Antrenorul Științei a stat cu sufletul la gură până la fluierul final. O simulare în careu în minutele de prelungire a celei de-a doua reprize a adus un întreg stadion în pragul infarctului, mai ales că foarte mulți fani văzuseră clar simularea lui Carnat. Numai „centralul” Cojocaru, nu. Salvarea oltenilor a venit din camera VAR.
„Normal că am avut emoții. Când vezi injustețea, mai și înnebunești un pic. Pentru mine, acest lucru nu este normal. Arbitrii sunt aici pentru a ajuta în fotbal, nu să învețe”, a tunat Petev la conferința de presă.
Echipa bulgarului va avea foarte puțin timp pentru recuperare având în vedere că următoarea partidă pe care Universitatea Craiova o va juca, va fi în deplasare, contra celor de la Petrolul Ploiești, joi, de la ora 18,30, pe Stadionul Ilie Oană.