Premierul Viorica Dăncilă și mai mulți membri ai Cabinetului au discutat astăzi cu reprezentanții asociațiilor de sprijin pentru persoanele cu dizabilități, tulburări din spectrul autismului, sindromul Down și pacienți cu boli rare despre măsurile luate de Guvern ca răspuns la solicitările formulate de aceștia, precum și soluțiile avute în vedere în perioada următoare. Aceste măsuri vizează asigurarea tratamentului și terapiilor necesare, integrarea în sistemul public educațional, pe piața muncii și în comunitate. ”Consultările cu dumneavoastră ne-au dat un impuls nu doar să răspundem solicitărilor adresate, ci și să venim noi…
Browsing: Imagine
Astăzi a avut loc reuniunea conducerii Comisiei Naţionale pentru trecerea la moneda euro la care au participat co-preşedinţii şi vice-preşedinţii acesteia. În data de 28 martie 2018 a fost publicată în Monitorul Oficial Ordonanţa de Urgenţă nr.24/2018 privind înființarea, organizarea și funcționarea Comisiei Naționale de fundamentare a Planului național de adoptare a monedei euro. Având în vedere importanța acestui obiectiv naţional, conducerea comisiei s-a reunit de urgenţă pentru a aproba Regulamentul de Organizare şi Funcţionare, precum şi ordinea de zi şi problematica ce urmează să fie discutată în prima şedinţă…
Primăria Municipiului Craiova și Direcția Publică Comunitară de Asistență Socială a Municipiului Craiova anunță demararea acțiunii de distribuire a Tichetelor Sociale de Paște, oferite prin Programul social „SOLIDARITATE”, aprobat prin Hotărârea Consiliului Local al Municipiului Craiova nr. 487/2017, începând de astăzi, operațiune ce se va derula prin intermediul Poștei Române. Acțiunea de depunere a cererilor pentru tichetele sociale s-a desfășurat în perioada 13 februarie – 29 martie 2018, la sediile Direcţiei Publice Comunitare de Asistenţă Socială a Municipiului Craiova din str. Eustaţiu Stoenescu, bl. T8, parter și str. Mitropolit Firmilian,…
Biblioteca Județeană “Alexandru și Aristia Aman” a desfășurat miercuri, proiectul “4/4 Pentru Prieteni”. Acțiunea a fost prilejuită de comemorarea unei jumătăți de veac de la moartea activistului american Dr. Martin Luther King Jr. și a constat în activități de lectură și bricolaj la care au luat parte copiii Centrului Social “Aripi de Lumină” Craiova. Bibliotecarii le-au vorbit copiilor despre importanța culturii și lecturii, utilitatea cunoașterii limbilor străine, respectiv modalitățile de păstrare și promovare a cărților. De asemenea, copiii au confecționat semne de carte și diferite decorațiuni din hârtie cu motive…
Lucrarea brevetată Metodă și sistem de măsurare pentru determinarea simultană a mărimilor electrice din stații, substații și posturi de transformare realizată de o echipă de cercetători craioveni a primit Medalia de Aur la Salonul Internațional al Cercetării, Inovării și Inventicii PRO INVENT, ediția a XVI-a, 21-23 martie 2018, Cluj-Napoca. Autori: Nicolae Petre-Marian, Universitatea din Craiova, România Vlăduț Gabriel-Cătălin, SC IPA CIFATT Craiova, România Constantinescu Mircea-Catalin, Universitatea din Craiova, România Nicolae Ileana-Diana, Universitatea din Craiova, România Nicolae Marian-Ștefan, Universitatea din Craiova, România Constantinescu Ioana-Irina, SC IPA CIFATT Craiova, România Până acum,…
Acțiunea ALDE Dolj ”Dăruiește bucurie de Paște” se derulează, în aceste zile, în mai multe localități din județ: Băilești, Ghidici, Ghercesti, Siliștea Crucii, Bucovăț, Gighera, Întorsura, Varvoru de Jos, Botoșesti Paia, Bistreț, Drănic, Marsani, Ghindeni, Calafat Balta Verde -Podari și în câteva cartiere din Craiova:Romanești, Brestei, Centru. De a lungul întregii săptămâni, lideri ai ALDE Dolj împreună cu liderii ALDE din localitățile respective au vizitat și vor vizita familii nevoiașe, familii cu mulți copii, oameni bătrâni singuri cărora le vor oferi mici bucurii care să le facă Sărbătoarea Sfânta a Paștelui…
Reglementarile in vigoare in domeniul muncii, prezinta zilele de 6 si 9 aprilie, Vinerea Mare si a doua zi a sarbatorii Pascale, zile libere la nivel national. Pentru salariatii din Centrele de Relatii cu Clientii, Grupul CEZ in Romania acorda zi libera si pe data de 10 aprilie (a treia zi a sarbatorii Pascale). Incepand cu data de 11 aprilie 2018 insa, programul de functionare va fi reluat corespunzator programului normal din zilele lucratoare, respectiv 08:00 – 16:00 sau 08:00 – 17:00, in cazul Centrelor de Relatii cu Clientii din…
Ligatne Limited controlează un grup de societăţi active în domeniul distribuţiei şi furnizării de gaze naturale, precum şi al serviciilor conexe specifice domeniului. Activitatea de bază a societății este specifică unui holding și a unei companii de investiții. Ligatne este deţinută de Serenity Resources Limited şi nu desfăşoară, în mod direct, în România, activităţi de distribuţie şi furnizare a gazelor naturale. Covi Construct 2000 SRL este o societate ce are ca domeniu principal de activitate comercializarea combustibililor gazoşi prin conducte. Covi Construct operează pe piața gazelor naturale în calitate de…
Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Dolj şi Gruparea de Jandarmi Mobilă Craiova vor creşte măsurile şi acţiunile specifice de asigurare a ordinii publice şi siguranţei cetăţenilor în perioada Sărbătorilor Pascale. Jandarmii vor urmări, în principal, prevenirea furturilor, a consumului de băuturi alcoolice în locuri neautorizate ori alte acte de acest gen. Cele două unităţi de jandarmi vor asigurara ordinea publică în pieţe, târguri, gări, autogări, discoteci, lăcaşe de cult, în staţiuni turistice sau alte locuri de agrement din zona de competenţă teritorială. Astfel, în perioada 05 – 09 aprilie a.c., peste 60 de…
Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă “Oltenia” al Judeţului Dolj a înfiinţat puncte de lucru în noaptea Învierii Domnului, ce vor asigura măsurile de prevenire şi stigere a incendiilor precum şi acordarea primului ajutor medical calificat astfel: Detaşamentul 1 de Pompieri Craiova va fi prezent la: • Catedrala Episcopală „Madona Dudu”, Catedrala Mitropolitană „Sf. Dumitru”, Biserica „Sf. Treime”, Biserica “Sf. Anton”. Detaşamentul 2 de Pompieri Craiova va fi prezent la Mănăstirea Cârcea Secţia de Pompieri Craiova va fi prezentă la: Biserica “Sf. Ioan Sebastian”, Biserica “Sf. Ioan Botezătorul”, Biserica “Sf. Nicodim” Detaşamentul de Pompieri Calafat va fi…