Browsing: Imagine

Premierul Sorin Grindeanu a avut astăzi, la Palatul Victoria, o întrevedere cu o delegaţie a Băncii Mondiale, formată din Arup Banerji, director pentru țările Uniunii Europene, Tatiana Proskuryakova, noul director de țară pentru România și Ungaria, și Elisabetta Capannelli, directorul de țară pentru România și Ungaria care își încheie mandatul. Discuțiile au vizat perspectivele parteneriatului dintre România și Banca Mondială. ”Ne dorim continuarea și dezvoltarea acestui parteneriat, foarte important, prin care Banca Mondială a oferit României valoare adăugată”, a declarat prim-ministrul Sorin Grindeanu. Reprezentanţii Băncii Mondiale și-au exprimat la rândul…

Clienții CEZ din județul Dolj au la dispoziție încăun Centru de Relații cu Clienții începând cu data de 14 iunie 2017. Acesta va fi deschis în orașul Bechet, strada Tudor Arghezi, numărul 17și va avea program de lucru în fiecare zi de miercuri, în intervalul orar 08:00 – 16:00. Acesta este cel de al 15-lea Centru de Relații cu Clienții pe care Grupul CEZ în România îl pune la dispoziția clienților săi din județele Argeș, Dolj, Gorj, Mehedinți, Olt, Teleorman și Vâlcea. Toate Centrele de Relații cu Clienții asigurăurmătoarele activități:…

ALPLA Plastic România SRL, face parte din Grupul ALPLA care este activ la nivel mondial în sectorul ambalajelor şi este specializat în proiectarea, dezvoltarea, producerea, promovarea şi distribuţia produselor şi soluţiilor de ambalare, cum ar fi sticlele şi capacele, prin utilizarea diferitelor tehnologii cum ar fi modelare prin suflare extrusivă, modelare prin suflare extensivă a PET-urilor, modelare prin suflare prin injecţie, modelare prin injecţie şi producerea de tuburi. ALPLA România SRL are ca obiect de activitate fabricarea articolelor de ambalaj din material plastic (fără a include preformele PET). Activele Amraz…

Cea mai mare amendă din judeţ, 3.910.477 lei, a fost aplicată companiei FORAJ SONDE SA Craiova, în urma investigaţiei privind o posibilă înţelegere între 4 companii pentru participarea cu oferte trucate la licitațiile organizate de către S.N.G.N. ROMGAZ S.A. în vederea atribuirii unor lucrări de foraj pentru petrol şi gaze naturale din România. În acelaşi caz, au mai fost sancţionate DAFORA S.A.: 3.970.208 lei, FORAJ SONDE S.A. Târgu Mureş: 3.730.788 lei, UPETROM 1 MAI S.A. (pentru activitatea desfăşurată de AQUAFOR INTERNAŢIONAL S.R.L.): 1.356.825 lei . Cele mai multe sancţiuni din…

Agenția Națională Antidrog (ANA) și partenerii săi cu atribuții în domeniu (instituții publice și organizații neguvernamentale) oferă servicii de tratament substitutiv în centre de tratament sau clinici specializate, în regim public sau privat. Menținerea cu agoniști de opiacee este concretizată prin ansamblul de măsuri terapeutice, care au ca obiectiv stabilizarea persoanei consumatoare de droguri, prin înlocuirea substanței consumate cu un agonist adecvat de la caz la caz, pe o perioadă de timp extinsă, în vederea reducerii consumului drogurilor, a riscurilor asociate și facilitării reabilitării și reinserției sociale. Agonistul reprezintă substanța,…

Începând cu data de 15 iunie 2017, minutele, SMS-urile și datele consumate în roaming în interiorul Uniunii Europene (UE) și tărilor din Spațiul Economic European (SEE) se vor scădea din resursele naționale incluse. După epuizarea acestora, consumul va fi tarifat la fel ca în România, în afara propriei rețele, dar în limitele unei utilizări rezonabile. Se realizează astfel trecerea completă la ‘Roam like at home’, sistemul de tarifare european menit să protejeze utilizatorii de grija facturii de roaming în țările UE, dar și în Norvegia, Islanda și Liechtenstein (SEE). Cine…

„Eu mi-am terminat autoevaluarea, nu am restanțe, în sensul că pe ministerul meu s-au terminat toate lucrurile. Sigur că multe dintre obiective sunt la ora actuală în curs de îndeplinire, adică au ieșit din minister, dar sunt în perioada de dezbatere publică”, a declarat ministrul Muncii și Justiției Sociale. Fostul primar al Craiovei a mai precizat cu are o colaborare buna cu premierul. „Este foarte important cum se colaborează la nivel instituțional”, a concluzionat aceasta.

După opt săptămâni de manifestări muzicale și conexe, după ce foarte mulți spectatori, iubitori ai îmbinării artei, istoriei și frumosului, au participat la concerte de mare diversitate stilistică, lansări de discuri, prezentări de carte, expoziții fotografice cu tematică muzicală, găzduite de spațiul special al Palatului Brâncovenesc de la Mogoșoaia, Sala Scoarțelor s-a dovedit a fi neîncăpătoare la concertul final al ediției a VI-a a Mogoșoaia ClasicFest, manifestare organizată de Centrul Cultural “Palatele Brâncovenești” și Asociația Pro Valores. Protagonist – menestrelul modern Nicolae Szekely, a propus un periplu unic, plin de…

Grădinița cu Program Prelungit „Elena Farago”, Grădinița cu Program Prelungit „Petrache Poenaru” și Școala Gimnazială „Alexandru Macedonski” din Craiova sunt cele trei unități de învățământ care au obținut cele mai mari punctaje la concursul desfășurat în cadrul proiectului „Protejăm natura. Colectăm selectiv”, organizat de SC Salubritate Craiova SRL în parteneriat cu Primăria Municipiului Craiova, Inspectoratul Școlar Județean Dolj, Agenția pentru Protecția Mediului Dolj, SC Eco-Rom Ambalaje SA și Regia Autonomă de Administrare a Domeniului Public și Fondului Locativ Craiova. Cei trei câștigători vor beneficia, în perioada următoare, de amenajarea…

Consiliul Judeţean Dolj şi Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Dolj vă invită miercuri, 14 iunie 2017, ora 13:00, la vernisajul Expoziţiei de grafică „Manufactură de culoare“, semnată Bogdan Bobin. Expoziția este o reîntâlnire cu artistul calafetean și creațiile sale, Bogdan Bobin fiind prezent cu lucrări pe simezele „Cromatic“ pentru a doua oară în acest an, după vernisajul din 6 martie 2017. Arhitect de profesie, Bogdan Bobin și-a pus semnătura pe creații care au îmbogățit cu forme, sensuri, idei și culori Manufactura de culoare, în expoziții personale de…

Te rugam dezactiveaza functia ADBLOCK din browserul tau pentru a avea acces pe site ! Multumim !