Șefii de stat și de guvern din Uniunea Europeană, precu, și liderii opoziției care fac parte din Partidul Popular European, se reunesc, la Bruxelles, pe 29 aprilie, cu Președintele Consiliului European, Donald TUSK, Președintele Comisiei Europene, Jean-Claude JUNCKER și Președintele Parlamentului European, Antonio TAJANI. Pe agenda întâlnirii se află pregătirile summit-ului Consiliului European. Președintele EPP, Joseph DAUL va fi gazda summit-uli. Șeful Grupului PPE din Parlamentul European, Manfred WEBER, Secretarul General al EPP, Antonio LÓPEZ-ISTÚRIZ, precum și alți membri ai președinției EPP și-au confirmat deja prezența. De asemenea, au confirmat Angela…
Browsing: Imagine
Lucrările de construcţie la Spitalul Regional din Craiova ar putea să înceapă în al doilea semestru al anului 2018. O investiție gigantică pentru zona Craiovei și nu numai va aduce nu doar locuri de muncă ci va ridica standardele medicale la nivelul meritat pentru locuitorii acestei zone greu încercate. Am primit în urmă cu câteva zile răspunsul din partea Ministerului Sănătății cu privire la stadiul proiectului Spitalului Regional Craiova demarat anul trecut. Plăcută mi-a fost surpriza să văd că, spre deosebire de autostrada Craiova-Pitești, proiectul celui mai mare spital din…
Delegaţia Permanentă a ALDE Dolj s-a reunit luni. Forul de conducere al organizaţiei doljene a stabilit, conform regulamentelor interne, lista delegaţilor la Congresul ALDE care va avea loc în zilele de 21-22 aprilie. ALDE Dolj a decis prin vot componenţa delegaţiei organizaţiei la Congres formată din 22 de membri. Majoritatea dintre aceştia sunt lideri ai organizaţiilor cu cele mai bune rezultate la alegerile locale şi parlamentare de anul trecut. Mandatul cu care aceştia vor merge la Congres este acela de consolidare şi dezvoltare a partidului atât din perspectiva statutului său…
Premierul Sorin Grindeanu s-a întâlnit astăzi, la Palatul Victoria, cu reprezentanți ai conducerii Administrației Naționale a Apelor Române (ANAR) şi ai Agenției Naționale de Îmbunătățiri Funciare (ANIF). Discuția s-a axat asupra soluțiilor de reducere a efectelor schimbărilor climatice, respectiv a înlăturării pagubelor cauzate de fenomenele extreme, precum inundații, viituri, alunecări de teren, secetă etc. “Din păcate, ultimii ani ne-au arătat că investițiile insuficiente în infrastructura împotriva inundațiilor, precum și în rețeaua de irigații, ne fac vulnerabili în fața fenomenelor naturale extreme. Avem la dispoziție bani europeni, pe care îi putem…
Sorin Grindeanu i-a primit la Palatul Victoria pe reprezentanţii companiei Philip Morris International: Christos Harpantidis – Managing Director pentru Grecia, România, Bulgaria, Cipru, Malta, și Branislav Bibic – Managing Director România. Reprezentanții companiei producătoare de țigarete au prezentat proiectul unei investiții semnificative pentru piața locală, menită să contribuie la dezvoltarea mediului investițional din țara noastră. România este cea de-a treia piață aleasă de către Philip Morris International pentru demararea acestui proiect pilot, reprezentanții companiei apreciind climatul prietenos investițiilor din țara noastră, mai ales în sfera cercetării şi inovării. Premierul Sorin…
Primăria Craiova a publicat caietul de sarcini pentru achiziționarea de brățări de acces în incinta Water Parc-ului. Brățările vor avea culori diferite în funcție de vârstă sau de perioada de accesibilitate din săptămână. Într-o conferință de presă, primarul interimar al Craiovei, Mihai Genoiu, a promis că în acest an obiectivul va fi dat în folosință. Investiția a fost realizată cu ajutorul fondurilor europene.
Târgul de Paște se va desfășura, anul acesta, pe Esplanada Teatrului Național, începând de miercuri, pe o perioadă de trei zile. Vizitatorii vor fi întâmpinați cu produse româneşti specidice Sărbătorilor Pascale, obiecte de artă și manufactură tradițională, tablouri și obiecte decorative din lemn, sticlă, îmbrăcăminte, preparate de casă românești etc. Organizatorii au pregătit si diverse ateliere de creație în colaborare cu Palatul Copiilor și Biblioteca Județeană “Alexandru și Aristia Aman”, zilnic între orele 17,00 – 20,00. Filarmonica Oltenia va susține, de asemenea, două concerte. Joi, 13 aprilie 2017, începând cu ora…
Timp de 3 zile, în perioada 10 aprilie (de la ora 9:00) – 12 aprilie 2017 (pânã la ora 13:00), Teatrul Colibri continuã înscrierile la atelierele de creație la care s-au eliberat locuri, ca urmare a neachitãrii taxei, retragerii sau dublei înscrieri în formularul electronic. Aceste înscrieri se vor face prin e-mail, pe adresa mailto:atelierecolibri@gmail.com . Plata taxei se va efectua obligatoriu în zilele de 10, 11 și 12 aprilie 2017, la sediul Teatrului Colibri, în intervalul orar 9:00 – 15:00, prin ordin de plată sau prin transfer bancar, în…
Singurul spaţiu autorizat din judeţul Dolj în care se va putea face atât comercializarea, cât şi sacrificarea mieilor de Paşte este cel amenajat de SC PIEŢE ŞI TÂRGURI CRAIOVA SRL în Piaţa Brestei din Craiova. Potrivit normativelor europene, sacrificarea animalelor – inclusiv a mieilor de Paşte – trebuie să se realizeze numai în abatoare specializate, autorizate sanitar-veterinar pentru schimburi intracomunitare. SC PIEŢE ŞI TÂRGURI CRAIOVA SRL a dorit să vină şi anul acesta în sprijinul celor care nu doreau să cumpere carnea de miel direct din măcelării, ci să-şi aleagă…
ALDE Dolj îşi propune să încurajeze permanent copiii din mediul rural să meargă la şcoală şi să obţină rezultate cât mai bune la învăţătură. Formațiunea condusă de Călin Popescu Tăriceanu consideră că investiţia în educaţie este un motor de dezvoltare economică, de progres social şi pentru judeţul Dolj. În repetate rânduri organizaţia partidului condusă de deputatul Ion Cupă s-a exprimat pentru susţinerea unor proiecte precum ”O masă caldă gratuită în fiecare şcoală”, ”Adoptă o scoală”, ”Transport gratuit şi sigur pentru elevii navetişti”. În aceste zile, organizaţia de femei OFLDE Dolj,…