Cea de-a noua ediție a programului “Biblioteca din Vacanță” a intrat pe ultima sută de metri. Doar câteva săptămâni ne mai despart de finalizarea cu succes a singurului proiect de anvergură din Craiova care, în 2010, a fost distins cu premiul pentru cea mai bună implicare comunitară. Asemeni edițiilor trecute, toate cursurile desfășurate în această vară au fost derulate cu titlu gratuit de voluntarii Bibliotecii Aman.Între cele opt ateliere și activități propuse pentru ediția actuală, cursurile de limbi străine au provocat, ca și în anii trecuți, interes, atrăgându-i pe toți…
Browsing: Imagine
Sâmbătă, 09 septembrie 2017 va avea loc Gala de Operă Craiova – un concert caritabil ce are ca scop strângerea de fonduri pentru copiii cu afecțiuni hematologice și oncologice internați la Clinica de Oncopediatrie a Spitalului Clinic Regional din Craiova. Evenimentul este organizat de Asociația Femei cu Perspectivă din România împreună cu ONG-uri, companii locale și artiști ai Operei Române. Concertul va avea loc la Teatrul de Vară din Parcul Nicolae Romanescu, începând cu ora 18:00. Accesul la eveniment se va realiza pe bază de donație. Donații vor putea realizate…
Pentru al treilea an consecutiv, Divan Film Festival revine la Craiova, în perioada 18 – 20 august, cu cele mai noi și interesante filme balcanice, reunite anul acesta sub tema Balkan Love. Comedii, drame, filme de dragoste, filme pentru copii, dar și o serie de scurtmetraje dintre cele mai premiatevor rula anul acesta la InspireCinema (din incinta Mercur Center) sau în Centrul Vechi al Craiovei. Intrarea la proiecții este gratuită, iar în cazul unor condiții meteo nefavorabile, proiecțiile din Centrul Vechi se vor muta la Teatrul Național “Marin Sorescu” din…
Festivalul Puppets Occupy Street – Air Edition 2017, ce are loc în perioada 25 august – 01 septembrie, găzduiește o nouă serie de ateliere de creație. Înscrieri se pot face pe adresa de e-mail a festivalului, puppetsoccupystreet@gmail.com, în perioada 16 – 23 august, în limita locurilor disponibile. Accesul la ateliere este gratuit! Pentru înscriere sunt necesare: numele participantului și vârsta, numele atelierului și ziua în care acesta își dorește să participe. Atelierele sunt următoarele: – Atelier de benzi desenate, între orele 11:00 – 13:00, la Muzeul de Artă, în zilele 26,…
Consiliul Concurenţei supune dezbaterii publice angajamentele formulate de PayPoint Services SRL pentru a înlătura îngrijorările concurenţiale identificate în contextul preluării companiei Payzone SA. În urma analizei preliminare, Consiliul Concurenţei a constatat că tranzacţia ridică obstacole semnificative în calea concurenţei efective şi a identificat principalele probleme de ordin concurenţial, respectiv posibilitatea consolidării unei poziții dominante pe piața serviciilor de încasare de plăți. Angajamentele propuse de PayPoint Services se referă, în principal, la preţurile practicate şi la numărul minim lunar de tranzacţii pe care magazinele partenere trebuie să le realizeze. Documentul, conţinând…
In perioada februarie-august 2017, 34 de muzicieni romani, castigatori ai burselor SoNoro-Interferente 2017,au participat la un program complex de formare muzicala, avand sansa de a evolua pe scene din Italia, Romania si Germania. Cu sprijinul Grupului CEZ in Romania, muzicieniiau beneficiat de oportunitatea de a studia muzica de camera in compania unor artisti de talie internationala si a unor profesori de la diferite universitati de muzica din Europa. Organizate in Montepulciano (Italia), Portul Cultural Cetate (Romania) si Bad Endorf (Germania), atelierele i-au pregatit pe tinerii artisti sa se afirmepe scena…
Completarea fondului VIntilă HoriaÎntrată în administrarea Bibliotecii Județene “Alexandru și Aristia Aman” în cursul acestui an, Casa Dianu, monument istoric impunător al Craiovei, va intra, în perioada următoare, într-un amplu proces de consolidare și renovare. Locuință a familiei cu același nume la începutul secolului trecut, Casa Dianu a îndeplinit, în trecutul nu foarte îndepărtat, rolul de sediu al Școlii de Artă “Cornetti”.Construită, la începutul secolului XX, pe trei niveluri, subsol, parter și mansardă, Casa Dianu prezintă și astăzi un interes deosebit din punctul de vedere al spațiului util disponibil. Refuncționalizarea…
Eurostat a confirmat astăzi România are cea mai mare creștere economică din Uniunea Europeană -5,7% în trimestrul II al acestui an. Acest lucru va încuraja investitorii străini să vină în România.Investiţiile străine directe sunt cele mai benefice investiţii realizate într-o economie, deoarece sunt făcute pe termen lung şi au efecte pozitive asupra economiei şi salariilor. ALDE a susținut în permanență nevoia de atragere a capitalului străin în paralel cu încurajarea reală a capitalului românesc. Creșterea economică durabilă și deasemenea creșterea ratei privind încasările bugetare sunt argumente solide că România este…
Cap.1. Destinaţia obiectivului. Art.1 Complexul Water Park a fost construit pentru a satisface necesităţile de agrement şi sport ale cetăţenilor municipiului Craiova şi turiştilor. Art.2 Respectarea acestui Regulament este obligatorie pentru toţi utilizatorii Water Park. Cap.2 Legislaţie. Art.3 În incinta Water Park se aplică legislaţia română în domeniu, care include, fără a fi însă limitativă la: – Legea nr. 227/2015 privind Codul Fiscal, cu modificările şi completările ulterioare – H.G. nr. 113/2007, pentru aprobarea Normelor metodologice privind organizarea serviciilor publice de salvare acvatică – salvamar şi a posturilor de prim…
SC Salubritate Craiova SRL desfășoară, în perioada 12.08-13.08.2017, prima etapă a dezinsecției pe domeniul public din acest an, intervenție ce se va realiza prin pulverizare aeriană dimineața, în intervalul orar 06.00-12.00. Vor fi vizate lacurile de pe teritoriul municipiului (lacul din Parcul Nicolae Romanescu, Lacul Tanchiștilor, Lacul Valea Fetii, Lac Făcăi, lacul din Grădina Botanică, Lac Valea Șarpelui și cel de la Hanul Doctorului), parcurile, grădinile publice și zonele verzi din cartierele orașului. Suprafața totală pe care va avea loc dezinsecția este de 800 hectare, graficul intervenției putând suferi modificări…