Home Educatie Ecoul artei rome, prin Voce de copil

Ecoul artei rome, prin Voce de copil

0
35

Schimbările de mentalităţi şi transformările în bine pleacă de la copii, educaţie şi cultură. Este unul dintre principiile de bază în funcţie de care Centrul Naţional de Cultură a Romilor – Romano Kher îşi selectează şi gestionează activităţile. Astfel, în perioada noiembrie-decembrie 2019, Centrul Naţional de Cultură a Romilor, cu sprijinul sucursalelor judeţene ale Partidei Romilor Pro-Europa şi al inspectoratelor şcolare judeţene, desfăşoară acţiunea „Ecoul artei rome, prin voce de copil“ în trei judeţe, Constanţa, Braşov şi Dolj.

Proiectul implică participarea a peste 800 de elevi din nouă şcoli gimnaziale, câte trei şcoli din fiecare judeţ în parte. „Ecoul artei rome, prin voce de copil“ se adresează atât elevilor romi, cât şi celor neromi, lansându-le invitaţia de a se implica în acţiunea CNCR cu desene, creaţii literare sau recitând poezii scrise de autori romi, în româneşte sau romani. Participarea tuturor va fi evidenţiată într-un eveniment organizat în fiecare dintre cele nouă şcoli gimnaziale.

Ulterior evenimentelor pe şcoli, vor avea loc şi festivităţi de încheiere a proiectului în reşedinţele de judeţ, în luna decembrie a acestui an. O mare parte dintre elevii care şi-au adus contribuţia în proiect vor participa la evenimentele de tip gală cu propriile creaţii artistice sau vor fi implicaţi în programul festivităţilor.

În acest moment, prima etapă a proiectului, aceea care implică realizarea lucrărilor de către elevi, este în derulare în toate cele nouă şcoli gimnaziale din Constanţa, Braşov şi Dolj. „Zilele trecute am dat startul acţiunii Ecoul artei rome, prin voce de copil, o activitate de amploare, în care noi, cei de la Centrul Naţional de Cultură a Romilor – Romano Kher, credem cu tărie. Sperăm ca, o dată cu acest start şi cu altele, să reuşim să dăm şi un restart necesar în societatea noastră, pe care ne-o dorim cu toţii mai deschisă faţă de ce înseamnă interculturalitate şi diversitate. Considerăm că a sădi seminţele interculturalităţii în şcoli este un plan foarte bun pe termen lung şi le mulţumim tuturor copiilor, romi şi neromi, care se implică în proiectul nostru.“  – a declarat Mihai Neacşu, directorul Centrului Naţional de Cultură a Romilor – Romano Kher.

Comentarii

comentarii