Un adolescent de 17 ani, după ce a consumat mai multe băuturi alcoolice, a încercat să fure un autoturism dintr-o curte. Proprietarul mașinii a sesizat poliția care, după mai multe verificări în zonă, polițiștii au constatat că adolescentul ar fi încercat să sustragă un autoturism din curtea unei locuințe, de pe strada Popoveni, din Craiova, unde fiind surprins de proprietar, ar fi abandonat autoturismul și ar fi fugit.
Ulterior, s-ar fi deplasat în zona unui târg, din Craiova, de unde ar fi sustras o autoutilitară parcată, care era neasigurată și cu cheile în contact, pe care ar fi condus-o pe mai multe străzi, deși, nu posedă permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.
Cel în cauză a fost testat cu aparatul alcooltest, care a indicat o concentrație de 0,87 mg/l alcool pur în aerul expirat, fiind condus la spital pentru recoltarea de probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
În cauză, polițiștii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârşirii infracțiunilor de tentativă la furt în scop de folosinţă, furt de folosinţă, conducere fără permis și conducere sub influența băuturilor alcoolice, cercetările fiind continuate.
În urma probatoriului administrat de poliţişti, sub supravegherea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Craiova, a fost dispusă reţinerea celui în cauză pentru 24 de ore, acesta fiind introdus în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă al I.P.J.Dolj.
În cursul acestei zile, adolescentul a fost prezentat instanței care a decis arestarea pentru o perioadă de 30 zile.

Comentarii

comentarii

Comments are closed.

Te rugam dezactiveaza functia ADBLOCK din browserul tau pentru a avea acces pe site ! Multumim !