Browsing: Imagine

Campania Biblioteca Centenară a reușit să adune de la clienții a 15 centre comerciale Auchan și 2 Aushopping peste 22.500 de cărți. Aceste cărți au îmbogățit fondul de carte a 34 de biblioteci din mediul rural. Dacă am pune una peste alta cărțile donate în campanie, am depăși de 15 ori Coloana Infinitului a lui Constantin Brâncuși. Campania a adunat, cu ajutorul comunității, un număr de cărți de peste 7 ori mai mare decât cel estimat inițial. Educab, platformă care vizează creșterea capacităților bibliotecilor publice din România, a fost partenerul…

Din dispoziția premierului Viorica Dăncilă, Corpul de control al prim-ministrului a declanșat astăzi o acțiune de control la Compania Națională de Transporturi Aeriene – TAROM S.A. Obiectivele acțiunii de control constau în verificarea respectării dispozițiilor legale privind organizarea și funcționarea TAROM S.A., regulile care guvernează sistemul de administrare și control, precum și circumstanțele în care două aeronave Airbus A310 au fost înstrăinate în anul 2018. La finalul verificărilor, concluziile vor fi prezentate prim-ministrului Guvernului României și, după caz, vor fi comunicare instituțiilor abilitate pentru dispunerea măsurilor legale ce se impun.

Vineri, 1 februarie 2019, începând cu ora 19:00, Orchestra Simfonică a Filarmonicii “Oltenia”, sub bagheta maestrului Giovanni Panella, Italia – Argentina și în interpretarea violonistului Gabriel Niță, vă invită la un Concert Ceaikovski. În program: César Franck / Giovanni Panella: ”Pičce héroďque” în Si minor pentru orchestră Tomaso Antonio Vitali / Ottorino Respighi: „Ciaccona” în Sol minor pentru vioară, orchestră de coarde și clavecin Piotr Ilici Ceaikovski: Simfonia nr. 5 în Mi minor, op. 64 Nimic nu ne inspiră mai mult, în această iarnă, ca muzica plină de culoare şi…

Cu prilejul Zilei Internaționale de Comemorare a Victimelor Holocaustului (27 ianuarie), Guvernul României aduce un omagiu memoriei victimelor Holocaustului. Guvernul României reiterează angajamentul pentru lupta împotriva antisemitismului şi pentru a incrimina negarea Holocaustului şi incitarea la antisemitism, încurajând solidaritatea şi spiritul civic ca fundamente pentru o societate democratică şi modernă. Totodată, în contextul deținerii Președinției rotative a Consiliului UE, România are ca obiectiv coeziunea valorilor comune. Iar promovarea combaterii eficiente a rasismului, intoleranței, xenofobiei, populismului, antisemitismului și descurajarea discursului bazat pe ură reprezintă una din temele centrale ale stimulării solidarității…

În perioada 28 ianuarie (ora 9:00) – 31 ianuarie 2019 (până la ora 12:00), Teatrul Colibri continuă înscrierile la atelierele de creaţie la care s-au eliberat locuri, ca urmare a retragerii sau dublei înscrieri în formularul electronic. Aceste înscrieri se vor face prin e-mail, pe adresa atelierecolibri@gmail.com. Plata taxei se va efectua obligatoriu până la 31 ianuarie 2019, la sediul Teatrului Colibri, în intervalul orar 9:00 – 15:00, prin ordin de plată sau prin transfer bancar, în contul teatrului, RO58TREZ29121G335000XXXX, Teatrul pentru Copii și Tineret Colibri, CUI 5001805 (cu confirmarea…

Miercuri, 30 ianuarie, începând cu ora 11.00, la Secţia de Ştiinţele Naturii a Muzeului Olteniei Craiova, va avea loc conferința „Caracterizarea apelor și sedimentelor din Complexul Lacustru Adunații de Geormane”, ce va consta într-o serie de videoproiecții prezentate de profesor univ. dr. Elena Gavrilescu de la Departamentul de Biologie și Ingineria Mediului, din cadrul Facultăţii de Horticultură a Universităţii din Craiova. Manifestarea este dedicată celebrării Zilei Internaționale a “Zonelor Umede” – râuri, lacuri, bălti, mlaştini, ce constituie componente ale patrimoniului natural cu mare valoare economică, estetică și de agrement. La…

Craiova, pe 10 martie ti se pregateste ceva! Ia-ti prietenii si vino la concert. Dan Bittman, Edi Petrosel, Mugurel Vrabete, Tino Furtuna si Romeo Dediu vin in Bănire cu un show ca o declaratie de dragoste pentru o prietenie de mai bine de 40 de ani intre Holograf si public. Spectacolul are loc la Teatrul National Marin Sorescu de la ora 19.30 si face parte dintr-un turneu national exceptional; pretul biletelor incepe de la 99 lei. Trupa rock cu cele mai cantate piese de dragoste din Romania se reintoarce pe…

Cifrele realității vorbesc de la sine. Guvernul PSD-ALDE a onorat în 2018 atât angajamentul creșterii economice cât și pe cel al încadrării (2,88 %)în ținta de deficit european( max.3%). PIB-ul României a crescut cu 25% în ultimii doi ani,apropiindu-se de 1000 de miliarde de lei.Veniturile la buget au crescut de asemenea cu 32% cu 71,2 miliarde în plus față de anul 2016.Investițiile străine directe au crescut.Am absorbit mai mulți bani europeni. Sunt întrunite toate condițiile pentru ca în acest an să demarăm un program curajos de investiții care să susțină…

Opera Română Craiova prezintă o reprezentație specială a spectacolului „Don Carlo”, în data de 2 februarie 2019, de la ora 19.00, la Cercul Militar din Craiova. Reprezentația se bucură de prezenţa maestrului Cristian Sandu (Cluj Napoca) la conducerea muzicală, având în distribuţie soliști de prim rang ai artei lirice. Celebrul bas italian Carlo Colombara revine la Craiova după ce a deschis stagiunea 2018-2019 cu „Don Giovanni”, de data aceasta dând viață Regelui Filip al II-lea. Alături de acesta melomanii îi vor putea asculta pe tenorul spaniol David Baños în rolul…

Peste 400 de pensionari s-au reunit, astăzi, în sala Filarmonicii Oltenia pentru a-și alege noua conducere. Evenimentul a debutat cu prezentarea invitaților care nu fac parte din Partidul Social Democrat. Din partea acestora a luat cuvântul Marin Trifan, președintele pensionarilor civili din Craiova. Acesta s-a declarat surprins de plecarea Liei Olguța Vasilesscu de la Ministerul Muncii. De asemenea, Trifan a amintit de o întâlnire avută cu actualul ministru al Muncii: „L-am întrebat dacă a începul recalcularea pensiilor, iar domnia sa mi-a răspuns că acest lucru este imposibil, deoarece «nu există…

Te rugam dezactiveaza functia ADBLOCK din browserul tau pentru a avea acces pe site ! Multumim !