Agenția Națională de Integritate a constatat incompatibilitatea lui Cosmin Dumitru, viceprimar al comunei Șimnicu de Sus. Acesta este acuzat că în perioada 23 noiembrie 2012 – 01 octombrie 2014, a deținut simultan funcția de viceprimar și calitatea de membru în Consiliul de Administrație al Școlii Gimnaziale Leșile, județul Dolj, încălcând astfel dispozițiile art. 87, alin. (1), lit. d) și art. 91, alin. (3), teza 1 din Legea nr. 161/2003. Art 87 prevede că „funcţia de primar şi viceprimar, primar general şi viceprimar al municipiului Bucureşti, preşedinte şi vicepreşedinte al consiliului judeţean este incompatibilă cu […] d) funcţia de preşedinte, vicepreşedinte, director general, director, manager, administrator, membru al consiliului de administraţie ori cenzor sau orice funcţie de conducere ori de execuţie la societăţile comerciale, inclusiv băncile sau alte instituţii de credit, societăţile de asigurare şi cele financiare, la regiile autonome de interes naţional sau local, la companiile şi societăţile naţionale, precum şi la instituţiile publice […] k) orice alte funcţii publice sau activităţi remunerate, în ţară sau în străinătate, cu excepţia funcţiei de cadru didactic sau a funcţiilor în cadrul unor asociaţii, fundaţii sau alte organizaţii neguvernamentale”. De asemenea, art. 91, alin. (3), teza 1 din Legea nr.161/2003, prevede că „alesul local poate renunța la funcția deținută înainte de a fi numit sau ales în funcția care atrage starea de incompatibilitate sau în cel mult 15 zile de la numirea sau alegerea în această funcție”.