În anul 2020 jandarmii din cadrul IJJ Dolj au executat 20.998 misiuni de ordine publică, atât independent cât şi în cooperare cu alte instituţii. Pe timpul misiunilor de menţinere a ordinii publice în sistem integrat au fost constatate independent 93 de infracţiuni cu 96 de autori şi au fost aplicate 3.228 sancţiuni contravenţionale în valoare totală de 1.802.850 lei, din care 1672 avertismente scrise.
Au fost puse în executare 1425 de mandate de aducere pe raza judeţului Dolj, emise de instanţele de judecată şi organele judiciare, iar prin sistemul naţional unic apel de urgenţă „112” jandarmii din cadrul I.J.J. Dolj au intervenit în 75 situaţii, precum şi la 41 alte solicitări telefonice directe din partea cetăţenilor cărora s-au dat curs în mod operativ.
Totodată, pe parcursul anului trecut au fost desfăşurate 65 activităţi de prevenire a faptelor antisociale în cadrul unor programe pe această temă în instituţiile de învăţământ preuniversitar, cu ocazia adunărilor publice, dar şi pe timpul desfăşurării misiunilor specifice şi a unor jocuri sau competiţii sportive la care efectivele unităţii au fost angrenate, atât independent, cât şi în colaborare cu instituţiile partenere.
Un obiectiv al conducerii unităţii a fost determinat de necesitatea atragerii de fonduri europene nerambursabile pentru diferite investiţii, personalul structurilor operative şi de suport desfăşurând activităţi susţinute pentru finalizarea proiectului Bune practici în lupta împotriva comerţului ilicit cu ţigarete în scopul protejării intereselor financiare ale Uniunii Europene.
În prezent, la nivelul unităţii sunt constituite echipe de implementare şi grupuri de lucru pentru 2 proiecte ce se află în implementare şi anume proiectul “Prevenirea incendiilor forestiere în regiunea transfrontalieră Dolj și Lom, Montana“, cu finanțare prin Programul de cooperare teritorială INTERREG V-A ROMÂNIA-BULGARIA 2014-2020, Axa prioritară 3 – O regiune sigură, prin încheierea unui acord de parteneriat cu Consiliul Județean Dolj ca lider de proiect și I.S.U. Dolj, partener şi proiectul „Creşterea eficienţei energetice, reabilitarea şi modernizarea instalaţiilor pentru transportul agentului termic şi a apei calde menajere la clădirea 45-19-08 Craiova”, derulat în cadrul Programului Operaţional Regional 2014-2020, POR/2017/3/3.1/B/SUERD/1, Axa prioritară 3, Prioritatea de investiţii 3.1, Operaţiunea B – clădiri publice, sprijinirea eficienţei energetice.    
G.J.Mb. CRAIOVA
În anul 2020 jandarmii din cadrul GJMb Craiova au executat 7.562 misiuni de ordine publică, atât independent cât şi în cooperare cu alte instituţii, în toată zona de competenţă, fiind constatate 118 de infracţiuni cu 103 de făptuitori, au fost aplicate 2.628 sancţiuni contravenţionale în valoare totală de 10.540.440 lei, au fost confiscate bunuri în valoare de 28.307 lei şi au fost puse în executare 117 de mandate de aducere, emise de instanţele de judecată şi organele judiciare.
Totodată pe parcursul anului trecut au fost desfăşurate 47 activităţi de prevenire a violenţei în cadrul unor programe pe această temă în instituţiile de învăţământ preuniversitar, cu ocazia adunărilor publice dar şi pe timpul desfăşurării unor jocurilor şi competiţiilor sportive la care unitatea a participat.

Comentarii

comentarii

Comments are closed.

mersin eskort - Sekabet - Slot