„Din nefericire, un meci anost, în care echipa nu a arătat potențialul pe care noi îl așteptam. Avem o echipă bună, cu jucători valoroși dar care, din nefericire, nu joacă ceea ce ne dorim noi”. Declarația îi aparține fostei glorii a Științei, Pavel Badea și a fost făcută la finalul partidei pe care Universitatea Craiova a câștigat-o contra FC Voluntari.
Badea a identificat și posibilele motive pentru care echipa se află doar pe locul IV în clasament, la distanță de 16 puncte față de lider. „Din nefericire, impresia mea este că există o automulțumire, un sentiment de plafonare în rândul grupului și că dacă acest sentiment nu se va schimba, echipa nu va putea să se bată pentru obiectivele pe care și le-a propus”.
Referitor la actualul lot și potențialul său, Badea crede că „în ultimii trei ani s-au schimbat 12 antrenori. Poate că este important să ne gândim că nu numai antrenorii sunt vinovați, și ci cei care formează grupul actual. Această automulțumire, această blazare care se vede la echipă, nu este benefică”.
Pavel Badea a arătat cu degetul și spre conducerea clubului și modul în care informațiile ajung la fani. „Cred că echipa are nevoie de un management profesionist. În momentul actual, nu cred că avem un om care să reprezinte clubul la nivel de mass-media, în primul rând. Voi sunteți cei care trebuie să fiți informați ce se întâmplă în sânul echipei și aveți, din punctul meu de vedere, cele ami puține informații. Eu sunt unul dintre cei care urmăresc presă și constat că apar foarte puține informații”.

Comentarii

comentarii

Comments are closed.

Te rugam dezactiveaza functia ADBLOCK din browserul tau pentru a avea acces pe site ! Multumim !