Învățare prin joc și experimente timp de 2 săptămâni pentru mii de copii din comunități defavorizate, la nivel național
Începând cu această săptămână, peste 100 de preșcolari din județul Dolj sunt așteptați la Atelierele de Vară Șotron în lunile iulie și august. În total, 10 echipe de profesori-voluntari din Dolj s-au înscris pentru a susține câte un Atelier în grădinițe defavorizate din județ.
Ce sunt Atelierele de Vară Șotron?
Atelierele de Vară Șotron sunt un modul educațional susținut de OvidiuRo an de an, pe perioada vacanței de vară, cu un impact major asupra copiilor, profesorilor și părinților din comunități rurale și urbane defavorizate. Timp de 2 săptămâni, profesori de învățământ preșcolar susțin activități cu copiii la grădiniță, pe bază de voluntariat – după un format pregătit de OvidiuRo și diseminat în urma a numeroase traininguri. Și anul acesta, pe lângă materialele educaționale de calitate ce vor rămâne ulterior în grădinițe, fiecare copil participant la Atelier va primi cel puțin câte o carte pentru acasă. Scopul Atelierelor este ca un număr cât mai mare de copii care nu au parte acasă de alți stimuli de învățare pe timpul vacanței de vară, să aibă parte de o experiență de învățare prin joc, la grădiniță.
Atelierele de Vară, învățare prin explorare pentru copiii care nu au nicio altă experiență de învățare pe timpul vacanței
Tema Atelierelor din acest an este Lumea vie – plante și animale, iar fiecare zi de Atelier explorează această temă în moduri diferite, prin activități integrate ce urmăresc curriculum-ul pentru învățământ preșcolar. Scopul este ca, timp de două săptămâni, să se creeze o comunitate de învățare prin joc, lectură, experimente și științe, muzică și mișcare și numeroase activități Montessori – toate urmărind să dezvolte răbdarea și autonomia, să încurajeze cooperarea, să consolideze cunoștințe și să le deschidă pofta de cunoaștere celor mici.
Anul acesta, Atelierelor li s-a adaugat un modul de științe susținut de Raiffeisen Bank România (investitor major în programele OvidiuRo) și în 2018 – Povești de Vară sub Lupă.
Toate activitățile sunt susținute de materiale educaționale puse la dispoziție de OvidiuRo (de la numeroase cărți ilustrate la hărți, lupe, magneți, kituri de germinare și de igienă sau cărți pentru copii, acasă), materiale ce vor rămâne în grădinițe și vor fi folosite de copii, din toamnă.
12 zile de Ateliere!
Fiecare Atelier se desășoară pe parcursul a 12 zile consecutive, de luni până vineri, timp de minim 3 ore, zilnic, în perioada iulie – august 2019; Atelierul începe cu Ziua 0, când copiii și părinții lor iau contact pentru prima dată cu modulul. Urmează 10 zile (de luni până vineri) consecutive de activități tematice la grădiniță, timp de 3 ore, pentru ca, la final, în ziua 12, să aibă loc festivitatea de final, din nou cu participarea părinților.
Condiții pentru validarea unui Atelier de Vară Șotron 2019:
În primul rând, pentru a putea organiza un Atelier de Vară susținut cu resurse educaționale de la OvidiuRo: (1) comunitatea aleasă trebuia să fie una cu un grad ridicat de defavorizare, cu preșcolari ce provin din familii sărace – acolo unde modulul ar putea avea cel mai mare impact; apoi (2) cel puțin un profesor din fiecare echipă înscrisă (minim 2, maxim 4 profesori / atelier) a participat la un training dedicat Atelierelor, susținut pe parcursul lunii iunie; trainingurile – regionale și județene – au loc în continuare, până la finalul lunii, pentru ca, începând cu luna iulie, OvidiuRo să distribuie kiturile de materiale; de asemenea pentru că organizarea sălii de grupă este un element esențial în maximizarea procesului de învățare, (3) profesorii au fost provocați să reorganizeze și să simplifice cât de mult posibil sala de grădiniță, urmărind principii tip Montessori, prezentate la traininguri.