Browsing: Imagine

Din 22 septembrie, Teatrul pentru copii și tineret Colibri Craiova își dă întâlnire cu publicul în sala de spectacole, la ora 18:00, primul spectacol programat fiind Poveste despre Hansel și Gretel, după Frații Grimm, de și cu actorii: Geo Dinescu, Marin Fagu și Mugur Prisăcaru. Puternică vizual datorită stilului steampunk, dar și atmosferei create de muzică și lumini, povestea este abordată din perspectiva relațiilor de familie, cu amintiri, traume, dragoste. Duminică, 23 septembrie, de la ora 11:00 vor intra în scenă Gogoașa și Năzdrăvanul Petrișor, în spectacolul adaptare după povești…

În această dimineață, în jurul orei 05.30, Detașamentul 1 de Pompieri Craiova a intervenit în satul Palilula, comuna Bucovăț, pentru îndepărtarea unui roi de gărgăuni (Vespa Crabo) care își făcuseră adăpost în podul locuinței unei persoane din localitate, reprezentând un potențial pericol atât pentru locatari, cât și pentru vecini. Intervenția a fost una deosebită, situația cu care s-au confruntat pompierii la fața locului fiind una inedită. Doi militari din cadrul echipajul CBRN, echipați în costume de protecție adecvate mediului în care acționau, au urcat în podul casei și au îndepărtat…

Campionatul Național de „Super Rally” Sâmbătă, 15 septembrie a.c., efective din cadrul Grupării de Jandarmi Mobile Craiova vor asigura măsurile de ordine și siguranță publică la Campionatul Național de „Super Rally”, eveniment care va fi organizat în zona Pasajului Universității, din municipiul Craiova. Campionatul se bucură de un public numeros, fapt pentru care transmitem spectatorilor următoarele recomandări : – să respecte măsurile stabilite de organizator și forțele de ordine; – să evite deplasarea sau staționarea pe sectoarele de drum, pe care vor fi restricții de circulație; – să respecte locurile…

Început de toamnă culturală la Craiova. Primăria Municipiului Craiova, Casa de Cultură „Traian Demetrescu”, Academia Internațională „Mihai Eminescu” şi Fundația Europeană „Mihai Eminescu” organizează cea de-a VI-a ediţie a Festivalului Mondial de Poezie „Mihai Eminescu” (16-21 septembrie) Festivalul va debuta la ora 10.00, în ziua de 17 septembrie 2018, la Muzeul de Artă din Craiova. La Filarmonica Oltenia va avea loc cel dintâi recital poetic internaţional. În zilele următoare vor fi lansări de carte la Biblioteca „Aristia şi Alexandru Aman” – Lulzim Tafa – Teuta; Maria Miragli – Polvere di…

Biblioteca Județeană „Alexandru și Aristia Aman” găzduiește sâmbătă, 15.9.2018, începând cu ora 10:30, în sala „Acad. Dinu C. Giurescu”, lansarea volumului VIII de critice din seria „Trăind printre cărți”, autor Marian Barbu. La evenimentul moderat de Mircea Pospai vor participa Tudor Nedelcea; Mihai Duțescu; Dan Lupescu; Mihaela Albu; Gela Enea și Nicolae Bălașa. Marian Barbu s-a născut în 29 septembrie 1939 la Milești, județul Dolj și este critic și istoric literar, poet și prozator. Doctor în Filologie din 1976 și membru al Uniunii Scriitorilor din România din 1986, Marian Barbu…

Administraţia Bazinală de Apă Jiu, prin cele patru structuri din subordine, Dolj, Gorj, Mehedinţi şi Hunedoara, se va alătura sâmbăta aceasta, prin salariaţii săi, voluntarilor proiectului „ LET’S DO IT, ROMÂNIA!”. La nivelul judeţului Dolj, acţiunea se va desfăşura pe râul Jiu, în zonele Bucovăţ, Breasta, Podari şi râul Amaradia, în zona pod Işalniţa. A.B.A Jiu – S.G.A Dolj va participa cu personalul TESA şi muncitori ce vor fi echipaţi adecvat, fiecare primind saci şi mănuşi. Sacii cu deşeurile şi resturile menajere strânse vor fi transportaţi la depozitul ecologic de…

RAT Craiova anunţă publicul călător că, în data de 15.09.2018, intervalul orar 02:00-21:00, se închide circulația rutieră pe anumite sectoare de drum din zona centrală, ca urmare a desfășurării concursului automobilistic sportiv „CRAIOVA SUPER RALLY 2018” organizat în municipiul Craiova. In aceste conditii, următoarele trasee vor suporta modificari: 1; 3b; 4; 5b; 24; 25 si 29b. Pe întreaga durata a desfăsurarii concursului se vor suspenda urmatoarele statii de imbarcare / debarcare calatori: Oltet (DIGI) str. Aries; Oltet (fosta Casa Casatoriilor) str. C. D. Fortunescu; Oltet (Casa Studentilor) str. Aries; Oltet str. Imparatul…

În perioada 14 – 16 septembrie a.c., efective din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Dolj, I.P.J. Dolj, I.S.U. Dolj şi Poliţiei Locale Craiova vor asigura măsurile de ordine publică şi protecţia participanţilor pe timpul desfăşurării unor manifestări în municipiul Craiova şi judeţul Dolj, astfel: 14 – 16 septembrie a.c.: – La manifestarea „Festivalul berii şi vinului”, ce se va desfăşura între orele 17.00 – 23.00, în oraşul Filiaşi; 15 septembrie a.c.: La manifestarea „Festivalul Luminii”, ce se va desfăşura între orele 16.00 – 23.00, în Parcul Nicolae Romanescu, din municipiul…

Acțiunea pentru Renașterea Craiovei solicită autorităților locale organizarea unui referendum local privind obiectivele nucleare de la Kozlodui simultan cu referendumul național pentru redefinirea familiei, anunțat pentru data de 7 octombrie 2018. ONG-ul, implicat activ în demersurile de combatere a riscurilor generate de centrala nucleară și depozitul pentru deșeuri radioactive din Bulgaria asupra comunităților din Oltenia, a transmis astăzi o solicitare Primăriei în acest sens, care a fost făcută publică și pe pagina de Facebook a asociației. „Unul dintre argumentele Primăriei Craiova împotriva acestui referendum au fost costurile ridicate ale organizării…

Astăzi a avut loc ceremonia de încheiere a Programului Oficial de Internship al Guvernului României – ediția 2018, la care au participat cei 200 de studenți și absolvenți care au urmat stagiul de practică în Guvern, în perioada 16 iulie – 14 septembrie. La ceremonia de la Ministerul Culturii și Identității Naționale, desfășurată în prezența vicepremierului pentru implementarea parteneriatelor strategice ale României, Ana Birchall, au luat parte reprezentanții tuturor instituțiilor participante la program. Pe parcursul celor 43 de zile ale Programului InternshipGovRo 2018, stagiarii au fost implicaţi într-o serie de…

Te rugam dezactiveaza functia ADBLOCK din browserul tau pentru a avea acces pe site ! Multumim !