Toamna 2017 vine cu vești proaste pentru craiovenii care depind de sistemul centralizat de încălzire. Odată cu scăderea temperaturilor și pornirea căldurii, craiovenii care locuiesc la bloc vor trebui să ia în calcul o mărire a gigacaloriei cu 16 lei. Practic, dacă în iarna 2016/2017 tariful era de 220,5 lei, din această iarnă va fi 236,5 lei. „Nu am luat în calcul mărirea subvenției acordate de primărie”, a ținut să precizeze Mihai Genoiu, primarul Craiovei. La rândul său, Stelian Bărăgan, viceprimarul care are în coordonare SC Termo a precizat că „este o mărire modică, de numai 16 lei și are la bază controlul Curții de Conturi.Pe această cale, aș vrea să transmit populației și asociațiilor de proprietari să încerce să facă măcar plățile restante către SC Termo, pentru că, după cum știți, SC Termo este în insolvență și, pe această cale, anunțăm că nu va fi furnizat agentul termic. Ieri am făcut o adresă către CEO (Complexul Energetic Oltenia – n.r.) – știți că între 4 și 15 se făcea sistarea apei calde și am hotărât, de comun acord, să preluam apa caldă începând cu data de 10”.
„Nu am renunțat la contorizarea pe orizontală. Aceste schimbări majore vor trebui să aibă loc. Am avut discuții cu toți factorii și ideea este agreată de către Complexul Energetic și validată de către Ministerul Energiei. Suntem în situația în care se culeg toate datele pentru a de vedea care este varianta cea mai bună pentru craioveni, mai ales că ne interesează și modernizarea rețelelor de transport al agentului termic”, a precizat Mihai Genoiu.