Consilierii locali au votat, în ședința de luna trecută, aprobarea participării UAT Craiova în cadrul proiectului „Achiziţie de mijloace de transport public – tramvaie. Astfel, prin Hotărâre CL s-a decis achiziționarea prin Programul Operaţional Regional 2014-2020, Axa prioritară 4, Prioritatea de investiţii 4e, Obiectivul specific 4.1. Investiția aprobată a fost în cuantul de 40.509.385,00 lei inclusiv TVA precum și contribuţia proprie în proiect a UAT Municipiul Craiova, reprezentând contribuţia de 2 % din valoarea eligibilă aferentă tuturor activităților proprii din proiect. Ulterior, ședinței, MDRAP a transmis faptul ca pretul corect…
Browsing: Imagine
S.C Salubritate Craiova S.R.L propune modificarea unor indicatori ai bugetului de venituri şi cheltuieli în vederea semnării contractului de achiziţie în sistem leasing operaţional pentru 6 autocompactoare cu capacitate de încărcare 15-16 mc cu ofertantul câştigător. În luna februarie 2018 prin Hotărârea AGA ADI SALUBRIS nr. 33/22.02.2018 au fost aprobate tarifele modificate pentru activităţile serviciului de salubrizare, în conformitate cu prevederile legislaţiei în vigoare şi determinate în principal de creşterea salariului minim brut pe ţară de la 1.450 la 1.900 lei, dar şi de modificarea grilei de salarizare ca urmare a transferului…
În Anul Centenarului Marii Uniri, în România se organizează un eveniment specific ciclismului de anduranță din seria BRM 1200+ (Brevets Randonneurs Mondiaux), denumit Drumul Dunării Randonneur. Activitatea se desfășoară în perioada 10 – 15 august 2018, fiind organizată de către Randonneurs România, împreună cu Asociația Adevaratii VeloPrieteni Romania, în calitate de reprezentant național al Randonneurs Mondiaux. Organizatorii își doresc ca Drumul Dunării Randonneur să devină cel mai important eveniment sportiv, cu participare internațională, dedicat cicliștilor de anduranță, organizat în România, reprezentând totodată un potențial enorm de promovare și vizibilitate pentru…
După „Nota de plată”, INNA și The Motans s-au reunit pentru o nouă colaborare: piesa „Pentru că”. Cu peste 11 milioane de vizualizări pe YouTube, single-ul a fost intens difuzat de radiourile din România, ajungând piesa numărul 1, conform Mediaforest, un veritabil hit de vară! „Mă bucur că piesa „Pentru că” a fost atât de bine primită de publicul din România, este sinceră, de suflet, cu un mesaj în care ne regăsim cu toții. Mulțumim radiourilor pentru susținere și lui Motanu’ (The Motans – Denis) pentru această colaborare. La mai…
709 sportivi s-au inscris deja la cursele de TrailRun si MountainBike ale Maratonului Olteniei 2018, activandu-si genele de maratonisti pentru a sustine una dintre cele trei cauze sociale ale evenimentului. Pana la acest moment, editia VI a celei mai importante competitii de ciclism si alergare din regiunea Olteniei a inregistrat o crestere semnificativa a numarului de participanti, anuntandinchiderea listelor pentru cursele de trail run (cross de 10,5 km si semimaraton de 21.5 km), in timp ce doar 20 de locuri mai sunt disponibile pentru noutatea evenimentului, cursa de maraton (42…
In perioada 15-17 august 2018, RAT SRL Craiova anunță publicul călător că programul de circulație al mijloacelor de transport în comun va fi redus, conform programului de transport in zilele de sâmbătă și duminică și sărbători legale. Programul de lucru la casele de bilete în data de 15.08.2018, va fi cel de sâmbătă și duminică,iar in zilele de 16 si 17 august, programul la casele de bilete nu se modifica.
Primăria Municipiului Craiova anunţă căpentru desfăşurarea manifestărilor dedicate Zilei Forţelor Armate Poloneze, se va restricţiona circulaţia rutieră după cum urmează: în intervalul orar 07.30-20.00 se va închide circulaţia rutieră pe următoarele sectoare de drum: str. Popa Şapcă; str. A.I.Cuza, pe tronsonul cuprins între intersecţia cu str. Unirii şi intersecţia cu str. Arieş; str. Unirii, pe tronsonul cuprins între intersecţia cu str. Mihai Viteazul şi intersecţia cu str. A.I.Cuza. În situaţia în care autovehiculele staţionate în zonele restricţionate obstrucţionează buna desfăşurare a manifestărilor, acestea vor fi ridicate şi reamplasate în zonele aflate în imediata…
Europarlamentarul Marian Jean Marinescu îi solicită primarului municipiului Craiova, Mihail Genoiu, să dispună de urgenţă o anchetă administrativă privind declaraţia directorului Filarmonicii „Oltenia”, Gabriel Zamfir, după ce acesta a spus că mamele care au ieşit însoţite de copii la protestul de pe 10 august din Piaţa Victoriei ar merita „măcar un glonţ în cap”. “Limbajul este inadmisibil pentru un om de cultură şi un fost preot”, susţine deputatul european. Vicepreşedintele grupului PPE din Parlamentul European, solicită totodată şi poliţiei doljene declanşanrea unei anchete referitoare la această declaraţie care incită la…
În pofida tensiunilor politice există premise bune care ne arată că drumul pe care actualul guvern a înscris economia românească este drumul cel bun. Creșterea de peste 4% a PIB pe primele șase luni ale acestui an confirmă estimările interne dar și pe cele externe. Iată, ultimele date Eurostat arată fără echivoc că în rândul statelor membre, cel mai semnificativ avans trimestrial s-a înregistrat în perioada aprilie-iunie 2018 în România (1,4%), Slovacia şi Suedia (ambele cu 1%), Polonia, Lituania şi Ungaria (toate cu 0,9%). Suntem la acest moment în Top…
Primăria Municipiului Craiova anunţă că, în ziua de 16.08.2018, pentru desfăşurarea partidei de fotbal dintre echipele Universitatea Craiova şi RB Leipzig pe stadionul „Ion Oblemenco” din municipiul Craiova, intervalul orar 16.30-22.30, se va restricţiona circulaţia rutieră pe următoarele sectoare de drum: – bld. Ştirbei Vodă, de la intersecţia cu bld. 1 Mai şi str. Gheorghe Bibescu, până la intersecţia cu str. Râului; – str. Ecaterina Teodoroiu, de la intersecţia cu str. Bucovăţ, până la intersecţia cu str. Câmpia Islaz; – parcarea publică din zona stadionului Ion Oblemenco. În ziua de…