Muzeul Olteniei – Secția de Etnografie vernisează luni, 18 decembrie, ora 11.00, Expoziţia temporară „Credinţă şi har” în cadrul căreia vor fi expuse peste 100 de lucrări realizate de școlari la atelierele meșteșugărești organizate la Casa “Băniei” de către prof. Cătălin Ostroveanu (pictură pe sticlă), artistul plastic Dragomir Doru (pictură pe lemn) și Ionuț Smarandache (sculptură lemn). Expoziția va putea fi vizitată de craioveni până în luna februarie 2018.
Browsing: Imagine
Primăria Municipiului Craiova și Direcția Publică Comunitară de Asistență Socială a Municipiului Craiova anunţă că în perioada 18-22 Decembrie 2017, se continuă activitatea de distribuire a pachetelor cu alimente rămase nerepartizate, oferite din fondurile bugetului local, către categoriile de persoane aflate în situaţii de risc social din Municipiul Craiova. Produsele se distribuie către beneficiarii din cele 5 categorii cele mai defavorizate respectiv: – persoane cu handicap, adulţi şi copii, neinstituţionalizate; – şomeri care beneficiază de indemnizaţie de şomaj sau care se află în căutarea unui loc de muncă, potrivit prevederilor…
„Primăria Municipiului Craiova organizează luni 18.12.2017, ora 1000, la sediul instituției din str. A.I. Cuza nr. 7, în sala mare de şedinţe, dezbaterea publică a „Proiectului de hotărâre privind aprobarea impozitelor și taxelor locale pe anul 2018”. La această dezbatere sunt invitate să participe persoanele fizice şi juridice interesate, în limita locurilor disponibile în sală. Proiectul de hotărâre și anexele aferente, sunt disponibile pentru consultare la rubrica „Proiecte de acte normative supuse consultării”.
RAT Craiova anunţă publicul călător, că in data de 16.12.2017, urmare a desfașurării evenimentului sportiv„meciul Universitatea Craiova – CFR Cluj”, se va modifica orarul de funcționare și se va micșora frecvența de circulație a traseelor (E1T, E1R, 20 si 29b) ce tranzitează zona stadionului în urmatoarele intervale orare: – intervalul orar 19:00 – 20:00; – intervalul orar 22:00 – 23:00.
România este printre ţările care exportă personal înalt calificat. Acesta lucrează mai ales în cercetare, medicină, şi tehnologia informaţiei. România are nevoie de specialişti în formarea cărora a investit, însă nu-i poate opri, căci libera circulaţie şi posibilitatea obţinerii unui nivel de trai mai bun atrag resursa umană înalt calificată spre statele mai avansate, state care recompensează salarial nivelul de calificare şi oferă posibilităţi de dezvoltare profesională şi personală. Aceasta este una din constatările incluse în studiul „Emigraţia forţei de muncă înalt calificate din România. O analiză a domeniilor cercetare…
Holul central al Universităţii din Craiova va găzdui, pe 18 decembrie, de la ora 11:00, Corul bărbătesc al Facultății de Teologie Ortodoxă din Craiova. Aceștia vor interpreta colinde și cântece de stea bizantine și corale românești, dirijor pr. lect. univ. dr. Adrian Maziliţa. Corul a luat ființă în anul 1992, fiind constituit din studenți ai secției de Teologie Pastorală, şi promovează cântările bisericeşti ale cunoscuților compozitori Gavriil Muzicescu, Gheorghe Dima, Ion Vidu, Gheorghe Cucu, Nicolae Lungu, creații corale din repertoriul internațional, dar și piese corale de inspirație folclorică. Corul a…
Guvernul a aprobat astăzi o ordonanță de urgență care reglementează modul de realizare a controlului ex-ante al procesului de atribuire a contractelor/ acordurilor-cadru de achiziție publică, a contractelor/ acordurilor-cadru sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări şi concesiune de servicii. Scopul actului normativ este de a reglementa, la nivel superior legislativ, aria de cuprindere, autoritatea juridică a controlului ex-ante, obligațiile autorităților contractante în relație cu controlul ex-ante, precum și modul de derulare a acestui control. Ordonanța de urgență va intra în vigoare la data de 15 martie 2018, Agenția…
Consiliul Judeţean Dolj și Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Dolj vă invită marți, 19 decembrie 2017, ora 12:00, în Galeriile „Cromatic“, la Audiția clasei de pian principal a profesoarei Oana Constantinescu, alături de copii talentați și pasionați de studiul muzicii, elevi ai Liceului de Arte „Marin Sorescu“ şi ai altor unități de învățământ din Craiova. Micii pianiști vor interpreta compoziții semnate de Johann Sebastian Bach, Wolfgang Amadeus Mozart, Luiza Maria Catană, Ravina, Moritz Moszkowski, Frederic Chopin, precum și cântece din folclorul copiilor, lucrări dedicate sărbătorilor de iarnă,…
Posturile pentru sistemul penitenciar se suplimentează cu 1000 de locuri, de la 15.041 la 16.041, potrivit unei hotărâri aprobată în ultima ședință de Guvern. Nevoia de suplimentare a posturilor este dată de înregistrarea, la nivelul sistemului penitenciar, a numeroase ore suplimentare nerecuperate, precum și de darea în folosință a unor spații noi de cazare pentru deținuți. De asemenea, Ministerul Justiției a întreprins, în perioada 2014-2016, la nivelul sistemului penitenciar, un proces de standardizare a număului de posturi în sistem, prin redimensionarea statelor de organizare și a structurilor organizatorice, pe domenii…
Noi reglementări privind parteneriatul public-privat au fost adoptate de Guvern, printr-o ordonanță de urgență, menită să crească implicarea mediului de afaceri în proiecte de infrastructură publică, concomitent cu protejarea intereselor parteneriatului public privat și asigurarea finanțării. Pe lângă o serie de clarificări cu privire la sfera de aplicare și diferențierea contractelor de parteneriat public privat față de alte tipuri de contracte, precum cele de achiziții publice, actul normativ aduce următoarele modificări: Ø În scopul protejării interesului public: o Se reglementează etapele/competențele de aprobare în evaluarea proiectului, din punct de vedere…