Atacul jignitor și discriminatoriu al TNL la adresa unei întregi generații -”decrețeii”, realizat în ziua de 2 mai arată încă odată că Partidul Non Liberal (PNL) este într-o derută politică totală. Derută în care iată, atrage și organizația sa de tineret (TNL). Ca oameni tineri regretăm faptul că unii dintre colegii noștri de generație înțeleg să facă o politică agresivă, fără argumente, bazată pe discriminare și rea credință. Tinerilor din PNL li s-a părut amuzant ca de ziua națională a tineretului să își facă promovare jignind generațiile de ”decreței”, cei…
Browsing: Imagine
Astăzi, efective din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Dolj s-au sesizat cu privire la faptul că o persoană oferea spre comercializare articole vestimentare şi încălţăminte ce păreau a fi contrafăcute. Femeia, în vârstă de 35 ani vindea haine și pantofi despre care susținea că sunt de firmă în zona Pieței Centrale. Persoanei în cauză i-au fost întocmite actele de constatare sub aspectul săvârşirii infracţiunii de punere în circulaţie a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată, faptă prevăzută şi pedepsită de Legea 84/1998 privind mărcile…
TELEPILEPSY – reţeaua de telemedicină în epilepsie în Romania, organizează cel mai mare cros pentru epilepsie din ţara noastră. Evenimentul se va numi „Epilepsy Challenge” şi se va desfăşura în 10 oraşe din România. Prima acţiune va avea loc în Timişoara, în data de 26 mai 2018, urmând ca în luna următoare să se desfăşoare şi în: – Alba Iulia, Bacău, Baia-Mare, Braşov, Craiova, Sibiu, Târgu-Mureș – 2 iunie – Bucureşti – 9 iunie – Cluj Napoca – 16 iunie La acest eveniment sunt invitaţi să participe atât profesioniştii din…
În această dimineață, jandarmii doljeni au depistat, la Tribunalul Dolj, un bărbat ce avea asupra sa mai multe obiecte periculoase. În momentul pătrunderii acestuia în incinta Tribunalului Dolj, sistemul de detectare al metalelor a fost activat, sens în care jandarmii au procedat interceptarea persoanei, iar în urma efectuării controlului bagajului aparţinând numitului T. S., de 60 ani, din com. Celaru, au constatat că acesta deţinea un cuţit tip briceag, rabatabil şi două spray-uri iritant lacrimogene. Barbatului i-a fost întocmit dosar penal pentru port sau folosire fără drept de obiecte periculoase. Acesta este…
Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Oltenia” recrutează candidați pentru concursul de admitere în instituțiile de învățământ ale Ministerului Afacerilor Interne care școlarizează elevi/studenți în beneficiul Inspectoratului General pentru Situații de Urgență: – Academia de Poliție „Alexandru Ioan Cuza” București – Facultatea de Pompieri – 38 de locuri ofițeri/bărbați (domeniul de licență – Ingineria instalațiilor, cu frecvență): – 37 de locuri – Inspectoratul General pentru Situații de Urgență; – 1 loc – Serviciul de Informații Externe. – Facultatea de Științe Juridice și Administrative – 10 locuri bărbați/femei (domeniul de licență –…
Oarecum lansare, am putea spune. Atunci când toată „lumea bună” caută locații prețioase, Alexandru Mogoșanu – Ducu, pentru prieteni – și-a lansat cel de-al treilea volum … acasă, așa cum el însuși a explicat în cuvântul său. „Oarecum înger” vine după cele două volume PILA. Ducu și-a lansat volumul mai întâi pe rețelele de socializare, „deoarece aici sunt toți, nu-i găsesti în lubrării”, după cum avea să-i explice autorul lui Cosmin Dragoste, moderatorul evenimentului. „Ducu are audiență și rating ceea ce dovedește că face bine ceea ce face”, a mai…
PMP Craiova și-a întărit forțele cu încă cinci noi membri. Toți acești provin din ALDE Craiova. Ion Nicolae, Petrica Curcea, Alexandra Balind, Alina Bobin si Vasilica Ilina au semnat adeziunile si s-au alaturat echipei PMP. Acestia i-au urmat lui Paul Ciobanu, care a devenit membru al Mișcării Populare în urma cu o saptamana. Foștii membri ALDE spun ca sunt nemultumiti de modul in care partidul se comporta dupa ce a obtinut un procent care i-a asigurat intrarea in Consiliul Local Craiova. De asemenea, noii membri acuza faptul că niciuna dintre promisiunile facute…
Uniunea Națională a Patronatului Român a semnat, la Berlin, un acord de colaborare cu Der Bundesverband mittelständische Wirtschaft — Unternehmerverband Deutschlands e. V. (BVMW), cea mai mare organizație patronală din Germania. Prin semnarea acestui acord, Uniunea Națională a Patronatului Român (U.N.P.R.) dorește să se poziționeze, drept un partener de încredere, pentru firmele românești care intenționează să pătrundă pe piața germană, prin implementarea unui program de susținere a internaționalizării operatorilor economici români, membrii ai U.N.P.R.. Acest program are drept obiectiv creșterea exporturilor românești, prin promovarea activă și continuă a activității acestora,…
Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) Centrul Județean Dolj reamintește că termenul limită de depunere a Cererilor unice de plată în cadrul Campaniei 2017 este data de 15 mai 2018. Tototată informează potențialii beneficiari că se vor primi cereri unice de plată aferente Campaniei 2018 atât Sâmbăta, 5 Mai cât și Duminică 6 Mai 2018. Astfel, Centrul Județean și Centrele Locale din subordine vor lucra sâmbătă și duminică, cu program normal, in intervalul 8:30-14:30. Rugăm fermierii doljeni să se prezinte la APIA în vederea depunerii cererii unice de…
Pompierii sportivi din cadrul ISU Dolj au câștigat competiția internă de minifotbal. Aceasta s-a disputat la Sintetic Arena Craiova. În urma desfăşurării jocului, clasamentul final se prezintă astfel: locul I – I.S.U DOLJ; locul II – I.P.J. Primii clasați s-au calificat la etapa interjudeţeană care urmeză să se defăşoare în prima decadă a lunii iunie, în Craiova.