Browsing: Imagine

„După cum bine știți, apicultorii sunt foarte respectați în comunitățile în care trăiesc. În acest moment, pe ordinea de zi a Camerei Deputaților se află un Proiect de Lege care, dacă va fi votat sau va trece tacit, va duce la ARESTAREA a MII de apicultori sau la amendarea lor cu sume de 30.000-40.000 ron. Este vorba de Legea Zootehniei Pl-x581/2014 care a primit deja aviz favorabil in Comisia pentru agricultură. Această Lege definește ca infracțiune la articolul 41 litera d) introducerea pe teritoriul Românei de reproducători şi/sau material biologic…

Accident feroviar pe Podul Amaradiei. O garnitură care circula pe ruta Timișoara – București și avea la bord aproximativ 80 de persoane a deraiat. Vagoanele 2 și 3 au ieșit de pe șine, provocând avarii la structura podului. În urma impactului, instalația electrică a vagonului 3 a luat foc, existând pericolul propagării la celelalte vagoane. Din cauza fumului dens și a imposibilității autoevacuării ca urmare a defectării sistemelor de acționare a ușilor de la vagoane, în interior au rămas încarcerați mai mulți pasageri. Din fericire, acesta a fost doar scenariul unui exercițiu coordonat…

Nicolae Bănicioiu, prim-vicepreședinte al Partidului Pro-România s-a aflat, joi, într-o vizită de evaluare la Craiova. Acesta s-a declarat foarte mulțumit de faptul că într-un timp relativ scurt, reprezentanții locali au reușit să adune în jurul lor peste 400 de membri. „La nivel național se întâmplă același lucru, și ați văzut și la TV, dar așa cum reiese și din sondajele de opinie, avem o creștere spectaculoasă, ar spune unii. Predictibilă, am spune noi, si lucrurile vor merge in aceeași direcție. Vrem să le arătăm oamenilor ce vrea să facă Pro…

„Compania Dan Puric şi domnul Dan Puric personal îşi cer scuze pentru amânarea spectacolului „Aceşti Români fantastici”, amânare care a survenit în urma unei impresarieri iresponsabile, neprofesioniste, ce nu are nici o legătură cu ţinuta artistică a companiei, a producătorului şi a regizorului spectacolului, domnul Dan Puric!”, se arată într-un comunicat remis estv.ro de către Compania Dan Puric. Acestia mai precizează faptul că vina aparține exclusiv „organizatorului (o societate din Bucuresti), care nu a mediatizat corespunzator evenimentul, o totala lipsa de interes din partea acestora”. „Promitem publicului craiovean revenirea cu această…

SC Compania de Apă Oltenia SA anunță întreruperea alimentării cu apă potabilă în Municipiul Craiova, în Cartierul Nicolae Romanescu, în ziua de 23 noiembrie 2018, între orele 09:00 – 13:00. Motivul întreruperii alimentării cu apă potabilă este devierea unei conducte cu diametrul nominal de 100 mm pe Strada Fântâna Popova. Se va întrerupe alimentarea cu apă potabilă a utilizatorilor, persoane fizice și juridice, din zona delimitată de Bulevardul Nicolae Romanescu, Strada Fântâna Popova, Strada Potelu. Compania de Apă Oltenia S.A, prin Laboratorul de analiză a apei potabile, va monitoriza permanent…

Secția de Etnografie a Muzeului Olteniei (Casa Băniei) va organiza joi, 29 noiembrie 2018, de la ora 10.00, în parteneriat cu Școala Gimnazială „Gheorghe Țițeica” din Craiova, un proiect educativ destinat familiarizării copiilor clasei I D (învățătoare: Roxana Marinică) cu semnificația zilei de 1 Decembrie 1918. Sub genericul „Mândru că sunt român”, copiii vor prezenta un program de cântece și poezii dedicate Zilei Naționale și vor purta costume tradiționale de sărbătoare din Oltenia. Contextul etnografic al derulării acestei activități culturale va fi un prilej fericit pentru specialiștii secției de a…

Centrul Social pentru Bătrâni din Călimănești al Arhiepiscopiei Craiovei a organizat în această perioadă un eveniment cultural având dublu scop: promovarea activitățiilor si serviciilor sociale ale Centrului Social la nivel local și lansarea revistei de cultura „Mirajul Oltului”, revistă în care se publică articole care au ca temă activități ale Centrului. Activitatea a reunit peste 70 de participanți, atât beneficiari ai centrului, cât și invitați ai acestora, interesați să cunoască tot ceea ce se întâmplă în acest asezamant social. Au mai luat parte, de asemenea, reprezentanți ai culturii vâlcene și…

Biblioteca Județeană „Alexandru și Aristia Aman” găzduiește vineri, 23 noiembrie 2018, în intervalul 12:00 – 15:00, în sala „Acad. Dinu C. Giurescu”, Cercul Profesorilor de Limba și Literatura Română, cu tema „Respectarea programelor școlare în raport cu criteriile de evaluare, specifice examenelor naționale”. Cercul profesorilor reprezintă o ocazie de împărtășire a exemplelor de bună practică și un prilej de perfecționarea formelor și modalităților de derulare a procesului de predare-învățare-evaluare implementate de participanți, profesori din Craiova și județul Dolj. Alături de comunicările și prezentările profesorilor, evenimentul înglobează workshopuri educative, dar și…

Din cauza unei avarii apărute la cazanul energetic nr.2 al Complexului Energetic Oltenia – Sucursala Electrocentrale II, Societatea Termo Craiova SRL se află în imposibilitatea de a furniza căldură populației Municipiului Craiova, începând cu data de 21.11.2018, ora 1.00, urmând a relua furnizarea agentului termic imediat ce va fi remediată problema survenită. Redăm mai jos comunicatul: “Complexul Energetic Oltenia – Sucursala Electrocentrale Craiova II anunță întreruperea furnizării agentului termic pentru încălzire, din municipiul Craiova, în data de 21.11.2018, la ora 1.00, datorită unei avarii apărute la cazanul energetic nr.2. Pentru…

Casa Națională de Asigurări de Sănătate și Institutul Sportiv Român au semnat luni, 19 noiembrie 2018, protocolul de parteneriat „Sport pentru sănătate”, care vizează conceperea, dezvoltarea și implementarea unor programe specializateprivind incidența sportului în domeniul sănătății. „Recent am anunțat că CNAS intenționează să treacă de la medicina omului bolnav la medicina omului sănătos, să pună accent pe prevenirea și depistarea precoce a îmbolnăvirilor. Unul din elementele-cheie ale prevenției îmbolnăvirilor este stilul de viață sănătos, care înseamnă nu doar evitarea exceselor alimentare sau de altă natură, ci și petrecerea de timp…

Te rugam dezactiveaza functia ADBLOCK din browserul tau pentru a avea acces pe site ! Multumim !