Calafetenii au demonstrat că sunt oameni responsabili şi cu spirit civic! În ultimele 3 zile, la sediul Poliţiei Municipiului Calafat, s-au prezentat trei bărbaţi pentru a preda trei portofele găsite pe străzile municipiului Calafat.
Portofelele, care conţineau aproximativ 1000 de lei şi 300 de euro, precum şi documente de identitate, carduri bancare şi de sănătate, au fost restituite proprietarilor, care au fost identificaţi la scurt timp de poliţişti.
Proprietarii bunurilor au apreciat gestul celor trei bărbaţi, doi de 42 şi 31 de ani, din Calafat şi al treilea de 31 de ani, din Ciupercenii Noi, şi le-au transmis acestora mulţumiri sincere.