Eugen Negrici (n. 28 noiembrie 1941, Râmnicu Vâlcea) este critic, istoric literar, stilistician și profesor universitar român. În decembrie 2011 a fost declarat profesor emerit de Senatul Universității din București. Actualmente este profesor al Școlii Doctorale a Facultății de Litere din Universitatea din București, condusă de profesorul Ion Bogdan Lefter, unde ține cursuri și coordonează teze de doctorat. A fost lector în Slovacia, unde a format mai mulți universitari slovaci care se consideră discipolii săi. Inițial a fost profesor la Filologia craioveană unde a ocupat la un moment dat și funcția de decan al Facultății de Litere din Craiova, iar din 1990 în timpul decanatului profesorului Paul Cornea, la inițiativa lui Nicolae Manolescu, prietenul domniei sale s-a mutat în București, la Facultate de Litere a Universității din București. Aici alături de profesorii Mihai Moraru și Dan Horia Mazilu, s-a ocupat de perioada veche a literaturii române – contribuind cu importante studii de specialitate – dar și de literatura română sub comunism (de la așa numitul „proletcultism” din anii 1950 până mai târziu). Una dintre cărțile sale controversate, cu un ecou în lumea intelectuală din România, se numește Iluziile literaturii române (2008), carte pe care domnia sa a renegat-o în cîtea interviuri. La împlinirea vîrstei de 70 de ani o editura Paralela 45 a publicat un volum de studii omagiale, intitulat Eugen Negrici, 70. Volumul a fost îngrijit de poetul Ioan Es. Pop. Joi, profesorului Eugen Negrici îi va fi conferit titlul Doctor Honoris Causa, la Sala Albastră a Universității din Craiova. Titlul va fi acordat de Senatul Universității din Craiova la propunerea cadrelor universitare ale Facultății de Litere.