Browsing: Imagine

Cetățenii ucraineni vor putea călători pentru perioade scurte în UE fără vize, după ce Parlamentul a aprobat joi un acord informal cu Consiliul. Conform noii legislații, ucrainenii care au pașaport biometric vor putea să intre pe teritoriul UE fără vize, pentru o perioadă de 90 de zile într-un interval de 180 de zile, pentru turism, vizite, afaceri, dar nu pentru a munci. Exceptarea de la vize se aplică în toate statele UE, mai puțin în Irlanda și Marea Britanie, plus Islanda, Liechtenstein, Norvegia și Elveția. “Ucraina a îndeplinit toate criteriile,…

Realizarea celui de-al doilea fir de aducțiune a apei Isvarna – Craiova, o investiție cu valoare de aproape 130 milioane euro, care urmeazã sã fie finanțatã din fonduri europene, în cadrul celei de-a doua faze a Master Planului pentru apã și evacuarea apelor uzate, a fost subiectul central al unei întâlniri de lucru desfãșurate miercuri dupã-amiazã, în Isvarna, cu participarea reprezentanților din conducerea Consiliilor Județene (CJ) Dolj și Gorj, a Primãriei Municipiului Craiova și a SC Compania de Apã Oltenia SA. La discuții au fost prezenți, de asemenea, primarii localitãților…

Prin votul de joi, deputații au eliminat ultimul obstacol în calea eliminării complete a taxelor de „roaming” aplicate utilizatorilor. Eliminarea taxelor de roaming pentru utilizatori, programată pentru 15 iunie 2017, va permite consumatorilor să telefoneze, să trimită SMS-uri și să folosească date pe mobil atunci când călătoresc în alt stat UE, la același cost ca și acasă. “Este o mare victorie pentru consumatorii europeni”, a spus raportorul Miapetra Kumpula-Natri (S&D, FI). “Putem sărbători acum faptul că de la 15 iunie nu vor mai fi taxe de roaming. Utilizatorii care vor…

Consilierii județeni au votat, joi, proiectul de hotărâre privind „restaurarea, consolidarea și promovarea monumentului istoric Cula Cernăteștilor”. Proiectul de reabilitare este realizat de Consiliul Județean Dolj în parteneriat cu Primăria Cernatești și se află în faza precontractuală POR 2014 – 2020. După reabilitare, aceasta va fi introdusă în circuitul turistic de către Muzeul Olteniei. Prinsa in coasta dealului, cula de la Cernatesti, din mijlocul satului, ar fi fost construita de un negustor, Dimitrie Cernat, venit din Cerneti, la sfarsitul secolului al XVI-lea. Cula este acum cunoscuta ca Muzeul Comunal Cernatesti.

Proiectul de „restaurare, consolidare si promovare a monumentului istoric Cula Izvoranu Geblescu” a fost selectat pentru finanțare POR 2014 – 2020 și va fi implementat de CJ Dolj în parteneriat cu Primăria Brabova. “Cula” este o locuinta fortificata specifica zonei Olteniei din secolul al XVIII-lea. Construita de boerii Izvoreni, mosia este vanduta in 1841 lui Radu Geblescu, cula fiind asezata chiar langa soseaua spre Seaca de Padure, la 30 km de Craiova. Geblescu ii adauga un al treilea nivel, cu foisor si arcade de lemn. În prezent, geamurile lipsesc, tencuiala este…

Consilierii județeni au aprobat, joi, în unanimitate, proiectul pentru „modernizarea DJ 552 Craiova – Mofleni – Bucovăț – Terpezița – Sălcuța – Vârtop – Caraula – Cetate, km 4+200 – 71+771”. Acest proiect a fost selectat la finanțare în cadrul POR 2014 – 2020. Practic, consilierii județeni au trebuit să aprobe corelarea cotei de TVA deoarece de la 1 ianuarie aceasta a scăzut de la 20 la 19%

Biblioteca Județeană „Alexandru și Aristia Aman” vă invită vineri, 7 aprilie 2017, ora 13:00, în sala Acad. Dinu C. Giurescu, la conferința cu titlul Un secol de la Revoluția bolșevică din Rusia – o încercare de sinteză privind marile crime din istoria omenirii susținută de dr. Florin Mătrescu. Născut în anul 1940 în comuna Gurbăneşti (Ilfov), fiu al preotului ortodox Petru Mătrescu şi al Mariei Mătrescu. În 1957-1963 – urmează cursurile Facultăţii de Medicină Generală din Bucureşti pe care o absolvă ca şef de promoţie, în 1967-1970 – doctorat cu…

Agenţia Judeţeana pentru Ocuparea Forţei de Muncă Dolj organizează,în data de 07 aprilie 2017, Bursa Generală a Locurilor de Muncă, eveniment care se va desfăşura la Casa de Cultură a Studenţilor din Craiova începând cu ora 09.00. Bursa Generală a Locurilor de Muncă reprezintă o oportunitate pentru toţi solicitanţii de locuri de muncă interesaţi de a cunoaşte mai bine piaţa muncii, ofertele de locuri de muncă, pentru a putea astfel să aleagă un loc de muncă, conform pregătirii lor profesionale, sau în ultimă instanţă să se (re) orienteze profesional spre…

Ești tânăr și vrei să faci parte dintr-o trupă de teatru? Nimic mai simplu. Casa de Cultură a Studenților Craiova organizează preselecție pentru trupa de teatru studențesc Face Act. Tinerii care doresc să descopere secretele din spatele scenei sunt invitați sâmbătă, 8 Aprilie ora 11, în Sala Mare a Casei de Cultură a Studenților Craiova. Să faci parte dintr-o trupă de teatru studențesc nu înseamnă doar să îți petreci timpul liber alături de prieteni. Înseamnă mai mult decât atât! Înseamnă dezvoltare personală, să îți cunoști și să îți depășești limitele.…

Crescătorii de vaci de lapte vor primi un sprijin financiar excepțional în valoare totală de 11 milioane euro, potrivit unei hotărâri adoptate de Guvern în ședința de astăzi. Este vorba despre acordarea de finanțare europeană, în valoare de 5,448 milioane euro din Fondul European de Garantare Agricolă FEGA, și de finanțare națională, în aceeași sumă, pentru micii fermieri, afectați de o criză severă în sectorul laptelui din cauza prelungirii embargoului impus Rusiei până la finele anului 2017 și a scăderii cererii de produse din partea Chinei. Actul normativ transpune Regulamentul…

Te rugam dezactiveaza functia ADBLOCK din browserul tau pentru a avea acces pe site ! Multumim !