Browsing: Imagine

Partidul Național Liberal a formulat oficial o sesizare de neconstituționalitate la Curtea Constituțională a României (CCR) cu privire la Legea pentru modificarea și completarea Legii nr. 41/1994 privind organizarea și funcționarea Societății Române de Radiodifuziune și Societății Române de Televiziune, act normativ adoptat de Senat la sfârșitul lunii iunie. Pentru o serie întreagă de argumente constituționale și juridice, PNL solicită CCR să declare, în integralitate, neconstituțională această lege care, în opinia PNL, va compromite iremediabil statutul, organizarea și funcționarea celor două servicii publice autonome de interes național, reglementate și de…

Senatorul Partidului Uniunea Salvați România, Vlad Alexandrescu atrage atenția că, în ultimii ani, dezgroparea a numeroase artefacte arheologice prin utilizarea detectoarelor de metal în care au fost implicate persoane neautorizate a avut ca efect distrugerea contextului arheologic și apariția unei piețe negre de antichități, pe care autoritățile statului o pot controla cu greu sau deloc. În vederea limitării efectelor dezastruoase ale acestor practici, senatorul Vlad Alexandrescu a inițiat o propunerea legislativă care instituie obligativitatea ca persoanele pasionate de căutarea de ‘comori’ arheologice să poată face o astfel de cercetare doar…

Angajatorii din Spaţiul Economic European oferă, prin intermediul reţelei EURES România, 728 locuri de muncă vacante, după cum urmează: Malta – 300 locuri de muncă: 250 șoferi de autobuz, 50 personal curăţenie; Germania – 139 locuri de muncă: în domeniul hotelier – gastronomic (ospătar, bucătar, ajutor bucătar, ajutor barman, manager restaurant, personal catering, personal servire clienţi, specialist restaurant, chef de rang, recepţioner, personal în domeniul hotelier, menajeră,), în domeniul medical (medic specialist medicină generală, asistent medical, fizioterapeut, asistent medical geriatrie), în construcţii (zidar, dulgher, operator excavator, instalator, lucrător în construcţii,…

Primăria Municipiului Craiova cu sprijinul partenerilor săi, îi invită pe craioveni la Art in the Park, eveniment ce se desfășoară la Teatrul de vară din Parcul “Nicolae Romanescu”. În fiecare weekend, pe scena Teatrului de Vară din Parcul “Nicolae Romanescu”, cu începere de la ora 20.00 sau 21.00, vor avea loc spectacole de dans, concerte, seri de film, teatru pentru copii, etc. Primăria Municipiului Craiova cu sprijinul partenerilor săi, îi invită pe craioveni la Art in the Park, eveniment ce se desfășoară la Teatrul de vară din Parcul “Nicolae Romanescu”. În…

În urma analizei, Consiliul Concurenţei a constatat că tranzacţia poate conduce la consolidarea poziţiei grupului Lactalis pe piaţa producţiei şi comercializării untului, la nivel naţional, cu efectul reducerii posibilităţilor de alegere ale consumatorilor. În această situaţie, ar fi existat posibilitatea ca tranzacţia să conducă la creşterea preţului untului. Ca urmare, tranzacţia a fost autorizată cu condiţia respectării unor angajamente asumate voluntar de către grupul Lactalis. Astfel, grupul Lactalis şi-a luat angajamentul de a cesiona marca de unt „La Dorna” pentru o anumită perioadă de timp către o companie cu competenţă…

Liderul TLDE Dolj, Adrian Marinescu, a fost desemnat coordonator pe zona Olteniei în calitatea sa de Vicepreședinte național al TLDE, organizația de tineret a ALDE. Biroul Permanent Naţional (BPN) al Tineretul Alianței Liberalilor și Democraților (TLDE) s-a întrunit la finalul acestei săptămâni în localitatea Murighiol, din județul Tulcea. Invitatul special al ședinței BPN a fost domnul Octavian Popa, membru în cadrul Biroului Politic Central al ALDE și Comisar General Adjunct la Garda Națională de Mediu, care le-a împărtășit tinerilor liberali din experiența sa politică. La ședința BPN al TLDE de…

Divan Film Festival, unicul festival din România dedicat filmului și artei culinare balcanice, revine anul acesta cu cea de-a VIII-a ediție, care va avea loc în perioada 18 – 26 august, la Craiova și Port Cultural Cetate din județul Dolj. Dacă ediția trecută a avut în centrul atenției poveștile urbane din Balcani, tema Divanului Degustătorilor de Film și Artă Culinară de anul acesta este dragostea. Departe de stereotipurile impuse de orice love story american, amorul balcanic este rareori atins de monotonia perfecțiunii, iar cineaștii acestui colț european sunt recunoscuți pentru…

Vineri, 30 iunie 2017 la Varșovia, două Confederații Patronale, Employers of Poland și Uniunea Națională a Patronatului Român, emblematice pentru mediile de afaceri din cele două țări, au semnat un Acord de Parteneriat. Rod al unei intense activități pe plan internațional al Uniunii Naționale a Patronatului Român (UNPR), acest acest Acord de Parteneriat deschide perspective largi de colaborare între oamenii de afaceri din România și Polonia. Desfășurată în fața unei largi audiențe formate din oameni de afaceri polonezi și cei 19 oameni de afaceri din România, care au însoțit pe…

Premierul Mihai Tudose a avut astăzi, la Palatul Victoria, o întâlnire de lucru cu ambasadorul Statelor Unite ale Americii, Hans Klemm, agreată de comun acord. Prim-ministrul Tudose a dat asigurări că Guvernul României va continua Parteneriatul Strategic cu SUA și a subliniat că a dorit ca prima întâlnire cu un diplomat străin să fie cea cu ambasadorul american tocmai pentru a transmite un mesaj puternic. ‘Cele două decenii de Parteneriat Strategic între România și SUA reprezintă o garanție a relației puternice dintre țările noastre, relație care trebuie continuată și consolidată.…

Craiovenii interesați de istoria și monumentele vechi ale Craiovei, pot vizitafoto-expoziția temporară „Din istoria Craiovei: Parcul Bibescu”, deschisă la Muzeul Olteniei (Secția de Istorie-Arheologie), și concepută de către muzeografii craioveni tocmai pentru a surprinde plăcut publicul craiovean cu imagini vechi și inedite din momentului transformării Grădinii “Bibescu” într-un monument de arhitectură peisageră. Grădina „Bibescu”, locul de promenadă al aristocrației din reședința Băniei și a Căimăcămiei Valahiei Mici, făcea parte din proprietatea marelui logofăt Ioan (Iancu) Bibescu. Grădina va fi amenajată de grădinari pricepuți, fiind cultivate plante aduse din diverse colțuri…

Te rugam dezactiveaza functia ADBLOCK din browserul tau pentru a avea acces pe site ! Multumim !