Casa de Cultură „Traian Demetrescu” Craiova organizează în „Parcul Tineretului”, în perioada 06 – 12 Mai 2018 prima rezidenţă culturală dedicată amenajării urbane: „Story Wood Cut”. „Parcul Tineretului” ca zonă de agrement şi promenadă a Municipiului Craiova este un punct de atracţie permanent pentru societatea civilă şi prin urmare trebuie acordată o atenţie deosebită. Vegetaţia parcului în continuă schimbare creează un mediu propice amenajărilor din peisajul urban dar se transformă de-a lungul timpului într-un spaţiu mai puţin prietenos din punct de vedere estetic. În anul 2017 RAADPFL Craiova a demarat…
Browsing: Imagine
Primăria Municipiului Craiova anunță iubitorii sportului craiovean și ai handbalului că sâmbătă, 14.04.2018, începând cu ora 16.30, sunt așteptați în număr cât mai mare pe esplanda Sălii Polivalente, intrarea dinspre benzinărie, pentru a fi alături de fetele de la SCM Craiova în meciul retur din semifinala Cupei EHF la handbal feminin, contra echipei Kastamonu Belediyesi GSK din Turcia, partidă decisivă pentru calificarea în ultimul act al competiției. Suporterii sunt așteptați cu un ecran gigant pe care se va transmite în direct meciul, DJ, fan corner, face painting, material promoționale și…
Cel mai așteptat spectacol din România, musicalul „MAMMA MIA!” va beneficia de o distribuție de excepție. Bazat pe muzica uneia dintre cele mai iubite trupe din toate timpurile, ABBA, „MAMMA MIA!” a fost pus în scenă până acum în peste 50 de țări, pe 6 continente și a fost tradus în 22 de limbi. În România este primul musical de Broadway produs aici 100% independent. Cei care nu vor rata spectacolele „MAMMA MIA!” îi vor descoperi, în rolul lui Sky, iubitul și viitorul soț al Sophiei, pe Silviu Mircescu și…
Joi, jandarmii din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Dolj, aflaţi în serviciul de pază şi protecţie la sediul Tribunalului Dolj, au depistat, la intrarea în sediul instituţiei, un bărbat ce avea asupra sa mai multe obiecte periculoase. În momentul pătrunderii acestuia în incinta Tribunalului Dolj, sistemul de detectare al metalelor a fost activat, sens în care jandarmii au procedat interceptarea persoanei, iar în urma efectuării controlului rucsacului aparţinând numitului G. L., de 48 ani, din com. Gherceşti, au constatat că acesta deţinea un cuţit tip briceag, rabatabil, un baston telescopic şi…
Consiliul Concurenței a sancţionat 5 centre medicale (Medicover Hospitals, Med Life, Arcadia Hospital, Genesys Medical Clinic și Rur Medical) și 2 bănci de celule stem (Stem Sure Solutions și CBC Laboratories) pentru încheierea unor înţelegeri anticoncurenţiale pe piaţa serviciilor medicale furnizate de maternităţi private. Fiecare maternitate avea o relaţie contractuală de exclusivitate cu o bancă de celule stem spre care îşi îndruma pacientele. În cazul în care pacientele optau pentru banca agreată, serviciile de prelevare, procesare şi stocare a celulelor stem erau gratuite. În cazul în care optau pentru altă…
Comunitatea locală „România 100 Craiova I” vă invită marți, 17 aprilie, începând cu ora 18:00, la o masă rotundă pe tema „Economia craioveană, între impas și oportunitate”. Agenda va conține, printre altele: – Prezentarea platformei civice România 100 și a comunităților locale de către Andra Croitoru, community manager Platforma RO100 – Comunitatea locală RO100 Craiova I, moderator av. Lucian Săuleanu – cine suntem și ce ne propunem să realizăm prin intermediul proiectelor noastre – O analiză a economiei craiovene și propunerea de soluții pentru problemele identificate. Vor întreține discuțiile av.…
ALDE susține soluțiile inovatoare pentru modernizarea tehnologică a comunităților locale și creșterea mobilității. În aceste sens susținerea de către Ministerul Energiei coordonat de reprezentanți ai ALDE a Caravanei Smart City este unul din demersurile utile pentru promovarea ideii de orașe/ comunități inteligente. ”Acest proiect al Asociației Române pentru Smart City și Mobilitate este unicul program de promovare a conceptului Smart City și de informare a factorilor decidenți cu privire la tehnologiile noi, accesibile și ușor de implementat”- a precizat Robert Tudorache secretar de stat (ALDE) în cadrul Ministerului Energiei. ALDE…
„Încercarea disperată a Opoziției de a opri căderea pe toboganul încrederii publice este din nou bazată pe manipularea cifrelor și prin urmare a realității. Se promovează cu o energie demnă de o cauză mai bună ideea că ”salariile de fapt au scăzut, că majorarea pensiilor nu acoperă inflația, că puterea de cumpărare a românilor este mai mică” etc.”, se arată într-un comunicat remis presei de Adinel Ilinca, Vicepreședinte ALDE Dolj. „Se flutură din nou ”steagul crizei iminente, a nevoii de austeritate, a stopării creșterii veniturilor” (ori au crescut ori au…
Comisia Națională de Prognoză va dezvolta componenta strategică și va avea un rol important în stimularea investițiilor publice, prin evaluarea și monitorizarea schemelor de ajutor de stat și prin implementarea proiectelor de investiții în parteneriat public-privat. Guvernul a completat astăzi, prin Ordonanță de Urgență, legislația privind organizarea și funcționarea acestei structuri care, în urma modificărilor se va numi Comisia Națională de Strategie și Prognoză. Această structură va funcționa în continuare în subordinea Secretariatului General al Guvernului și coordonarea prim-ministrului. Potrivit actului normativ, Comisia Națională de Strategie și Prognoză va avea…
Biblioteca Județeană “Alexandru și Aristia Aman” găzduiește vineri, 13 aprilie, începând cu ora 15.00, în sala “Acad. Dinu C. Giurescu”, ședința lunară a Cenaclului Epigramiștilor Olteni. Întâlnirea are caracter festiv întrucât membrii cenaclului sărbătoresc 10 ani de la înființare. Alături de intervențiile membrilor cenaclului, în cadrul evenimentului va fi lansată cartea “O experienta de neuitat”, autor Rodica Nicoleta Ion.