Instituţia Prefectului – Judeţul Dolj în colaborare cu Consiliul Judeţean Dolj, Primăria Municipiului Craiova şi Garnizoana Craiova organizează vineri, 1 Decembrie 2017, o ceremonie militară dedicată celebrării Zilei Naţionale a României. Doljenii sunt invitaţi să ia parte la acest eveniment ce se va desfăşura în Piaţa A. I. Cuza din Municipiul Craiova. Programul desfăşurării ceremoniei militare dedicate celebrării Zilei Naţionale a României: 10:00 – 10:05 – Prezentarea onorului şi întâmpinarea oficialităţilor 10:05 – 10:10 – Intonarea Imnului Naţional al României 10:10 – 10:15 – Oficierea serviciul religios pentru cinstirea eroilor patriei 10:15 -…
Browsing: Imagine
Consilul Concurenţei analizează tranzacţia prin care OMV Petrom SA preia contractele de furnizare de combustibil de aviaţie încheiate de Eurospeed SRL cu anumite companii aeriene şi alte categorii de beneficiari, ce operează zboruri pe Aeroportul Internaţional Iaşi. OMV Petrom SA este o companie petrolieră care desfăşoară, în principal, activităţi de explorare şi producţie de hidrocarburi, vânzare de gaze naturale, rafinare ţiţei, vânzare de produse petroliere, precum şi producere şi vânzare de electricitate. Compania îşi desfăşoară activitatea fie direct, fie prin intermediul entităţilor sale afiliate, în România, în Kazahstan (doar explorare…
În perioada 20.11.2017 – 15.12.2017, Universitatea din Craiova, prin Centrul de Consiliere și Orientare în Carieră, organizează campania de promovare a ofertei educaționale – Caravana învăţământului oltean – 2017, în liceele din județele Dolj, Gorj, Olt, Vâlcea și Mehedinți. Elevilor claselor terminale li se vor distribui materiale de promovare, cu informații privitoare la oferta educațională a Universității din Craiova: cifră de școlarizare, domenii și specializări de studii, oportunități de carieră, oportunități de practică de specialitate, detalii cu privire la serviciile de cazare și masă, oferta de stagii de practică și internship-uri…
Potrivit datelor furnizate de agenții economici privind locurile de muncă vacanțe, în evidențele Agenției Naționale pentru Ocuparea Forței de Muncă (ANOFM) sunt înregistrate 26.140 locuri de muncă, în data de 27 Noiembrie 2017. Situația locurilor de muncă vacanțe, în fiecare județ: București 4.924, Prahova 2.371, Sibiu 2.015, Arad 1.980, Timiș 1.336, Cluj 1.047, Galați 894, Iași 828, Constanța 752, Argeș 634, Hunedoara 500, Brașov 490, Vâlcea 489, Neamț 475, Brăila 473, Ilfov 459, Harghita 444, Olt 437, Dolj 433, Alba 394, Maramureș 388, Bistrița-Năsăud 374, Dâmbovița 371, Gorj 352, Bihor…
La 10 ani de la aderare, românii continuă să aibă încredere în Uniunea Europeană (57%), iar 54% consideră că vocea le este auzită în UE. 86% dintre ei au o părere neutră (40%) sau pozitivă (46%) despre UE, iar 14% una negativă. În opinia românilor, principalele atuuri ale Uniunii sunt relațiile bune dintre statele sale membre, democrația și respectarea drepturilor omului și a statului de drept, precum și capacitatea de a promova pacea și democrația dincolo de granițele proprii. Românii consideră, de asemenea, că Uniunea Europeană va deveni mai puternică…
Miercuri, 29 noiembrie, ora 19:00, Orchestra Simfonică a Filarmonicii „Oltenia” DIRIJOR – Gian Luigi Zampieri (Italia); Solistă – Simina Croitoru (vioară) În program: Bogdan Vodă: Concertul pentru vioară și orchestră (primă audiție) Pablo de Sarasate: „Melodii lăutărești” pentru vioară și orchestră, op. 20 Constantin Bugeanu: Rondino pe teme populare Tiberiu Olah: Suită din muzica filmului „Mihai Viteazul” – Sună tulnicele – Răsună trompeții – Mihai, o inimă mare chemată la fapte mari… – Dans la curtea regală – Intrarea în Alba Iulia Gian Luigi Zampieri Gian Luigi Zampieri, născut în…
Primăria Municipiului Craiova anunţă că în vederea desfăşurării ceremoniei militare dedicată celebrării Zilei Naţionale a României din data de 01 decembrie 2017 organizată în Piaţa A.I. Cuza din municipiul Craiova, se va închide circulaţia rutieră în intervalul orar 08.00 – 12.00 pe următoarele străzi: Popa Şapcă; A.I. Cuza (sectorul de drum cuprins între intersecţia cu str. Unirii şi intersecţia cu str. Arieş); Unirii (sectorul de drum cuprins între intersecţia cu str. Mihai Viteazul şi intersecţia cu str. A.I. Cuza). În situaţia în care autovehiculele staţionate în zonele restricţionate sau în parcările adiacente…
Primăria Municipiului Craiova şi Direcţia Publică Comunitară de Asistenţă Socială a Municipiului Craiova anunţă că, începând cu data de 04 decembrie 2017 se vor distribui pachetele cu alimente oferite din fondurile bugetului local, către categoriile de persoane aflate în situaţii de risc social din Municipiul Craiova, conform HCL nr. 786/2013, modificată prin HCL nr. 41/2017. Pachetele conţin următoarea cantitate de alimente: 2 litri ulei, 2 kg zahăr, 2 kg de făină, 1 kg orez şi 1 kg mălai. Produsele se vor distribui către beneficiarii din următoarele categorii de persoane aflate…
Luni, cadre militare din cadrul Grupării de Jandarmi Mobile Craiova, alături de reprezentanți ai Agenției Naționale împotriva Traficului de Persoane, precum și de reprezentanţi ai Liceului Tehnic ”Costin D. Nenițescu” din Craiova, le-au explicat elevilor din clasele a IX – XII ce trebuie să știe pentru a crește gradul de siguranţă civică în zona instituţiilor de învăţământ preuniversitar, precum și formarea şi dezvoltarea la elevi a responsabilităţii faţă de şcoală, familie şi societate. În cadrul programului de prevenire „ŞCOALA ÎN SIGURANŢĂ” ce are ca scop prevenirea şi combaterea violenţei în…
Teatrul Colibri Craiova continuă tradiția întâlnirii cu publicul de toate vârstele în momente importante de peste an, cum este de această dată Ziua Națională a României, și invită craiovenii să i se alăture și să petreacă împreună ore cu jocuri și povești. Așadar, din 30 noiembrie și până sâmbătă, 2 decembrie inclusiv, își deschide porțile între orele 11:00 – 17:00 pentru toți cei dornici să îi treacă pragul, să își împlinească poate visul de a descoperi din interior lumea artei animației, de a arunca un ochi în culise, în depozitul cu…