo de granițe”. Tema propusă este „Zilele marcante din Istoria Românilor”. Un moment special îl va constitui intervenţia reprezentanţilor basarabenilor, aceştia vorbind despre însemnătatea istorică a zilei de 27 martie, anul acesta împlinindu-se 99 de ani de la Unirea Basarabiei cu România, primul pas spre Marea Unire-în acel memorabil şi fast an 1918.…
Biblioteca Judeţeană „Alexandru şi Aristia Aman” vă invită la cea de-a VIII-a ediție a campaniei Hai pe Net! Hai pe Net! este versiunea localizată în România a campaniei Europene Get Online Week și este implementată de Fundația EOS în parteneriat cu Asociația Națională a Bibliotecilor Publice din România împreună cu o comunitate activă de telecentre, biblioteci publice, școli, Puncte de Acces Public la Informație (PAPI) și alte organizații și instituții dedicate alfabetizării digitale în Romania. Această campanie anuală de incluziune digitală se va desfășura la Biblioteca Judeţeană „Alexandru şi Aristia…