Prim-ministrul Mihai Tudose a analizat astăzi, cu reprezentanții Dacia Renault (Groupe Renault România) perspectivele de dezvoltare a investițiilor în industria auto din România. Șeful Executivului a subliniat potențialul României de a atrage investiții străine și a prezentat câteva dintre măsurile pe care Guvernul le-a luat sau le are în vedere, legate de infrastructura rutieră, necesare în primul rând pentru România, nu doar pentru investitori. Un exemplu menționat în acest sens de premierul Mihai Tudose a fost finalizarea autostrăzii Pitești-Sibiu. ”Avem tot interesul ca această autostradă să se concretizeze cât mai repede…
Browsing: Imagine
Primăria Municipiului Craiova continuă seria evenimentelor estivale pentru anul 2017. Weekendul 21 – 23 iulie le va aduce craiovenilor Festivalul de datini și obiceiuri “Tradițiile Verii” în Piața “Frații Buzești”, evenimentul concert „Craiova, My Love – Adrian Paunescu 74” la Teatrul de Vară din Parcul “Nicolae Romanescu” sau Urban Movie pe strada „”Traian Demetrescu” din Centru vechi. · Vineri, 21.07, Piața “Frații Buzești” va fi locul de întâlnire al iubitorilor de tradiții. Cei prezenți vor lua parte, de la ora 19.00, la Festivalul de datini și obiceiuri “Tradițiile Verii”, eveniment…
Guvernul a modificat și completat, în şedinţa de astăzi, printr-un proiect de lege, cadrul legislativ privind procedura de acordare a finanţărilor nerambursabile din bugetul Ministerului pentru Românii de Pretutindeni pentru programele, proiectele sau acţiunile privind sprijinirea activităţii românilor de pretutindeni şi a organizaţiilor reprezentative ale acestora. Astfel, se propune actualizarea Legii 321/2006, în sensul adaptării acesteia la contextul actual al realităților cu care se confruntă românii în afara granițelor țării, pentru a îmbunătăți şi flexibiliza sistemul de finanţare a acțiunilor, proiectelor și programelor dedicate sprijinirii românilor de pretutindeni. Principalele modificări…
Executivul a stabilit astăzi, printr-o hotărâre, ca ziua de luni, 14 august 2017, să fie zi liberă pentru salariații din sectorul public, făcând legătură între zilele de week-end și ziua de 15 august, declarată nelucrătoare. Ziua liberă va fi recuperată, în regim de program normal, în data de 19 august 2017 sau prin prelungirea corespunzătoare a timpului de lucru până la data de 25 august 2017. Facilitatea nu se acordă locurilor de muncă în care activitatea nu poate fi întreruptă datorită caracterului procesului de producţie sau specificului activității. De asemenea,…
Ministerul pentru Românii de Pretutindeni, în parteneriat cu alte instituții publice, va începe în luna august campania de informare “Informare acasă! Siguranță în lume!“, destinată românilor care doresc să muncească, să studieze și să locuiască în străinătate. Campania își propune să informeze asupra drepturilor pe care persoanele care vor să se stabilească în afara granițelor le au în țările membre UE, precum și asupra riscurilor la care se expun odată cu decizia de a munci în străinătate. De asemenea, vor fi informați în legătură cu siguranța la locul de muncă,…
Organizația județeană a PSD Dolj informează, printr-un comunicat de presă, că suma totală a finanțării obiectivelor și proiectelor aprobate prin Programul Național de Dezvoltare Locală 2 – PNDL 2, în județul Dolj se ridică la 813.000.000 milioane de lei, locul 11 ca alocare bugetară. „Sute de mii de locuitori ai județului nostru vor beneficia de condiții mai bune de educație și de viață cotidiană, odată cu finalizarea lucrărilor, urmare a faptului că banii alocați vizează cu prioritate rezolvarea nevoile comunităților privind construcția-modernizarea de creșe și școli, alimentarea cu apă, rețeaua…
Muzeul Olteniei Craiova vă invită să-i aduceți pe cei mici la o întâlnire cu Istoria în cadrul noului modul al proiectului cultural de vacanță „Matineu muzeal de vacanță”, ce se va derula în lunile iulie și august, în Sala de Conferințe a Secției de Istorie-Arheologie (str. Madona Dudu nr. 14). Atelierele propuse sunt un mod distractiv de a învăța noțiuni de istorie prin intermediul filmelor și discuțiilor interactive cu specialiștii muzeului, axându-se, în același timp, pe dezvoltarea creativității, ingeniozității și spiritului de observație al celor mici. În cadrul acestui modul,…
Miercuri, 19 iulie 2017, debutează cea de-a șasea ediție a Caravanei Muzeelor, organizată de Muzeul Municipiului București în șase muzee ale orașului. Astfel, până la 25 august 2017, de miercuri până vineri, între orele 10:00 – 12:00, copiii cu vârste între 6-10 ani vor descoperi, prin joc și artă, câteva secrete ale muzeelor și tehnici artistice inspirate de obiectele de preț găzduite de acestea. Le vor experimenta apoi, cu pensula în mână și foaia albă în față, prin lucrări în creion, pastel, tempera, modelaj, ș.a. Programul lunii iulie: „În universul…
În perioada 2 – 6 august 2017, va avea loc, în spații deosebite din punct de vedere istoric și architectural, ediția a V-a a Turneului Național “Muzica în Palatele României”, organizat de Asociația Pro Valores și finanțat de Uniunea de Creație Interpretativă a Muzicienilor din România. După incredibilul succes al concertului semnal care a avut loc pe 11 iunie la Palatul Brâncovenesc de la Mogoșoaia, protagonistul evenimentului itinerant – menestrelul modern Nicolae Szekely, va concerta la: Castelul Huniazilor din Hunedoara (Miercuri 2 august, ora 18), Palatul Magna Curia din Deva…
Casa de Cultură a Studenților din Craiova desfasoara în perioada 22-23 iulie 2017 evenimentul „Craiova, My Love – Adrian Paunescu 74”. În cadrul acestui eveniment se vor desfasura mai multe concerte folk si rock. Toți cei interesați sunt așteptați in Parcul Romanescu la Teatru de Vara , începand cu ora 21: 00 in perioada 22-23 iulie 2017. Programul : 22.07.2017 – Concert Madalina Amon, Generatia Folk 23.07.2017 – Concert rock and cover – Overbeat & Spleet – Mihaela Dobre -Maria Cioaba Acest eveniment este implementat în parteneriat cu Primaria Craiova si…