Ziua Europeană a Avocatului a fost marcată de către avocații din cadrul Baroului Dolj printr-o Masă rotundă. Tema din acest an a fost „De ce sunt importanți avocații? Apărarea apărătorilor Drepturilor Omului și ai Statului de Drept”. Evenimentul a fost dedicat avocatului Adi-Remus Ciucă, membru al Baroului Dolj, în scopul apărării reputației profesionale a acestuia. „Consiliul Baroului Dolj, în unanimitate, a hotărât ca astăzi, de Ziua Europeană a Avocatului, să tragă un semnal de alarmă cu privire la modul în care anumiți procurori tratează avocații. Acesta este un moment de…
Browsing: Imagine
• Impactul creşterii temperaturii cu 2ºC ar fi uriaş, probabil cu consecinţe ireversibile • Deputaţii europeni militează, în schimb, pentru urmărirea obiectivului de 1.5ºC • Apel la o reducere cu 55% a emisiilor până în 2030 Parlamentul European a solicitat, joi, ca toate politicile UE să fie strâns aliniate la obiectivele pe termen lung ale Acordului de la Paris. Într-o rezoluţie pe tema conferinţei schimbărilor climatice COP24 din Katowice, adoptată cu 239 voturi pentru, 145 voturi împotriva şi 23 abţineri, deputaţii europeni au subliniat că actualele angajamente ale părţilor semnatare…
Administrația Națională de Meteorologie a emis o avertizare de COD GALBEN de vânt valabil până la ora 17,00. Sunt vizate județele Mehedinți, Olt și Dolj. In județul Mehedinţi vor fi afectate Drobeta-Turnu Severin, Strehaia, Șimian, Breznița-Ocol, Tâmna, Izvoru Bârzii, Butoiești, Malovăț, Bâcleș, Prunișor, Hinova, Livezile, Dumbrava, Voloiac, Husnicioara, Breznița-Motru, Greci, Stângăceaua, Ilovița. Județul Olt: Caracal, Corabia, Brastavățu, Izbiceni, Fărcașele, Rusănești, Tia Mare, Vădăstrița, Dobrosloveni, Cilieni, Traian, Vișina, Redea, Rotunda, Gostavățu, Obârșia, Deveselu, Scărișoara, Sprâncenata, Studina, Drăghiceni, Giuvărăști, Orlea, Gârcov, Băbiciu, Stoenești, Voineasa, Cezieni, Vlădila, Vișina Nouă, Vădastra, Grădinile, Dobrun. Județul Dolj: Craiova,…
Anda Nicolae este, începând de astăzi, secretar al Consiliuluui Județean Dolj. Aceasta a fost fotată de către consilierii județeni în urma constatării vacantării postului prin pensionarea lui Gheorghe Barbărasă. Aceasta va ocupa acest post intrimar, până la organizarea unui concurs. La momentul numirii, Anda Nicolae dețiea funcția de șefă a Serviciului de Resurse Umane din cadrul Consiliului Județean Dolj, din 2009. „Sper să mă ridic la înălțimea așteptărilor cu privire la responsabilitățile acestui post. Mulțumesc pentru încrederea acordată”, a spus Nicolae în cadrul ședinței de joi.
Reprezentanții Primăriei Craiova au semnat, cu ADR SV Oltenia, miercuri, un proiect dereabilitare termică a 18 blocuri pentru 520.000 Euro. Lucrările nu prevăd doar termoizolarea imobilelor, ci și înlocuirea tâmplăriei existente, închiderea balcoanelor, înlocuirea lifturilor, termoizolarea teraselor, planșeu peste demisol, înlocuirea totală a instalației de încălzire centrală și a distribuției pentru apă caldă menajeră, cu montare de robineți de presiune diferențială și robineți de echilibrare termohidraulică, după cum a ținut să precizeze Mihail Genoiu. „Aceste blocuri sunt toate pe zona Lăpuș. Practic a fost o inițiativă a noastră de a…
Centrul European de Resurse şi Angajament (CRAF) s-a lansat, miercuri, la Craiova. Acesta a fost înfiinţat de Ford şi Asociaţia EDUCOL și va funcționa într-o cladire pusă la dispoziție de către Primăria Craiova. Structura este prima de acest gen la nivel europan și cea de-a patra la nivel global și se adresează studenților și absolvenților de învățământ superior. „Tinerii noștri vor beneficia atât de sprijn financiar româno-american, cât și de consiliere și îndrumare într-un mediu profesionist, astfel că vor putea să-și urmeze „visul american” chiar acasă, în Oltenia, atingându-și obiectivele…
Efective din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Dolj în cooperare cu lucrători din cadrul I.P.J. Dolj, I.S.U. Dolj şi Poliţia Locală Craiova vor asigura măsurile de ordine publică în mun. Craiova, la o serie de evenimente ce se vor desfăşura joi, 25 octombrie a.c., astfel: – începând cu ora 18.00, jandarmi din cadrul I.J.J. Dolj, în cooperare cu I.P.J. Dolj, I.S.U. Dolj şi Poliţia Locală Craiova, vor fi angrenaţi în activităţi specifice de asigurare a ordinii publice pe timpul procesiunii religioase de Sfântul Dumitru, ce se va desfăşura pe traseul:…
Seredinschi va canta in deschiderea concertelor lui Smiley in Turneul National “Confesiune”, care va avea loc in 10 orase din tara, in perioada 29 octombrie – 18 noiembrie. Artistul HaHaHa Production este foarte entuziasmat caci mai sunt doar cateva zile pana la intalnirea cu publicul. “Sunt foarte fericit pentru ca am ocazia sa cant in deschiderea concertelor lui Smiley, un artist pe care il ascult inca din copilarie si caruia ii fredonez toate piesele. Abia astept sa ne vedem in Turneul «Confesiune»”, spune Seredinschi. Concertele care vor avea loc la…
SC Termo Craiova SRL anunță că, în perioada 24.10.2018, ora 0.00, până pe 25.10.2018, ora 12.00, Complexul Energetic Oltenia, Sucursala Electrocentrale Craiova II va proceda la reducerea parametrilor de livrare a agentului primar (debit, temperatură) în vederea remedierii unor defecțiuni apărute în instalația de producere a energiei electrice și termice. Vom face eforturi pentru revenirea la parametri corespunzători în cel mai scurt timp.
La sfârșitul lunii septembrie, în evidențele Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Dolj erau înregistrați 19.924 șomeri (din care 8.194 femei), rata șomajului fiind de 7.5 %. Comparativ cu luna precedentă, când rata șomajului a fost de 7.7%, în această lună acest indicator a înregistrat o scădere cu 0.2 pp. Din totalul de 19.924 persoane înregistrate în evidențele AJOFM Dolj, 2.096 erau beneficiari de indemnizţie de şomaj, iar 17.828 erau șomeri neindemnizați. În ceea ce privește mediul de rezidență, 17.001 șomeri provin din mediul rural și 2.923 sunt din…