Galeriile „Cromatic“: Îngeri de cristal

Centrul Județean de Cultură și Artă Dolj – Secția pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale vernisează expoziția de pictură pe sticlă „Îngeri de cristal“, marți, 17 noiembrie 2026, ora 14:00, la Galeriile „Cromatic“ din Craiova, strada Al. Macedonski, nr. 28.

Expoziția „Îngeri de cristal“ este realizată de către liceenii de la Colegiul Național „Elena Cuza“ sub coordonarea Emiliei Burlan, professor de educație vizuală.

Artist plastic, cadru universitar și dascăl, Emilia Burlan confirmă că fiecare lucrare din această expoziție este o mărturie a credinței, a talentului și a sensibilității elevilor, care au transformat sticla în suport pentru imagini de o frumusețe aparte, realizate cu migală, răbdare și dăruire. Culorile sunt vii, simbolurile și detaliile artistice transmit emoție, lumină și liniște sufletească.

„Expoziția nu este doar o prezentare de obiecte de artă populară, ci și o invitație la redescoperirea valorilor autentice, a credinței și a identității noastre culturale. Îngerii pictați pe sticlă sunt simboluri ale credinței, iubirii și protecției divine. Prin delicatețea culorilor și frumusețea fiecărui detaliu, aceste picturi transmit liniște, speranță și lumină sufletească. Fiecare înger pare să aducă o binecuvântare, să vegheze asupra casei și să ne amintească de frumusețea lucrurilor făcute cu suflet. O artă delicată, în care credința și frumusețea se împletesc într-o poveste de lumină și iubire.“ (Emilia Burlan)

Expoziția „Îngeri de cristal“ va rămâne două săptămâni pe simezele Galeriilor „Cromatic“ și va putea fi vizitată de luni până vineri, între orele 09:00 – 16:00.

Comentarii

comentarii