Teatrul pentru copii și tineret Colibri Craiova – Secția Teatru propune, la început de februarie, două spectacole despre dragoste și prietenie, a căror poveste ajunge la public grație actorilor Cosmin Dolea, Oana Stancu, Adriana Ioncu, Alis Ianoș, Daniel Mirea, Alla Cebotari, Emanuel Popescu.
Sâmbătă, 7 februarie 2026, la ora 18:00 este programat spectacolul „Prințul Broască”, dramatizare de Veselin Boidev după Frații Grimm, regia Todor Valov, traducerea Vili Nicolov Perveli, scenografia și costumele Stefka Kyuvlieva, păpuși confecționate de Peter Cekunov, Ganka Kirilova și Aurelia Sadovska, cu actorii: Cosmin Dolea, Oana Stancu, Adriana Ioncu, Alis Ianoș.
„Prințul Broască este o poveste despre importanţa, responsabilitatea şi consecinţele promisiunilor personale, un spectacol amuzant, vivace, comic, în stilul operei bufe, totul acompaniat de muzica clasică şi vitală a lui W.A. Mozart”. Todor Valov, regizor
Duminică, 8 februarie 2026, la ora 11:00 își fac intrarea în scenă „Prietenii Motanului Încălțat”, într-un spectacol cu scenariul și regia realizate de Iulia Cârstea, cu actorii Daniel Mirea, Oana Stancu, Alis Ianoș, Alla Cebotari, Emanuel Popescu. Scenografia este semnată Eugenia Tărășescu-Jianu.
Spectacolul ne dezvăluie isprăvile unei trupe amatoare de teatru de păpuși și admiratoare a vestitului motan, care și-a propus să cucerească publicul de la oraș.
Biletele se pot procura de la Agenţia Teatrului Colibri, astfel: luni în intervalul orar 09:00 – 17:00, joi și vineri între 08:00 – 12:00 / 16:00 – 20:00, sâmbătă între 09:00 – 13:00 / 15:00 – 19:00, iar duminică între 10:00 – 13:00. Preț bilet: 13 lei / pers.
Mai multe informații se pot obține la tel. 0251.412.473.
După începerea spectacolelor, accesul în sală nu mai este permis! Persoanele care au bilete și întârzie le pot reprograma la următoarele spectacole.
arhiva
arhiva