Browsing: Imagine

Astăzi peste 400 de cadre medicale au protestat în faţa Spitalului Judeţean de Urgenţă Craiova. Oamenii sunt nemulţumiţi de legea proastă a salarizării, impusă de guvernul PSD-ALDE, care a creat multe situaţii de inechitate în rândul cadrelor medicale. Aşa se face că medici cu aceeaşi specialitate caştigă mai bine în spitalele de rang inferior decât cei din spitalele centrale. În plus, categorii întregi de specialişti: farmacişti, biologi, chimişti şi fizicieni nu au fost incluse în prevederile legii, accentuând dezechilibrele din sistem. De asemenea personalul TESA a fost neglijat, iar salariile…

Miercuri, de la ora 19:00, în Sala de concerte a Filarmonicii „Oltenia” Craiova, iubitorii de artăsunt așteptați la un spectacol deosebit, „Noi suntem ai României” – un concert extraordinar de folclor şi muzică patriotică în interpretare coral-instrumentală. Își dau concursul Corala Bărbătească „Armonia” și Orchestra Folclorică „Muzica Divertis” pe o orchestrație a cunoscutului Valeriu Caşcaval și a lui Ion Croitoru sub conducerea artistică a lui Anton Slavici. Bacheta dirijorală se va afla în mâna arhid. lect. univ. dr. ION IULIAN DUMITRU. Corala bărbătească “Armonia” a fost înființată în anul 2001…

Aplicarea legii salarizării 153/2017, completată de regulamentul de sporuri, nu a adus liniștea și înțelegerea mult așteptate. Deși salariile medicilor au crescut, regulamentul de sporuri și modul de plata al gărzilor au creat două mari probleme. Referitor la plata gărzilor, decizia ca tariful orar practicat pe tot anul 2018 să fie cel din luna ianuarie a acestui an, una arbitrară și contrară prevederilor legale, pune medicii în față a două situații posibile. Prima este aceea că în termenul legal se prezintă demisia din contractul individual de muncă cu timp parțial…

Agentia Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Dolj vine în sprijinul angajatorilor care doresc să organizeze programe de ucenicie la locul de muncă prin acordarea de subvenții din bugetul asigurărilor pentru șomaj. Ucenicia reprezintă formarea profesională realizată la locul de muncă în baza unui contract de ucenicie, organizată la inițiativa angajatorilor de furnizori de formare profesională autorizați în condițiile legii și se adresează pe de o parte persoanelor cu vârsta de peste 16 ani, care doresc să se concentreze pe învațare pornind de la situațiile profesionale reale, concrete cerute de…

Cea de-a XI-a ediție a Festivalului Internațional Shakespeare va avea loc în perioada 23 aprlie – 6 mai 2018 la Craiova. Ediția din acest an, cea de-a XI-a, desfășurată sub genericul ”Planeta Shakespeare”, se va deschide în data de 23 aprilie, ziua nașterii și morții lui William Shakespeare, cu spectacolul ”Poveștile africane ale lui Shakespeare”, prezentat de Teatrul Nou din Varşovia (Polonia), în regia lui Krzysztof Warlikowski. Poveştile africane ale lui Shakespeare este unul dintre cele mai importante spectacole regizate de Krzysztof Warlikowski, regizor de teatru aclamat la nivel mondial.…

Organizația studențescă AIESEC Craiova organizează marți, 24 Aprilie, evenimentul „Go Globalˮ al cărui scop este de a le prezenta tinerilor oportunitățile oferite de stagiile de voluntariat internaționale. Evenimentul este organizat în parteneriat cu Erasmus + și va avea loc la Casa de Cultură a Studenților Craiova între orele 10-18. Stagiile de voluntariat internaționale sunt din ce în ce mai căutate de către tineri datorită beneficiilor care rezultă în urma unei astfel de experiențe, și astfel, evenimentul dorește să prezinte un produs cu un mare aport pentru aceștia, Global Volunteer. Un…

Palatul Brâncovenesc de la Mogoşoaia găzduiește duminică 22 aprilie 2018, de la ora 12,00, un surprinzător recital înscris în cadrul ediției a VII-a a Mogoşoaia ClasicFest, manifestare organizată de Primăria Municipiului București, prin Centrul Cultural Palatele Brâncovenești și Asociația Pro Valores. Sub genericul “Opera…Inedita”, veți putea recunoște teme celebre din opere ca: Rigoletto, Don Carlos, Freischütz, Evgheni Oneghin, Mignon, în fantezii originale scrise pentru flaut și pian de: Giulio Briccialdi, Wilhelm Popp, Paul Taffanel și Emmanuel Pahud. Protagoniști vor fi doi artiști de mare valoare: flautistul Filarmonicii “Mihail Jora” din…

Școala doctorală „Alexandru Piru” de la Facultatea de Litere a Universității din Craiova are deosebita plăcere de a vă invita sâmbătă, 21aprilie 2018, ora 9, la a doua ediție a Colocviului doctoral național Noi perspective în cercetarea lingvistică și literară. Manifestarea științifică se adresează tinerilor doctoranzi din toate universitățile din țară pe care îi invităm la Universitatea din Craiova pentru un schimb intelectual real și fructuos care să îi ajute în demersul lor de cercetare doctorală. Deschiderea oficială a manifestării științifice are loc sâmbătă, 21aprilie, ora 9 în Aula Regele…

Ai un profil public de Instagram? Fă o fotografie în Craiova sau în jurul orașului, folosește #InstaCraiova și ea poate fi una dintre cele 100 de fotografii ce vor fi expuse în a treia ediție a proiectului fotografic InstaCraiova. Proiectul fotografic #InstaCraiova a luat naștere în 2016 și urmărește promovarea artelor vizuale – fotografia, promovarea orașului Craiova, crearea unui conținut creativ calitativ pe rețelele sociale, dar mai ales crearea unei comunități dincolo de mediul online. 100 dintre cele mai creative și calitative fotografii vor fi expuse în perioada 12 -…

55 de Ucenici Electricieni au participat la prima lor actiune de voluntariat impreuna cu echipa Distributie Oltenia, in cadrul Lunii Padurii – editia 2018. Ei au invatat ca munca in echipa aduce cele mai bune rezultate indiferent de locatie: 7800 de puieti arboricoli plantati in 3 zile. Energie pentru bine daruita naturii de catre elevii claselor Ucenic Electrician Elevii claselor a IX – a, respectiv a X -a, inscrisi in programul Ucenic Electrician desfasurat de Distributie Oltenia in colaborare cu Liceul Tehnologic Astra, din Pitesti, Colegiul Tehnic Energetic Craiova si…

Te rugam dezactiveaza functia ADBLOCK din browserul tau pentru a avea acces pe site ! Multumim !