Browsing: Imagine

Desfăşurarea „Stagiunii Prieteniei” de la Filarmonica „Oltenia” coincide cu anul centenar Dinu Lipatti. Concertul din 26 mai 2017 aduce în prim plan, în primă audiţie, o lucrare din creaţia celui mai important pianist pe care l-a dat România: „Trei dansuri simfonice pentru pian și orchestră”. „Personalitatea lui Dinu Lipatti (1917-1950) ocupă un loc central în cultura română, dar depășește frontierele țării, plasându-se pe aceeași orbită cu Enescu, Brâncuși, Eliade. Peste tot în lume, chiar și pe continentele unde nu a putut să ajungă în scurta sa existență, artistul român a…

Duminică 28 mai, de la ora 12, în cadrul ediţiei a VI-a a Mogoşoaia ClasicFest, manifestare găzduită de Palatul Brâncovenesc de la Mogoşoaia, sub genericul “Călătorie în lumea dansului”, are loc un recital deosebit susținut de ansamblul Musica Viva. Opusuri create de: Astor Piazzolla, Dmitri Șostakovici, Francis Poulenc, Robert Schumann, Manuel de Falla și Bela Bartok, vor fi interpretate de violoncelistul Florin Mitrea și pianista Andreea Butnaru. Recitalul va fi urmat de prezentarea celui mai recent compact disc al ansamblului Musica Viva: “O călătorie în secolul XX” – Sonate pentru…

Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Dolj participă anul acesta la Zilele Craiovei cu spectacole folclorice, în cadrul evenimentului organizat împreună cu Muzeul Olteniei „Satul românesc în zi de sărbătoare“; cu expoziție – concurs de pictură, muzică și poezie la Galeriile „Cromatic“ și cu Alaiul Călușului Oltenesc – ajuns la cea de-a XIX-a ediție. Spectacolele folclorice vor avea loc în zilele de 29, 30 și 31 mai, între orele 16:00 – 18:00, la Casa Băniei – Esplanadă (Secția de Etnografie a Muzeului Olteniei). Luni, 29 mai 2017, vor…

ALDE a anunţat că vă desfăşura o campanie pozitivă, onestă, în care îşi va prezenta propriul proiect pentru accelerarea modernizării Craiovei. „Noi credem că important este ca din această confruntare electorală să câştige Craiova”, se arată într-un comunicat remis presei. „Cer tuturor candidaţilor să pună pe primul plan Craiova şi să aducă în campanie teme şi soluţii care privesc viaţa craiovenilor şi destinul acestui oraş, fără atacuri la persoană, fără războaie de gherilă pe reţelele de socializare, fără energii consumate inutil în dispute sterile”. Oraşul nostru are probleme mari pe…

Distribuție Oltenia a organizat 6814 acțiuni pentru prevenirea și combaterea fenomenului de racordare ilegală la rețeaua de distribuție a energiei electrice de către consumatorii casnici și agenții economici în intervalul ianuarie – martie 2017. Fenomenul prezintă un risc ridicat de incendii, daune materiale și pierderi de vieți omenești și are impact direct asupra calității alimentării cu energie electrica a consumatorilor. Sustragerea energiei electrice din rețeaua de joasa tensiune reprezintă un risc atât pentru cei care se racordează în mod ilegal, cât și pentru consumatorii din vecinătate. Orice intervenție neautorizată, precum…

Vrei s[ te distrezi? Primăria te invită joi, 25 mai la o promenadă artistică în Parcul Nicolae Romanescu. Cei care vor alege să-și petreacă după-amiaza de joi, începând cu ora 16.00, pe aleile din Parcul Romanescu, vor avea ocazia să retrăiască vremuri de altădată, în ritmuri de fanfară militară, de muzică clasică şi înconjuraţi de poveştile copilăriei. Organizat cu sprijinul Brigăzii Multinaţionale Craiova, a Liceului de Artă “Marin Sorescu”, a Teatrului pentru Copii şi Tineret “Colibri” şi a artiştilor Operei Române Craiova, evenimentul artistic din Parcul Nicolae Romanescu va avea…

Organizația Mondială a Sănătății (OMS/WTO), luând în considerare și prevederile Regulamentului Sanitar Internațional — RSI 2005, a declarat sfârșitul Urgenței de Sănătate Publică de Importanță Internațională (USPII) referitor la gama de malformații congenitale și tulburări neurologice cauzate, cel mai probabil, de infecția cu transmitere locală a virusului Zika (ZIKV), dar evaluarea globală a riscului de infectare nu s-a schimbat și vigilența trebuie să rămână crescută pentru țările și teritoriile unde țânțarii Aedes sunt stabiliți. Pe cale de consecință, OMS, în colaborare cu Centrul European de Control și Prevenire a Bolilor…

Într-un comunicat remis presei Partidul Național liberal a precizat următoarele: „Consecvent celor declarate ieri, cu ocazia depunerii candidaturii domnului Mario Ovidiu Oprea, astăzi, 22.05.2017, PNL DOLJ a solicitat în scris prefectului județului Dolj, domnul Dan Narcis Purcărescu, vacantarea postului de consilier local al domnului Mihail Genoiu și, implicit, demiterea sa din demnitatea de viceprimar cu atribuții de primar interimar al Craiovei. Speriat, probabil, de amploarea scandalului și de eventualele repercursiuni electorale, la două ore distanță, domnul Mihail Genoiu a convocat de urgență o ședință extraordinară a Consiliului Local Craiova, având…

Anişoara Stănculescu, candidat ALDE la Primăria Craiova, și-a depus, demisia din funcția de director al Cancelariei Prefectului. „Mi-am depus demisia de la Prefectură pentru că nu vreau să amestec în campania electorală, în niciun fel vreo instituţie publică”. ALDE a precizat, într-un comunicat de presă, că aceasta „şi-a depus demisia din poziţia de Director la Cancelaria Prefectului încă din dimineaţa zilei de luni, 22 mai, înaintea înregistrării oficiale a candidaturii sale pentru funcţia de primar al Craiovei. Considerăm că este un gest firesc pentru un candidat care îşi respectă alegătorii,…

Programul săptămânii nr. 27 JOI, 25 MAI 2017, ORA 18:00 – Sala „Filip Lazăr”, Filarmonica „Oltenia” – Întâlnirile AmiTEA Invitaţi: dirijorul MATEI CORVIN (AFRICA DE SUD), pianistul MIHAI UNGUREANU VINERI, 26 MAI 2017, ORA 19:00 – Concert simfonic – ORCHESTRA SIMFONICĂ A FILARMONICII „OLTENIA” – DIRIJOR: MATEI CORVIN (AFRICA DE SUD); SOLIST: MIHAI UNGUREANU (pian) În program: Richard Wagner: „Idila lui Siegfried” Dinu Lipatti (100 de ani de la naștere): Trei dansuri simfonice pentru pian și orchestră – primă audiţie Antonín Dvořák: Simfonia nr. 7 în Re minor, op. 70

Te rugam dezactiveaza functia ADBLOCK din browserul tau pentru a avea acces pe site ! Multumim !