Pe la prânz, văd celebra poză cu Nicușor Dan și Mirabela Grădinaru care flanchează un Trump ceva mai tânăr și prea țeapăn pentru stilul președintelui american. Comentez cu cineva și-mi spun opinia – „cred că e fake”. Trec câteva ore și respectiva persoană îmi trimite o captură de ecran cu poza postată pe contul X al președintelui Dan. Parcă tot nu-mi vine să cred.

Între timp, internetul explodează de fotografii în care apar diverse oficialități care „fac poză cu maimuța” – cum se striga pe Litoralul copilăriei noastre – sau, mai bine spus cu cartonul lui Trump.
În urmă cu aproximativ 2 ore, Administrația Prezidențială iese, pe pagina de socializare și ne anunță că „Este distribuită pe anumite conturi de social media o imagine de tip pamflet, realizată prin intermediul Inteligenței Artificiale, având ca subiect fotografiile făcute de Președintele Statelor Unite ale Americii, Donald Trump, la recepția tradițională oferită în onoarea liderilor care au participat la Adunarea Generală a ONU de la New York”.
Orice om normal înțelege din asta că Administrația se dezice și dezminte existența în realitate a unei astfel de fotografii. Numai că, aceeași Administrație Prezidențială, 2 ore mai târziu, ne spune că … „fotografia publicată astăzi pe contul de X al Președintelui României este o fotografie reală cu Președintele Statelor Unite ale Americii, Donald Trump, în persoană”.
Și atunci, se pune întrebarea: cine minte??? Presa care dezvălui fotografiile unui „președinte teleleu” la carton sau cei care trebuie să aibă grijă de imaginea lui Dan dar nu reușesc să țină pasul cu ce face acesta. Pentru că, așa cum am mai precizat, niciun om normal nu stă înțepenit timp de câteva zeci de minute măcar pentru a se fotografia cu oficialitățile sosite la New York.




