RURIS 4×4 debutează la INDAGRA 2026

RURIS își extinde gama de tractoare cu un al doilea model, echipat cu tracțiune integrală. Tractorul RURIS 4×4 a fost dezvoltat pentru terenuri dificile și pentru lucrări care cer aderență și forță de tracțiune sporite. Împreună cu modelul 4×2, acoperă lucrările din gospodărie și fermă, de la întreținere curentă până la operațiuni în condiții solicitante.

Ambele modele sunt prezentate publicului la INDAGRA 2026, între 28 octombrie și 1 noiembrie, la ROMEXPO București. RURIS preia comenzi începând din noiembrie 2026, iar producția în serie va începe în prima parte a anului 2027, în noua fabrică de la Craiova.

„Primul nostru tractor, cu tracțiune 4×2, a deschis acest proiect. Modelul 4×4 este următorul pas. Construim la Craiova tractoare gândite pentru condițiile reale din teren, pe o platformă unde se fac utilaje agricole de aproape 150 de ani”, a declarat Cătălin Stroe, fondatorul RURIS.

Producție. Precizie. Energie din surse proprii. 

Noua fabrică RURIS a fost realizată prin Programul Tranziție Justă, într-un proiect de 10 milioane de euro. Liniile de producție integrează procese robotizate și tehnologii europene pentru precizie, eficiență și calitate constantă. Energia necesară provine dintr-un parc fotovoltaic propriu, completat de un sistem de stocare în baterii de 3 MWh.

Un sistem complet de lucru 

Alături de tractoare, RURIS dezvoltă gama de remorci agricole, pluguri și freze de săpat purtate, pentru transport, pregătirea solului și lucrările curente din fermă. Fermierii pot alege tractorul și echipamentele din aceeași gamă românească.

Tractoarele vor fi comercializate prin centrele specializate RURIS, unde clienții vor primi consultanță tehnică pentru alegerea configurației potrivite fiecărei exploatații.

Din Craiova, pentru piețe internaționale 

România este piața de bază. În etapa următoare, RURIS urmărește extinderea în Europa, Asia și Africa.

Compania pregătește la Craiova și noi linii de fabricație pentru alte categorii de produse.

Platforma MAT: din 1878, o vatră a industriei agricole 

Istoria industrială a acestei platforme începe în secolul al XIX-lea și continuă prin mai multe generații de companii, produse și tehnologii. Reperele de mai jos leagă tradiția manufacturieră a Craiovei de investițiile actuale RURIS.

  1. Clayton & Shuttleworth, începuturile britanice 

La Craiova începe activitatea unui atelier de fabricare și reparare a mașinilor agricole, asociat companiei britanice Clayton & Shuttleworth. Această etapă pune bazele tradiției locale a construcției de utilaje agricole.

Clayton & Shuttleworth, companie industrială originară din Lincoln, Anglia, a fabricat mașini agricole și motoare de tracțiune cu abur. Aceste utilaje ilustrează contextul mecanizării agricole în epoca începuturilor fabricii craiovene.

Asocierea cu Richard Graepel contribuie la dezvoltarea activității industriale și la extinderea capacităților de lucru.

  1. Hale și ateliere noi 

Construirea de noi hale și ateliere consolidează profilul industrial și capacitatea de producție la Craiova.

MAT Craiova și tractorul încărcător TIH 445 

După dezvoltarea amplasamentului de pe Bulevardul Decebal, începe fabricarea tractorului încărcător hidraulic TIH 445. În această etapă, unitatea activează sub denumirea Mașini Agricole și Tractoare (MAT) Craiova.

Produse reprezentative ale industriei MAT 

Printre produsele documentate în istoria tehnicii românești se regăsesc plugul reversibil purtat PRP-2-35, tractorul încărcător hidraulic TIH 445 și tractorul agricol pe roți A 1800.

2021 – 2027. RURIS readuce producția în prim-plan 

În 2021, RURIS preia platforma MAT și inaugurează o nouă etapă de investiții și modernizare. Fabrica de tractoare beneficiază de procese robotizate, tehnologii de producție moderne și un sistem energetic care include panouri fotovoltaice și stocare în baterii.

Comentarii

comentarii