Timp de 2 zile specialistii Distributie Oltenia si-au demonstrat profesionalismul si aptitudinile atat in fata comisiilor, cat si in fata viitorilor lor colegi – Ucenici Electricieni din Pitesti, Craiova si Targu Jiu.Editia cu nr. 39 a adus si anul acesta surprize si colegi noi pe podium. Editia din acest an a competitiei – etapa pe companie, a avut o insemnatate aparte, bucurandu-se si de un Trofeu al Ucenicului Electrician la care au participat cei mai buni dintre cei mai buni Ucenici din cele 3 judete, obtinand urmatoarele rezultate: Clasa a…
Browsing: Imagine
Direcţia Judeţeană pentru Sport şi Tineret Dolj şi Inspectoratul Şcolar Judeţean Dolj au organizat astăzi, 4 iunie 2018, în Sala Albastră din cadrul Universităţii din Craiova, într-un cadru festiv, acţiunea de decernare a premiilor din cadrul Competiţiei Tinereţii, ediţia a X a. Titlul de “Liceul Anului” a fost câştigat, pentru a doua oară consecutive, de către Liceul Voltaire din Craiova, cu 1469,12 puncte. Locul II a fost ocupat de Colegiul Naţional Elena Cuza cu 1371,38 puncte, locul III de Colegiul Naţional Nicolae Titulescu cu 1234,74 puncte, în timp ce menţiunea…
Craiova este, pentru două zile, gazda unui eveniment internațional. In perioada 4-6 iunie 2018 in Craiova va avea loc sub coordonarea locala a Centrului de Cultura a Romilor Dorlj, a asociatiei CREDIS si a Partidei Romilor Pro Europa filiala Dolj un eveniment de comemorare a deportarii romilor in Transnistria. Evenimentul va cuprinde o conferinta internationala pe tema holocaustului, o masa rotunda pe tema acordarii pensiilor compensatoare de catre Guvernul Romaniei, un eveniment de comemorare a victimelor deportarii in Transmistria si workshopuri legate de educarea tinerilor si a cadrelor didactice in…
Așa cum ne-am obișnuit, avem ședința de Consiliu Local și scandalul. Astăzi, consilierii locali au fost invitați la o ședință de consiliu de îndată cu două puncte pe ordinea de zi – un proiect de hotărâre privind atribuirea contractului de delegare a serviciului de transport public local prin curse regulate cu autobuze și tramvaie, către R.A.T. SRL și proiectul de hotărâre privind respingerea solicitărilor formulate de S.C. U CRAIOVA 1948 S.A. şi Ionaşcu Mircea, cu privire la utilizarea Complexului Sportiv Craiova – Stadion De Fotbal. Imediat după prezentarea Ordinii de…
Aproximativ 100 pe angajați ai RAT SRL au protestat, astăzi, în fața primăriei. Aceștia și-au dorit să sensibilizeze consilierii locali cu privire la delegarea serviciilor publice de transport în Craiova, punct care, de altfel, se afla pe ordinea de zi a ședinței „de îndată” de astăzi. „Acest punct a fost pe ordinea de zi și joi, în cadrul ședinței ordinare, și nu s-a aprobat. În acest moment, contractul nostru este expirat. Noi, fără licență de traseu nu mai putem circula. Acest contract a expirat și noi mai putem circula maximn…
Biblioteca Județeană „Alexandru și Aristia Aman” organizează, începînd de luni, 4 iunie 2018, ora 12.00, în sala „Academician Dinu C. Giurescu” o expoziție de carte intitulată „Documente ale Unirii”. Expoziția va dura o lună și va conține volume cu o mare valoare istorică și literară. Printre titlurile expuse se vor afla: Arimia, Vasile, Ion Ardeleanu şi Constantin Botoran, „Cartea neamului. Marea Unire din 1918. Documente istorice”, Editura Globus, Bucureşti, 1918, Căzănişteanu, Constantin (coord.), „Documente ale Unirii (1600-1918)”, vol. I-10, Editura Militară, Bucureşti, 1984–1989, Deaconu, Luchian, Vladimir Osiac şi Petrescu Ileana,…
În fiecare an la 5 iunie, locuitori din peste 100 de țări ale planetei aniversează Ziua Mondială a Mediului. Ea a fost instituită în 1972 de Adunarea Generală a Națiunilor Unite pentru celebrarea Conferinței Ecologia Umană de la Stockholm și reprezintă elementul cel mai important al Programului pentru Mediu al Națiunilor Unite (UNEP). Evenimentul este unul din principalele mijloace prin care Națiunile Unite încearcă să stimuleze preocuparea oamenilor pentru protejarea mediului și în același timp să sensibilizeze factorii de decizie să acționeze în acest sens. Ecosistemele acvatice și terestre sunt…
Guvernul a aprobat, printr-o hotărâre, completarea cu 19 noi denumiri comune internaţionale (DCI) a listei corespunzătoare medicamentelor de care beneficiază asiguraţii, cu sau fără contribuţie personală, pe bază de prescripţie medicală, în sistemul de asigurări sociale de sănătate şi în cadrul programelor naţionale de sănătate, listă stabilită prin HG 720/2008. Astfel, în listă au fost introduse necondiţionat 13 DCI cu finanţare din Fondul Naţional Unic de Asigurări Sociale de Sănătate (FNUASS) cu indicaţii in afecţiuni respiratorii, boli rare (boala Gaucher şi amiotrofia musculară spinală), psoriazis cronic sever, lupus sistemic, afecţiuni…
Secţia de Etnografie a Muzeului Olteniei Craiova organizează cu sprijinul Consiliului Judeţean Dolj, în parteneriat cu Consiliul Local Municipal și Primăria Municipiului Craiova, și, în colaborare cu Muzeul Regiunii Porţilor de Fier din Drobeta Turnu-Severin, cu prilejul evenimentului Zilele Municipiului Craiova, expoziția temporară, Costumul popular mehedinţean, între tradiţie şi modernitate. Expoziția, ce va fi deschisă publicului spre vizitare în perioada 1-25 iunie 2018, este organizată de către dr. Roxana Deca și Anișoara Bălan (muzeografi ai Secției de Etnografie a Muzeului Olteniei) și prof. Florentina Pleniceanu, şef Secţie Etnografie şi Artă…
CNAS precizează că afirmaţiile publice conform cărora există un risc de posibilă discontinuitate a asigurării tratamentului interferon free pentru pacienţii cu hepatită C nu corespund realităţii. Instituţia solicită responsabilitate emitenţilor acestor afirmaţii, pentru a nu induce o stare de panică nejustificată persoanelor cu diagnosticul respectiv. Astfel, conform prevederilor contractelor de tip cost-volum-rezultat aflate în derulare, odată ce un pacient a început tratamentul interferon free în baza unuia din aceste contracte, îl va continua până la finalizare, chiar dacă aceasta va surveni după data încetării contractului respectiv. Nici afirmaţiile referitoare la…