Constructorul responsabil pentru modernizarea primului tronson al drumului județean (DJ) 552 Craiova Cetate va începe joi lucrările de reabilitare a podului peste râul Jiu, de la intrarea în localitatea Bucovăț, ceea ce va impune o serie de restricții în trafic.

În acest context, președintele Consiliului Județean(CJ) Dolj, Cosmin Vasile, a convocat marți, la sediul instituției, o întâlnire la care au mai participat vicepreședintele Mihai Neațu, administratorul public al județului, Cosmin Durle, directorul Direcției Afaceri Europene, Daniela Băluță, directorul Societății pentru Lucrări de Drumuri și Poduri Dolj, Alin Golumbeanu, reprezentanți ai primăriilor din localitățile de pe traseul DJ 552, precum și ai firmelor de construcții care modernizează cele 2 tronsoane.

În cadrul ședinței, au fost expuse restricțiile care vor rămâne în vigoare pe durata lucrărilor, precum și soluțiile propuse pentru o cât mai bună desfășurare a traficului auto. Astfel, pe parcursul reabilitării, traversarea podului va fi oprită pentru autovehiculele cu masa mai mare de 3,5 tone, fiind stabilite 2 variante de rute ocolitoare.

În schimb, podul rămâne deschis pentru circulația autovehiculelor cu masa sub 3,5 tone, care va fi restricționată pe un singur sens, traversarea urmând să se desfășoare alternativ, cu instalarea unor semafoare. Și pentru această situație au fost avansate alternative care asigură evitarea aglomerației în trafic, în zona podului din Bucovăț.

„Urmează cea mai dificilă etapă a proiectului de modernizare a drumului județean 552 Craiova – Cetate, respectiv demararea lucrărilor de reabilitare a podului din comuna Bucovăț. Este o etapă dificilă atât din punct de vedere al complexității intervențiilor care vor avea loc, cât și al traficului care se va îngreuna în acea zonă.  

Am convocat această întâlnire, la care sunt prezenți,pe lângă colegi din conducerea CJ Dolj, reprezentanți ai constructorului și ai primăriilor din localitățile traversate de drumul Craiova Cetate, pentru că este necesar ca oamenii să fie informați, să știe ce urmează să se întâmple în următoarele luni.

Sunt convins că autoritățile locale, dar și constructorii sunt întrebați adesea despre stadiul lucrărilor, așa că, având aceste elemente, vor putea să le comunice și să-i informeze pe cetățeni mult mai ușor.

Regretăm disconfortul pe care, fără îndoială, îl va genera restricționarea circulației în vederea derulării lucrărilor și apelăm la înțelegerea celor care tranzitează această zonă în mod frecvent și care, considerăm noi, știu deja că această investiție în reabilitarea podului și în modernizarea întregului drum este una cât se poate de necesară, iar beneficiile pe care le va aduce vor fi semnificative. Îi asigurăm pe toți că s-au depus eforturi pentru identificarea variantei optime care să permită și circulația pe pod, și buna derulare a lucrărilor și, totodată, că noi, de la nivelul CJ Dolj, vom monitoriza permanent modul în care se desfășoară intervențiile“, a declarat președintele Consiliului Județean Dolj, Cosmin Vasile.

Cu o valoare totală de 1.150.000 de euro, inclusiv TVA, lucrările de reabilitare a podului peste râul Jiu din localitatea Bucovăț sunt parte a unui proiect mai amplu, de aproximativ 50 de milioane de euro, finanțat din fonduri europene în cadrul Programului Operațional Regional 2014 2020, care vizează modernizarea DJ 552 Craiova Cetate.

Cu o lungime totală de peste 290 de metri, podul din localitatea Bucovăț nu a mai beneficiat de nicio reabilitare majoră în ultimele 7 decenii. Lucrările care vor începe joi sunt executate de asocierea de firme Domarcons SRL Erpia SA și vor viza toate elementele principale ale obiectivului: suprastructura, infrastructura, calea pe pod și racordările cu terasamentele și albia.

Informații privind rutele alternative de ocolire propuse pe durata desfășurării lucrărilor de reabilitare a podului peste râul Jiu din comuna Bucovăț

Pentru autovehiculele cu masa cuprinsă între 3,5 și 7,5 tone, au fost stabilite 2 rute alternative de ocolire pentru perioada în care se vor desfășura lucrările de reabilitare a podului din localitatea Bucovăț:

varianta 1: DJ 552 DJ 561A – DN 56  (DJ 552 Unirea – Moțăței – intersecție DN 56 Craiova)
varianta 2:  DJ 552 DJ 552A – DC 99 DN 56  (DJ 552 – Criva – Vârvoru de Jos Bujor Podari Craiova)

În cazul autovehiculelor cu masa până la 3,5 tone, au fost propuse o serie de alternative care evită zona în care au loc lucrările:

pentru comuna Bucovăț
varianta 1: DJ 552 DJ 552A – DC 99 DN 56  (Bucovăț – Criva – Vârvoru de Jos Bujor Podari Craiova)
varianta 2: DJ 552E DJ 552A DC 99 – DN 56  (Bucovăț – Leamna de Jos – Leamna de Sus – Criva – Vârvoru de Jos Bujor – Podari Craiova)
pentru comuna Caraula
varianta 1: DC 10 – DJ 561D DN 56  (Caraula Izvoare – Giubega – Craiova)
varianta 2: DC 10 – DJ 561G DN 56  (Caraula Izvoare – Galicea Mare – Craiova)
pentru comuna Orodel
varianta 1: DJ 561D – DJ 552D – DJ 561D – DN 56  (Orodel Cornu Vârtop – Giubega Craiova)
varianta 2: DC 61 – DJ 606  (Orodel Călugărei – Carpen Craiova)
pentru comuna Sălcuța
varianta 1: DC 101 – DJ 552A – DN 56  (Plopșor – Sălcuța – Tencănău Mârza – Mărăcinele – Perișor Craiova)
varianta 2: DC 101 – DJ 552A – DC 99 DN 56  (Plopșor – Sălcuța – Tencănău – Drăgoaia Ciutura – Vârvoru de Jos Bujor Podari Craiova)
pentru comuna Terpezița
varianta 1: DJ 552 DJ 552A – DC 99 DN 56  (Terpezița Lazu – Criva – Vârvoru de Jos Bujor Podari Craiova)
varianta 2: DJ 552 DC 101 – DJ 552A – DN 56  (Terpezița Plopșor – Sălcuța – Tencănău Mârza – Mărăcinele – Perișor Craiova)  
varianta 3: DJ 552 DC 101 – DJ 552A – DC 99 DN 56  (Terpezița Plopșor – Sălcuța – Tencănău – Drăgoaia Ciutura – Vârvoru de Jos Bujor Podari Craiova)
pentru comuna Unirea: DJ 561A – DN 56 (Unirea – Moțăței – intersecție DN 56 Craiova)
pentru comuna Vârtop: DJ 552D DJ 561D DN 56  (Vârtop – Giubega – Craiova)
pentru comuna Vela
varianta 1: DC 63 – DJ 552 DC 101 – DJ 552A – DN 56  (Vela Plopșor – Sălcuța – Tencănău Mârza – Mărăcinele – Perișor Craiova)
varianta 2: DC 63 – DJ 552 DC 101 – DJ 552A – DC 99 DN 56  (Vela Plopșor – Sălcuța – Tencănău – Drăgoaia Ciutura – Vârvoru de Jos Bujor Podari  Craiova)
pentru comuna Verbița
varianta 1: DJ 552 B – DJ 561A – DN 56  (Verbița Plenița Unirea – Moțăței – intersecție DN 56 Craiova)
varianta 2: DJ 552B DJ 561A – DC 58 – DC 10 – DJ 561D DN 56  (Verbița Plenița – Caraula Izvoare – Giubega – Craiova)
varianta 3: DJ 552B DJ 561A – DC 58 – DC 10 – DJ 561G DN 56  (Verbița Plenița – Caraula Izvoare – Galicea Mare – Craiova)
varianta 4: DJ 552B – DC 61 – DJ 606  (Verbița Călugărei – Carpen Craiova)

Comentarii

comentarii

Comments are closed.

Te rugam dezactiveaza functia ADBLOCK din browserul tau pentru a avea acces pe site ! Multumim !